Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCCXXXII): Nicolae Popea, episcopul Caransebeşului (III)

Istoria creştinismului (MCCCXXXII): Nicolae Popea, episcopul Caransebeşului (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 03 Octombrie 2009

După trecerea la cele veşnice, la 5 februarie 1889, a episcopului Ioan Popasu, pe scaunul vlădicesc al Caransebeşului a fost ales arhimandritul Nicolae Popea (1826-1908), vicarul Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1908), un ucenic devotat al mitropolitului Andrei Şaguna, autor de monografii istorice. Apreciind activitatea cărturărească a episcopului Nicolae Popea, în anul 1897 Academia Română l-a ales membru corespondent, apoi activ (1899), fiind al doilea episcop (după episcopul Melchisedec Ştefănescu de la Roman) care s-a învrednicit de această cinstire. Nicolae Popea a fost unul dintre cei mai de seamă militanţi pentru drepturile poporului român din Transilvania, participând, alături de Şaguna, la adunările naţional-politice ale românilor la Sibiu şi Alba Iulia, a fost deputat în Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1865) şi membru în Senatul imperial din Viena (în două rânduri). Credincios liniei politice inaugurate de Şaguna, Popea a rămas un adept al „activismului“ şi după crearea statului dualist austro-ungar. A fost preşedinte al Comitetului naţional român (1878-1881), dar a renunţat când a constatat că majoritatea militanţilor politici români au adoptat tactica „pasivismului“. Prin testament a lăsat întreaga agoniseală a vieţii (300.000 coroane) Episcopiei Caransebeşului, pentru ajutorarea tinerilor dornici de învăţătură. După moartea episcopului Nicolae Popea (27 iulie/8 august 1908), împăratul, la propunerea Guvernului maghiar, a refuzat să recunoască două alegeri pentru scaunul vlădicesc vacant al Eparhiei Caransebeşului: protosinghelul Filaret Musta (1839-1931), asesor, mai târziu vicarul Episcopiei şi care, în 1889, şi-a retras candidatura, şi protosinghelul Iosif Traian Bădescu, asesor consistorial, care va ajunge episcop în 1920. Abia cea de a treia alegere, în persoana protosinghelului Miron Cristea (1868-1939), asesor (consilier) arhiepiscopesc la Sibiu, a obţinut recunoaşterea.