Istoria creştinismului (MCCLXXIV): Filantropia în Ţara Românească (XXV)

Un act din Ţara Românească, care datează din 14 iunie 1793, referindu-se la modul de viaţă din mănăstiri, menţionează: „Din toate cele mai alese şi lăudate lucruri la cei ce de la Dumnezeu li s-au dat a stăpâni, fapta cea bună a milostivirii este mai aleasă şi mai lăudată, mai încă când va fi către sfintele şi dumnezeeştile mănăstiri, unde se săvârşesc dumnezeeştile slujbe şi unde cei ce au părăsit lumea trăiesc o viaţă îngerească şi mai presus de lume, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru Împăraţi şi pentru Domni şi pentru tot pravoslavnicul creştinesc norod, la acelea cuviincios este facerea de bine, a ajutora pre cei lăcuitori într-însele cu cele de trebuinţă, fiindcă şi ei se află slujind lor întru cele sufleteşti, rugându-se lui Dumnezeu pentru spăşania sufletelor“. În bolniţele mănăstireşti erau internaţi, de obicei, bolnavii deveniţi total incapabili să-şi mai poarte de grijă sau să-şi mai asigure existenţa, aceştia rămânând internaţi pentru tot restul zilelor lor. O bolniţă a fost şi cea de la Târgovişte, construită în anul 1656, din iniţiativa doamnei Bălaşa, soţia lui Constantin Şerban Cârnul (1654-1658). Clădirea ridicată în partea de sud-est a zidului de incintă al Curţii Domneşti, a fost destinată, iniţial, adăpostirii celor săraci şi bolnavi. Pentru bolnavii din Târgovişte, ca şi pentru străinii care poposeau aici, la 31 ianuarie 1822 s-a dat voie locuitorilor din acest oraş să facă spital cu patru camere şi casă pentru locuinţa doctorului, casă pentru spiţărie şi spiţer, cu toate cele necesare bolnavilor. Sursa de întreţinere pentru spital era compusă din taxa (o para la leu) din afacerile ce se încheiau la târgul ce se ţinea în toată vinerea, pe moşia oraşului, şi din venitul de la cutia milei a fiecărei biserici din oraş. Străinii aflaţi în călătorie prin oraş, dacă doreau, puteau să plătească ceva, însă nu erau obligaţi. După ce clădirea a fost ridicată şi toate cele necesare procurate, s-a constatat că nu erau bolnavi, „deoarece neobişnuiţi fiind cu spitalul, îşi fac boalele prin casele lor, părându-li-se spitalul scurtarea vieţii lor“. Pentru ca banii cheltuiţi să nu fie irosiţi, moşnenii din Târgovişte au cerut ca spitalul să fie mutat la Biserica „Sfântul Nicolae“, unde să funcţioneze ca şcoală, ceea ce, în septembrie 1824, domnitorul a aprobat.