Reportaj
Istoria bogată a scaunului vlădicesc de la Roman

Istoria bogată a scaunului vlădicesc de la Roman

Diac. George Aniculoaie, 12 Septembrie 2009

Mitropolitul Dosoftei (1659-1671), Teodosie de la Brazi (1671-6974), Ioan de la Râşca şi Secu (1674-1685) şi Pahomie de la Gledin (1706-1713) - toţi ierarhi sfinţi - au păstorit pentru o perioadă de timp credincioşii din întinsul episcopat al Ţării de Jos sau al Romanului. Înfiinţat în urmă cu 600 de ani, probabil între anii 1408-1413, pe scaunul episcopal al Romanului s-au rânduit peste 70 de episcopi. Aceştia au fost numiţi, în decursul vremii, şi arhiepiscopi şi mitropoliţi, ceea ce a dus la concluzia că Episcopia Romanului a fost Arhiepiscopie şi Mitropolie. Dacă în decursul istoriei aceştia au păstorit creştinii din sudul Moldovei, astăzi episcopia se întinde pe aproximativ un sfert din suprafaţa judeţului Neamţ şi pe întreg judeţul Bacău.

„Este binecunoscut faptul că Episcopia Romanului, aşezată în mijlocul Moldovei, a fost în toată existenţa ei un teritoriu de trecere, dar şi de echilibru pentru toată această parte a României. Toţi cei peste 70 de ierarhi, care s-au înşiruit unul după altul de-a lungul veacurilor pe scaunul vlădicesc de la Roman, au marcat timpul lor, lăsând lucruri de o importanţă covârşitoare pentru cultura şi spiritualitatea ortodoxă românească. Trebuie să amintim că, pentru vrednicia lor, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat până în prezent patru dintre marii ei ierarhi, care, pe lângă binele ce l-au făcut acestei eparhii, au devenit şi rugători fierbinţi către Milostivul Dumnezeu. Este vorba de Dosoftei, Teodosie de la Brazi, Pahomie de la Gledin şi Ioan de la Râşca şi Secu“, spune Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, în introducerea la cronica episcopiei scrisă de pr. Scarlat Porcescu. Episcopia Romanului reprezintă un capitol important al istoriografiei şi culturii româneşti. Aici s-au consemnat unele din cele mai importante pagini de istorie ale neamului. „Roman I Muşat, întemeietorul acestei urbe, a construit prima biserică de zid închinată Sfintei Parascheva. Tot aici, Alexandru cel Bun, acum 600 de ani, întemeiază episcopia pentru Ţara de Jos, al cărui chiriarh s-a numit de-a lungul vremii arhiepiscop sau mitropolit. Mărturie stă epitaful dăltuit pe piatra tombală din muzeul Mănăstirii Neamţ, care vorbeşte de arhiepiscopul Calist, unul dintre primii ierarhi ai Romanului. De asemenea, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt numea ierarhii din această eparhie arhiepiscopi şi mitropoliţi ai Ţării de Jos. Sunt binecunoscuţi ierarhii de atunci de la Roman: Tarasie, Vasile şi Teoctist al II-lea. Marele voievod avea şi o legătură aparte cu aceste ţinuturi, mai ales că s-a născut în această eparhie, la Borzeşti“, ne-a spus Preasfinţul Ioachim Băcăuanul.

Cei mai de seamă episcopi

Voievozii au lăsat urme ale prezenţei lor la Roman, mărturie stând atâtea documente. Amintim pe domnitorul Petru Rareş care dă poruncă să se reconstruiască biserica Sfintei Parascheva (1550), actuala Catedrală episcopală, pe locul celei a lui Roman Muşat, încredinţând lucrările vrednicului mitropolit - cronicar Macarie. „În lista ierarhilor care au păstorit la Roman se pot citi nume de rezonanţă ale culturii şi spirititualităţii româneşti. Aici, la Roman, şi-a început păstorirea mitropolitul Anastasie Crimca, inegalabilul miniaturist şi ctitor al Dragomirnei. De asemenea, la Roman, Sfântul Dosoftei - mitropolitul, pe când păstorea această eparhie, a versificat Psaltirea. I-au urmat în scaun trei episcopi cu viaţă sfântă: Teodosie, Pahomie şi Ioan. Nu orice eparhie din ţară poate să afirme că patru dintre întâistătătorii ei sunt proclamaţi sfinţi ai Bisericii. Pe jilţul chiriarhal de la Roman au mai şezut Veniamin Costache, episcopul academician Melchisedec Ştefănescu, părintele autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, pe care mitropolitul Iosif Naniescu îl defineşte ca fiind cel mai învăţat episcop al românilor“, ne-a mai spus Arhiereul-Vicar al Romanului, PS Ioachim.

La Roman s-au remarcat prin activitatea deosebită şi pe multiple planuri şi episcopii Gherasim Clipa, Iustin Edessis, Nectarie Hermeziu, Isaia Vicol, Inochentie Moisiu, Ieronim Ionescu, Ioanichie Fior, Leon Gheucă, Gherasim Safirim, Teodosie Atanasiu, Lucian Triteanu, Teofil Herineanu, Partenie Ciopron. „Misiunea principală a tuturor episcopilor acestei eparhii a fost aceea de a învăţa, sfinţi şi conduce pe calea mântuirii credincioşii încredinţaţi lor spre păstorire. Majoritatea au fost mărturisitori şi apărători ai dreptei credinţe şi nu au fost insensibili la nevoile sociale ale credincioşilor lor. În timpurile de restrişte şi războaie, episcopii Romanului au fost alături de credincioşi, de armată, de idealurile nobile ale poporului statornic în credinţa sa“, a conchis Preasfinţitul Ioachim.

Centru cultural

Deşi nu există mărturii documentare certe, se presupune că în cadrul Episcopiei Romanului au funcţionat vechi şcoli „de chilie“, cu un rol important în pregătirea propriilor cadre şi, mai apoi, a tineretului laic. Nu întâmplător Romanul a fost reprezentat atât la Sinodul de la Konstantz (1418), cât şi la cel de la Ferrara-Florenţa (1438-1439), eparhia Ţării de Jos constituind încă de la începuturi nu numai o entitate organizatorică şi confesională, ci şi un recunoscut centru de iradiere ortodoxă în context oriental. Din delegaţia Bisericii Moldovei care a fost la Sinodul Ferrara-Florenţa, între 1438-1439, făcea parte şi un preot, Constantin, care era protopop în Ţara de Jos. Deci, era reprezentantul Episcopiei Romanului, care, probabil, la acea vreme avea scaunul vacant.

Şi şcoala slavo-română înfiinţată pe baza documentului semnat de Grigore II Ghica la 25 decembrie 1747 şi-a desfăşurat activitatea sub îndrumarea nemijlocită a episcopiei, iar la 1 aprilie 1823, dascălul angajat la şcoala românească de pe lângă Biserica „Sfinţii Voievozi“ era plătit cu 600 de lei pe an tot de chiriarhul locului. Chiar şi după aplicarea Regulamentului organic, şcoala publică, înfiinţată în 1832, la care a funcţionat ca profesor Ioan Nanu, şi-a organizat cursurile sub îndrumarea şi prin grija episcopului Meletie, care se afla în scaunul vlădicesc de la Roman în acea vreme.

Sfântul Dosoftei a tradus Psaltirea la Roman

Cel mai de seamă dintre sfinţii ierarhi care au avut legături cu scaunul chiriarhal de la Roman este mitropolitul Dosoftei al Moldovei, care a fost episcop de Roman din 1659 până în 1671, când a plecat pe scaunul mitropolitan. Acesta este autor, între altele, al celebrei „Psaltiri în versuri“, tipărită în anul 1673, la Uniev, în Polonia. Ţinând seama de faptul că traducerea Psaltirii era încheiată în anul 1671, se presupune că cei „cinci ani, foarte cu osârdie mare“, în decursul cărora a fost dusă până la capăt prima traducere românească versificată a Psaltirii, reprezentând, totodată, cel dintâi monument literar în versuri al limbii române, au aparţinut perioadei de linişte a episcopatului de la Roman. În ultimii ani ai vieţii Sfântului Dosoftei, petrecuţi în exil, în Polonia, mitropolitul nu a uitat nici de vechea aşezare a Romanului, nici de episcopia de aici, pe care cândva o păstorise.

Episcopul savant Melchisedec

În secolul al XlX-lea, titularul scaunului eparhial a fost Melchisedec Ştefănescu, episcop de Roman între 1879 şi 1892, militant neobosit pentru Unirea Principatelor, deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei, ministru în primul cabinet de după Unire al lui Mihail Kogălniceanu (1861), membru al Academiei Române (1870), membru corespondent al Instituţiei Etnografice din Paris, istoric, literar, filolog, erudit teolog, autor, între altele, al unor studii despre Grigore Ţamblac şi Antim Ivireanul (primul editor al „Didahiilor“), dar şi al „Cronicii Huşilor şi a Episcopiei cu asemenea nume“ şi al „Cronicii Romanului şi a Episcopiei de Roman“ I-II, lucrări utilizate cu folos şi astăzi, la peste un secol de la apariţia lor. Este cel dintâi savant, în înţelesul modern al cuvântului, dintre ierarhii care au păstorit la Episcopia Romanului, de numele căruia se leagă şi publicarea, sub titlul „Notiţe istorice şi arheologice adunate de pe la 48 de mănăstiri şi biserici antice din Moldova“, a unui adevărat tezaur de vechi inscripţii şi însemnări, inclusiv de la Roman, întocmirea unui catalog al bibliotecii familiei Sturdza, din castelul de la Miclăuşeni (publicat sub titlul „Biblioteca D-lui Dimitrie Sturdza de la Miclăuşeni, din judeţul Romanului“), identificarea şi aducerea la Roman, mai ales din cuprinsul eparhiei, a numeroase şi preţioase manuscrise vechi, româneşti, donate ulterior, conform dorinţei sale testamentare, Bibliotecii Academiei Române (unde formează şi astăzi unul dintre cele mai valoroase fonduri ale colecţiei de manuscrise, „Fondul Melchisedec“, pe care atâtea generaţii de specialişti l-au utilizat şi-l vor utiliza în cercetările lor).


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!