Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLIII): Filantropia în Ţara Românească (IV)

Istoria creştinismului (MCCLIII): Filantropia în Ţara Românească (IV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 28 Aprilie 2009

Un moment important din istoria filantropiei în Ţara Românească îl constituie Regulamentul Organic, care stabilea înfiinţarea „Casei făcătoare de bine şi cele folositoare obştei“. Ea era condusă de un comitet alcătuit din trei persoane, în fruntea căruia se afla mitropolitul ţării. Prima măsură luată de comitet a fost aceea de a înfiinţa „Institutul pentru cerşetori“, care era condus de un preot. Preotul „institutului“ avea datoria de a se îngriji de hrana şi îmbrăcămintea cerşetorilor. Dacă numărul acestora era mai mare şi preotul nu putea face faţă problemelor, mai ales de îngrijire, ei erau trimişi de mitropolit la mănăstiri, unde erau îngrijiţi. O măsură cu caracter negativ în acest domeniu a luat-o domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) care, printr-o lege din 31 martie 1862, impozita cu 10% venitul net „al mitropoliei, episcopiilor..., precum şi al oricărui aşezământ de binefacere“. O măsură similară cu efecte, de asemenea, negative pentru viaţa Bisericii şi pentru lucrarea ei filantropică, a constituit-o legea care prevedea trecerea fondurilor mănăstirilor din Casa Centrală a Bisericii direct în vistieria ţării. Însă legea care a lovit cel mai mult în activitatea filantropică a Bisericii a fost cea a secularizării averilor mănăstireşti. Prin această lege Biserica a pierdut sursa principală care asigura desfăşurarea lucrării filantropice. Evident că Biserica, în ciuda dificultăţilor financiare cu care se confrunta din cauza reformelor amintite, nu şi-a părăsit misiunea şi vocaţia de a sluji şi material aproapelui. Ea a căutat ca în noul context să găsească noi soluţii care să permită o slujire filantropică, chiar de mai mici proporţii. După această dată, Biserica a iniţiat o serie de asociaţii din care făceau parte clerici şi mireni, tocmai cu scopul de a continua tradiţia filantropică. Ca forme de filantropie în această perioadă cunoaştem: aziluri, cantine ale săracilor, ajutoare în bani, cărţi ş.a. Cu diferite ocazii, Biserica iniţia colecte în scopul întrajutorării celor aflaţi în nevoie.