Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCILIX): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (I)

Istoria creştinismului (MCCCILIX): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (I)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 23 Octombrie 2009

Prima şcoală de pregătire a clerului în Ţara Românească a fost cea de grămătici sau de ţârcovnici de la Mănăstirea Antim. La 11 aprilie 1834, prin „Legiuirea pentru seminaruri, protopopi şi preoţi“, s-a hotărât înfiinţarea de seminarii teologice, cu patru clase, pe lângă Mitropolia Ungrovlahiei şi cele trei eparhii sufragane. După aproape doi ani de discuţii şi propuneri în Adunarea obştească a ţării, la 2 februarie 1836 s-au deschis cursurile Seminarului Central din Bucureşti, care a fost pus sub conducerea ieromonahului Ierotei, care îndruma şi şcoala de ţârcovnici. La scurt timp a fost înlăturat de la conducerea şcolii. Primul profesor a fost Nicolae Bălăşescu, călugărit mai târziu sub numele de Nifon (cca 1806 - †1880). Acesta, originar din Haşag (Sibiu), cu pregătire juridică şi filosofică dobândită la Cluj şi Oradea, era absolvent al Institutului Teologic din Arad. Trecut în Ţara Românească, a fost un an dascăl la şcoala de ţârcovnici, iar din 1836 profesor la Seminarul din Bucureşti. În această calitate, a depus multă stăruinţă pentru bunul mers al şcolii, lucru ce rezultă din cuvântările rostite de el la diferite festivităţi, din regulamentele alcătuite de el (cuprind unele puncte ce mai pot fi valabile şi azi), din programele analitice, care arată temele pe care le trata la cursuri, din manualele didactice pe care le-a tipărit. Din 1853 a fost rector al Seminarului din Huşi, apoi profesor de religie la unele licee din Bucureşti, iar spre sfârşitul vieţii, îndrumător al şcolilor din Dobrogea. Între 1837-1843 a predat la Seminarul din Bucureşti un al doilea profesor, Zaharia Boerescu (1809-1884), cu studii de teologie la Vârşeţ, iar în 1843 a fost chemat ca profesor şi inspector (director) Dionisie Romano, până atunci „profesor naţional“ în Buzău. Câţiva ani mai târziu au fost numiţi Ioan Ghermănescu, fost bursier al mitropolitului Neofit în Rusia, care a predat peste 30 de ani, Ilie Benescu, fost bursier la Atena, şi alţii.