Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCLII): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (IV)

Istoria creştinismului (MCCCLII): Înfiinţarea şcolilor teologice din Ţara Românească (IV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 27 Octombrie 2009

În anul 1837 s-au deschis cursurile Seminarului din Râm-nicu Vâlcea, după ce a fost terminată construcţia unei clădiri destinate pregătirii viitorilor slujitori ai altarelor, în imediata apropiere a reşedinţei episcopale de la Râmnic. Printr-o scrisoare, datată 16 iulie 1837, episcopul Neofit al Râmnicului Noul Severin numea ca inspector şi profesor la Seminarul vâlcean pe protopopul braşovean Radu Tempea (cca. 1796-1850, al şaselea slujitor al Bisericii din tată în fiu, cu acest nume, care a activat la Râmnic până în 1845, când s-a retras la Schitul Flămânda - Argeş şi care a tipărit unele lucrări şi a întocmit câteva manuale didactice, rămase în manuscris), preotul Vasile Teodorescu († 1842), tot un transilvănean, şi „maestrul de muzichie Hristea Grigoriu“. În 1845 postul lui Tempea a fost ocupat, pentru trei ani, de Gavriil Munteanu, venit de la Buzău. Deschiderea oficială a cursurilor s-a făcut la 8 noiembrie 1837 cu 30 de elevi interni (toţi fii de preot), eveniment la care au luat parte autorităţile bisericeşti şi laice ale Râmnicului. Timp de aproximativ 10 ani, între 1837-1847, cursurile seminariale au avut o durată de numai doi ani, iar din 1847 activitatea didactică a ciclului şcolar a ajuns la patru ani. Se studiau materii atât din domeniul teologic, cât şi laic: dogmatica, morala, istoria bisericească universală, muzica bisericească, rânduiala slujbelor bisericeşti, citirea, scrierea, gramatica, geografia şi aritmetica. Seminarul şi-a desfăşurat activitatea până la 7 aprilie 1847, când în Râmnic a avut loc un puternic incendiu care a distrus o bună parte din oraş, arzând şi Centrul Episcopal şi Seminarul. De la aceasta dată Seminarul a început un lung şir de peregrinări, mutându-se pentru o perioadă în Metohul de la Craiova, apoi în casele serdarului Alecu Dărzeanu până în anul 1855, când, ierarhul Calinic Cernicanul, cu aprobarea domnitorului, a reclădit vechea reşedinţă a Episcopiei şi Seminarul.