Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCXXVI): Vasile Mangra, mitropolitul Transilvaniei (III)

Istoria creştinismului (MCCCXXVI): Vasile Mangra, mitropolitul Transilvaniei (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 26 Septembrie 2009

După trecerea la cele veşnice a mitropolitului Ioan Meţianu la 3 februarie 1916, alegerea noului mitropolit s-a făcut în plin război mondial, cu puţine zile înainte de intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei. Atitudinea politică a lui Vasile Mangra este un caz cu totul aparte. În tinereţe, a fost unul dintre militanţii de seamă pentru drepturile poporului român din Transilvania, dar în ultima parte a vieţii sale a alunecat pe o poziţie diametral opusă, devenind unul dintre sprijinitorii şi oamenii de încredere ai Guvernului maghiar, îndeosebi al primu-ministrului Tisza Istvan. Astfel, în anul 1910, Vasile Mangra a fost ales deputat, cu program guvernamental, în Ceica-Bihor. Cu sprijinul Guvernului, a fost ales apoi mitropolit, în 1916. A păstorit doar doi ani, în condiţii deosebit de dificile. A fost privit cu neîncredere de colaboratorii săi de la centrul arhiepiscopesc, de profesorii institutului teologic-pedagogic şi de credincioşi. Foarte mulţi dintre preoţii ortodocşi, chiar şi câţiva stu-denţi teologi, erau în închisori, deportaţi în vestul Ungariei (în judeţul Şopron) sau refugiaţi în vechea Românie. Zeci de şcoli confesionale româneşti din judeţele situate în arcul carpatic (deci aproape de graniţa cu România) au fost etatizate (aşa-numita „zonă culturală“). Numeroşi învăţători sau elevi din clasele superioare ale secţiunii pedagogice erau trimişi pe front, să lupte pentru o cauză străină intereselor lor şi ale poporului român. Mitropolitul Vasile a trecut la cele veşnice într-un hotel din Budapesta, la 1/14 octombrie 1918, deci cu puţine zile înainte de realizarea visului de veacuri al românilor transilvăneni: unirea cu România. A fost îngropat la Budapesta. Până în 1920, a fost „locţiitor de mitropolit“ episcopul Ioan Papp de la Arad. Conducerea efectivă a Arhiepiscopiei o avea însă vicarul ei, arhimandritul Ilarion Puşcariu (1842-1922), ajutat de Consiliul arhiepiscopesc (Consistoriu).