Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCLIXXIII): Filantropia în Ţara Românească (XXIV)

Istoria creştinismului (MCCLIXXIII): Filantropia în Ţara Românească (XXIV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 23 Mai 2009

Spitalul Dudeşti a luat fiinţă în anul 1795, ctitor fiind domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, Alexandru Moruzi (1793-1796; 1799-1801). Spitalul a fost terminat în anul 1796, la lucrări contribuind şi Mănăstirile Cozia, Tismana şi Câmpulung. Referindu-se la mila pe care orice creştin trebuie să o simtă şi la pomana pe care acesta este dator să o facă, ctitorul princiar al spitalului de la Dudeşti considera că, „de vreme dară ce nu pot toţi această creştinească datorie să o săvâşească fieşcare în parte, tovărăşia cea politicească prin mijlocul spitalurilor împlinesce în obşte această lipsă“. Odată cu spitalul a fost ridicată şi o biserică cu hramul „Sfinţii Haralambie, Alexandru şi Visarion“, cu două intrări: una spre spital şi alta spre oraş. În afara activităţii sale curative, Spitalul Dudeşti mai avea şi alte obligaţii profilactice, anume aceea de a interveni atunci când se iveau focare infectocontagioase în ţară, în vederea înlăturării lor. Anul 1825 reprezintă un reper important din existenţa spitalului, întrucât acum acelaşi domnitor Grigorie Ghica (1822-1828) hotărăşte trecerea spitalului în grija „Departamentului Obştirilor şi sub Eforia Mitropolitului ţării“. În perioada care a urmat, destinaţia sa a fost schimbată, funcţionând mai întâi ca penitenciar (după 1835), iar în 1848 şi după aceea, drept cazarmă pentru oştile străine care au intrat în Bucureşti. Prin ofisul domnesc din 1851, Spitalul Dudeşti a fost transformat în spital de boli venerice. Ultimele ştiri despre acest aşezământ sunt din anii 1859-1860. Un alt spital în Ţara Românească a fost ridicat de negustorul Ionaşcu din Slatina. Acesta a ridicat o biserică închinată Sfinţilor Nicolae, Dimitrie şi Gheorghe. Aici, ctitorul dorea să ridice şi un spital. Nu ştim, însă, când şi în ce împrejurări s-a ridicat. Într-un act din 1797, semnat de Neaga, soţia lui Ionaşcu, se face pomenire de spitalul „ce s-a început a se face de răposatul soţ“ şi pe care ea se obligă să-l continue.