Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXLVII): Atitudinea Bisericii Romano-Catolice faţă de modernism (I)

Istoria creştinismului (CMXLVII): Atitudinea Bisericii Romano-Catolice faţă de modernism (I)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 15 Aprilie 2008

În Biserica Romano-Catolică, modernismul a apărut ca un curent de înnoire culturală cu tendinţa de a îmbrăţişa toate domeniile de activitate ale vieţii publice. Criza modernistă a izbucnit din ciocnirea brutală dintre învăţătura tradiţională a Bisericii Catolice cu noile discipline religioase, care renunţau la metodele tradiţionale de cercetare din dorinţa de laicizare progresivă a învăţământului religios. Mişcarea modernistă s-a întins repede, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în Germania, Franţa, Anglia, Italia, dar şi în alte ţări. Susţinătorii modernismului afirmau că este necesară o mutaţie, o schimbare în predarea studiilor religioase, rămase în urmă în comparaţie cu noile descoperiri ştiinţifice. De aceea, mişcarea modernistă a făcut eforturi pentru a da credinţei o mai bună exprimare, care să ţină seama de progresul ştiinţific al raţionalismului contemporan şi de progresul ştiinţelor umane. Pentru aceasta, moderniştii considerau că se impune o transformare în toate domeniile de activitate, ştiinţific, cultural, social, filosofic, biblic, teologic, istoric etc. Trebuia elaborată, după opinia lor, o neoscolastică, fondată pe progresul ştiinţelor fizice, psihologice şi sociale. La 8 decembrie 1864, printr-o enciclică, papa Pius al IX-lea (1846-1878) a condamnat aceste erori, socotindu-le în contradicţie cu doctrina Bisericii sau chiar eretice. Dintre acestea, cele mai importante erau: panteismul, naturalismul, raţionalismul absolut, indiferentismul, ateismul, afirmaţia că omul s-ar putea mântui şi în altă confesiune decât în cadrul Bisericii Romano-Catolice. Se condamnau, de asemenea: socialismul, comunismul, francmasoneria, societăţile biblice, asociaţiile preoţeşti care voiau o Biserică liberă, căsătoria civilă, acuzaţiile că Biserica Romano-Catolică a fost cauza dezbinării dintre Răsărit şi Apus ş.a.