Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (CMXLVIII): Atitudinea Bisericii Romano-Catolice faţă de modernism (II)

Istoria creştinismului (CMXLVIII): Atitudinea Bisericii Romano-Catolice faţă de modernism (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 17 Aprilie 2008

În Biserica Romano-Catolică, modernismul a apărut ca un curent de înnoire culturală cu tendinţa de a îmbrăţişa toate domeniile de activitate ale vieţii publice.

Papa Pius IX (1846-1878) a considerat drept „erezie“ faptul că el ar trebui să se pună de acord cu progresul, cu liberalismul şi cu civilizaţia modernă. La 8 septembrie 1907 şi papa Pius X (1903-1914) a condamnat rătăcirile moderniste printr-o enciclică, recomandând tomismul ca normativ pentru credincioşii catolici. În timpul pontificatului lui Pius X, au fost publicate principalele opere ale moderniştilor: Alfred Loisy (1857-1940), cu teza fundamentală: „Isus a anunţat Împărăţia lui Dumnezeu; în schimb, s-a născut Biserica“, George Tyrrell (1861-1909) şi Ernesto Buonaiuti (1881-1946). La aceste atacuri, papa a răspuns prin trei enciclice: „Lamentabili“, „Pascendi“ (1907) şi „Sacrorum antistitum“ (1910), dar şi prin deciziile Comisiei biblice (1897-1915). Mai târziu, printr-o enciclică din 15 mai 1931, papa Pius XI (1922-1939) şi-a exprimat poziţia faţă de problemele sociale, ţinând seama de noile realităţi: problema muncii, organizarea sindicatelor, raporturile dintre patroni şi muncitori etc. Aprofundând aceeaşi idee, printr-o enciclică din 19 martie 1937, papa Pius XI a dezvoltat învăţătura creştină despre om, familie şi societate. Teologia şi exegeza liberală a lui Ernest Renan († 1892), care a publicat, în 1863, cunoscuta lucrare „Viaţa lui Iisus“, în care nega divinitatea lui Iisus Hristos, a avut o contribuţie importantă la apariţia modernismului. La 1 septembrie 1910, papa Pius X a obligat pe toţi preoţii, profesorii de teologie şi studenţii teologi să presteze un jurământ antimodernist. Profesorii din Germania au fost dispensaţi de această obligaţie la insistenţa episcopatului german. Astăzi modernismul nu mai este o problemă pentru Biserica Romano-Catolică, deoarece, prin aşa-numitul aggiornamento (aducere la zi), promovat de papa Ioan XXIII şi de Conciliul II Vatican (1962-1965), catolicismul se adaptează la noile probleme şi provocări ale lumii contemporane.