Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMLV): Conciliul II Vatican (1962-1965) (VII)

Istoria creştinismului (CMLV): Conciliul II Vatican (1962-1965) (VII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 25 Aprilie 2008

La 14 septembrie 1964 papa Paul al VI-lea (1963-1978) a deschis sesiunea a treia a conciliului. În această sesiune s-a finalizat şi aprobat capitolul al treilea al schemei „Despre Biserică“, ce făcea referire la colegialitatea episcopală şi primatul papal. Conciliul a stabilit: „Colegiul sau corpul episcopal, nu are autoritate decât cu pontiful roman, succesorul lui Petru, a cărui putere de primat rămâne întreagă atât asupra păstorilor, cât şi asupra credincioşilor. De fapt, pontiful roman, în virtutea oficiului de vicar al lui Hristos şi de Păstor al Bisericii Universale, are asupra Bisericii putere deplină, supremă şi universală, pe care o exercită totdeauna în mod liber“ (articolul 12). „Corpul episcopal, care succede colegiului apostolic în magisteriu şi guvernare pastorală, este şi el subiect al puterii supreme depline în Biserica Universală, împreună cu capul, care este pontiful roman si niciodată fără el. Această putere nu poate fi exercitată independent de papa.“ (articolul 13). „Acest colegiu, întrucât este compus din mai mulţi, exprimă varietatea şi universalitatea poporului lui Dumnezeu, întrucât este reunit sub un singur cap, exprimă unitatea turmei lui Hristos.“ (articolul 15). „Puterea supremă asupra întregii Biserici de care se bucură acest colegiu, se exercită în mod solemn în Conciliul Ecumenic. Este o prerogativă a pontifului roman convocarea conciliilor ecumenice, prezidarea şi confirmarea lor. Nu poate exista conciliu ecumenic care să nu fie confirmat sau cel puţin recunoscut ca atare de papa.“ (articolul 16). „Misiunea canonică (exercitarea puterii primite prin hirotonie) a episcopilor poate veni fie prin uzanţe legitime, nerevocate de pontiful suprem, fie prin legi emise de el, fie direct de la acelaşi pontif suprem. Episcopii nu pot fi primiţi în oficiul lor dacă neagă sau refuză comuniunea cu Scaunul Apostolic.“ (articolul 23). Din conţinutul acestor articole se desprinde clar accentuarea primatului papal în detrimentul colegialităţii, episcopatul fiind, de fapt, subordonat lui.