Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLI): Filantropia în Ţara Românească (II)

Istoria creştinismului (MCCLI): Filantropia în Ţara Românească (II)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 25 Aprilie 2009

După modelul bizantin, în care societatea era profund religioasă, la fel şi în Ţările Române, în special după constituirea statelor româneşti feudale, a existat o strânsă le-gătură şi o bună colaborare între conducătorii Bisericii şi cei ai statului. Cea dintâi formă de filantropie a constituit-o cea a săracilor. Asemenea Bisericii bizantine, activitatea filantropică nu a fost numai o atribuţie a clerului, ci ea a fost opera tuturor membrilor ei, indiferent de poziţia pe care o aveau. La început, asistenţa săracilor se concretiza în acordarea de milostenii cu prilejul hramurilor, a târnosirilor de biserici, dar mai ales la praznice. După înfiinţarea Mănăstirii Vodiţa de către Sfântul Nicodim († 1406), în secolul al XIV-lea, cu prilejul hramului Sfântului Antonie, ocrotitorul copiilor şi al monahilor, aceasta a fost înzestrată de către Vlaicu Vodă (1364-1377) cu moşii şi venituri. În actul de danie, prin care domnul dăruia satul Jidoştita, se precizează ca satul „să fie slobod de toate dările şi muncile domneşti şi de toate“. Acelaşi document mai prevedea ca, „la hramul mănăstirii, egumenul Vodiţei să primească 1.000 de perperi în bani pentru ospăţul îndătinat“. Influenţa benefică şi puternică, în acelaşi timp, a lui Nicodim de la Tismana a făcut ca şi Dan Voievod (1383-1386), în 1386, iar apoi Mircea cel Bătrân (1386-1418), să facă aceleiaşi mănăstiri o serie de donaţii „pentru ca toţi câţi veneau la pragul Bisericii să primească ajutoare în natură“. În „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie“, Neagoe Basarab (1512-1521) dedică un întreg capitol problemei săracilor şi modului cum aceştia trebuie ajutaţi, îndemnându-l pe fiul său să-i miluiască. Dacă la început Biserica din Ţara Românească ajuta pe toţi săracii, în general pe toţi cei care solicitau ajutorul ei, fără a avea o evidenţă foarte strictă a lor, cu vremea, Biserica i-a adunat pe săraci în jurul ei, organizându-i sub forma aşa-numitelor „frăţii“.