An omagial
Iorgu Dumitrescu, un tipograf filantrop

Iorgu Dumitrescu, un tipograf filantrop

Ionuț-Daniel Barbu, 30 Iunie 2016

Iorgu Dumitrescu (1841‑1934) din localitatea Răcari (judeţul Dâmbovița) a fost un fenomen în vremea sa, cheltuind o mare parte din averea personală cu tipărirea și răspândirea literaturii religioase. Întreaga sa activitate misionară s‑a desfășurat în deplină ascultare față de Sfântul Sinod, cu care comunica prin mijlocirea Episcopului Nifon (Niculescu) al Dunării de Jos. De asemenea, coopera şi cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, prin intermediul căruia difuza cărţile în şcolile rurale din ţară pentru a fi dăruite tuturor elevilor premianţi, lucru la care filantropul ţinea în mod special.

Iorgu Dumitrescu a tipărit şi difuzat titluri precum: Minunile Maicii Domnului (1899), Mântuirea păcătoşilor (1900), Urmarea lui Hristos (1901), Carte de Musică Bisericească (1902), Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni (1915), Oglinda inimii omului şi Vămile văzduhului (1909). Pe lângă acestea, a mai tipărit Vieţile Sfinţilor (1898), Catehismul Creştin Ortodox (două ediţii, în 1913 şi 1916), Carte de rugăciuni (1901) și Patriarhii din Pământul Canaan (1913). Cea din urmă lucrare menționată a fost tipărită mai ales în semn de omagiu adus Armatei Române. De asemenea, în anul 1916, pentru susținerea morală și spirituală a soldaților, Iorgu Dumitrescu a tipărit o lucrare specială: Carte de rugăciuni pentru ostași în vreme de războiu. Pentru difuzarea acestor lucrări de spiritualitate în rândul luptătorilor români, a organizat un serviciu gratuit de colportaj în gara Ghergani, Dâmbovița. Astfel, când trenurile militare tranzitau această gară, cărțile erau dăruite fiecărui soldat aflat în drumul spre front.

Numărul tipăriturilor a însumat aproximativ 250.000 de exemplare. Cea mai mare atenţie a fost acordată lucrării cu caracter isihast Mântuirea păcătoşilor. Această carte a fost scrisă de monahul atonit Agapie Criteanul în anul 1710. În limba română a fost tradusă de scriitorul domnesc Pavel, însă versiunea aceasta a circulat doar restrâns, în manuscris. Ulterior, o astfel de versiune în manuscris a ajuns în biblioteca schitului românesc Prodromu, unde a fost prelucrată de monahul Hariton. Varianta aceasta, înnoită prin intervenţia asupra limbii, a fost dată unor închinători ploieşteni, care au tipărit‑o în anul 1893. Iorgu Dumitrescu tipăreşte Mântuirea păcătoşilor după această primă ediţie. S‑a îngrijit să o scoată într‑un format nu prea voluminos, ci practic, ca să poată fi citită de credincios oriunde s‑ar afla. Noua ediție aducea multe înnoiri asupra cuvintelor şi avea o limbă uşoară, coerentă, în comparaţie cu ediţia precedentă (Ploieşti, 1893) şi chiar în comparaţie cu cea care apare ulterior, în 1911, prin grija monahilor de la Schitul Icoana din Bucureşti. Conform profesorului de teologie Iuliu Scriban (1878‑1949), în ediția lui Iorgu Dumitrescu, cartea Mântuirea păcătoșilor ar fi fost tipărită în 200.000 de exemplare.

Dintre volumele tipărite de Iorgu Dumitrescu dorim să mai zăbovim asupra cărţii Mângâietorul celor întristaţi, bolnavi şi bătrâni, o lucrare care se adresează în special celor din spitale şi închisori, şi în general tuturor oamenilor sensibili faţă de suferinţa aproapelui. Se crede că autorul acestei cărţi este Episcopul Dionisie Romano al Buzăului. Conţinutul este împărțit în trei secțiuni de „Gânduri mângâietoare”:pentru cei întristaţi, pentru cei bolnavi şi pentru cei bătrâni. Aceste secțiuni sunt alcătuite din „gândiri”, iar fiecare „gândire” se încheie cu o rugăciune numită „dorire” şi apoi cu o „hotărâre”. Iată un exemplu de dorire pentru cei bătrâni: îDumnezeul meu! Nu mă părăsi acum când puterile m‑au părăsit şi anii durerilor au venit peste mine. Dă‑mi înţelepciunea care este podoaba bătrâneţelor. Fă să lumineze înaintea ochilor mei mântuirea Ta”. Un alt exemplu de dorire pentru cei bolnavi sună astfel: îDumnezeule! Tu baţi adeseori trupul, ca să mântuieşti sufletul nostru. Fie ca mai bine să sufăr aici jos, toată viaţa mea iubindu‑Te, decât fiind în bună stare şi fericire să te uit o singură zi”. Iar aşa‑numitele hotărâri sunt redate astfel: îVoi zice totdeauna în cursul zilelor mele: #Fericiţi cei ce plâng că aceia se vor mângâia$. Voi cugeta la aleşii Domnului din toate veacurile, şi voi urma cu bucurie lui Iisus Hristos celui răstignit”.

Lucrarea îi încuraja pe cititori prin cuvinte ca acestea: „Fericit în această viaţă omul care cunoaşte ştiinţa de a suferi; medicamentul cel mai sigur în suferinţă este răbdarea şi lăsarea cu totul în voia lui Dumnezeu; cu cât oamenii te vor părăsi, cu atât mai mult Dumnezeu te va sprijini; nu căutaţi o mare odihnă pe pământ, ci o mare răbdare; lumea aceasta trebuie părăsită fără părere de rău; întrucât viaţa e mai nesigură ca orice, pocăinţa trebuie grăbită, mai ales la bătrâneţe, care prin suferinţă este o moarte mai înainte de a muri; bolnavul are parte de răsplătirea martirilor, el prin răbdarea lui mărturiseşte în faptă pe Hristos Cel răstignit; cine nu a învăţat în şcoala suferinţelor nu ştie nimic; calea suferinţelor este cea mai sigură care duce la cer”.

Această literatură, numită pioasă, întrucât reda într‑o formă simplă adevărurile de credință și modurile de trăire practică a acestora, în acea vreme, constituia lectura religioasă pentru mulți credincioşi, aşa cum am putea spune că sunt citite astăzi cărţile Părintelui Cleopa. De pildă, arhimandritului Iuliu Scriban îi povestea un preot din mediul rural cât de încântaţi sunt ţăranii din satul său de cartea Mântuirea păcătoşilor. În fiecare seară, sătenii se adunau în jurul celui care citea şi îl ascultau cu mare atenţie.

Prin ceea ce a tipărit şi dăruit Iorgu Dumitrescu din această literatură pentru luminarea credincioşilor, se poate spune că sprijinea în mod substanţial lucrarea pastoral‑misionară a Bisericii. Tipărirea şi răspândirea gratuită a acestor cărți trebuie înţelese în contextul epocii, atunci când, de fapt, cărţile nu erau atât de accesibile ca în prezent. Desigur, Iorgu Dumitrescu nu era singurul care susținea o astfel de misiune. Au sprijinit tipărirea de literatură duhovnicească şi alte personalităţi ori oameni înstăriți. De exemplu, Mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei (1768‑1846) tipărea pe propria cheltuială, în anul 1834, la Mănăstirea Neamţ, cartea Oglinda sufletului celui din lăuntru, în 600 de exemplare, tiparită ulterior în 1.000 de exemplare, în Bucureşti, de către fraţii Ioniţă şi Nicolae Bâtcoveanu. Iorgu Dumitrescu nu reprezintă un caz unic, însă ceea ce atrage atenția cu privire la el este volumul enorm de cărţi tipărite cu susţinere financiară proprie și, totodată, difuzarea acestora în toată țara. În epoca sa a fost un fenomen, întrucât nu se cunoaşte să mai fi tipărit cineva atât de multă literatură religioasă împărţită gratuit. Tirajele comandate de Iorgu Dumitrescu porneau de la câteva mii, ajungând până la 200.000 de exemplare. Fără a mai fi luate în calcul alte activități filantropice și ctitoriri de locașuri, acest generos creştin, numai cu tipărirea cărţilor, cheltuia aproximativ 200.000 lei aur la cumpăna veacurilor 19‑20. 


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!