Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCCXCVII): Începuturile presei bisericeşti româneşti (IV)

Istoria creştinismului (MCCXCVII): Începuturile presei bisericeşti româneşti (IV)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 19 Decembrie 2009

Prima revistă bisericească de înaltă ţinută teologică a fost „Biserica Ortodoxă Română“, oficial a Sfântului Sinod (azi buletinul oficial al Patriarhiei Române). A apărut lunar, de la 1 octombrie 1874 până azi (cu scurte întreruperi în 1878-1880 şi în 1916-1921). Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale celui de-al XX-lea, au început să se publice studii şi articole legate de viaţa şi problemele preoţimii. „Biserica Ortodoxă Română“, cu toate că n-a fost apreciată aşa cum se cuvenea, a fost cea mai bună revistă de specialitate, împlinind un rol însemnat în promovarea teologiei româneşti. O altă revistă de înalt nivel teologic a fost „Ortodoxul“, care a apărut la Bucureşti, de două ori pe lună, de la 1 ianuarie 1880. Era redactată de un teolog grec (originar din Epir), dr. Gheorghe Zottu (1842-1885), care făcuse studii în Grecia, Germania şi Franţa, şi care a predat la Seminarul Central din Capitală, apoi la Colegiul „Sf. Sava“ şi la Facultatea de Teologie, fiind şi director al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei. După moartea lui, revista a fost redactată de un comitet. Şi-a încetat apariţia la 24 august 1886, îndată după moartea mitropolitului primat Calinic Miclescu, care o patronase. Revista „Ortodoxul“ se remarca prin varietatea materialelor publicate (studii de teologie, de istorie a Bisericii româneşti, traduceri din Sfinţii Părinţi, predici, ştiri din viaţa Bisericilor Ortodoxe surori - în mod deosebit a celei din Transilvania - şi din viaţa Bisericii Ortodoxe Române). Pentru a contracara lucrarea negativă a ziarului „Deşteptarea“, tipărit de un grup de preoţi din Iaşi, certaţi cu disciplina bisericească, sub îndrumarea lui George Mârzescu, avocat şi profesor la Facultatea de Drept a Universităţii ieşene, mitropolitul Iosif Naniescu a încredinţat profesorilor Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu misiunea de a redacta o nouă publicaţie periodică bisericească, intitulată „Revista teologică“. A apărut la Iaşi, între 25 martie 1883 şi 18 ianuarie 1887. În cei patru ani de tipărire, în paginile revistei au apărat o serie de lucrări teologice, semnate de cei doi redactori şi de alţi profesori ai Seminarului Veniamin, precum şi numeroase lucrări de istorie bisericească semnate de Constantin Erbiceanu.