Istoria creştinismului (MCCXLV): Filantropia în Moldova (XIII)

Cezar ţăbârnă, 18 Iunie 2009

Cel mai important spital din Moldova, nu atât ca vechime cât, mai ales, din punctul de vedere al continuităţii şi capacităţii de a primi bolnavi, a fost cel care poartă numele unui mare sfânt din Biserica primară - Sfântul Spiridon. Prin hrisovul lui Constantin Racoviţă Cehan (1749-1753, 1756-1757) din 15 mai 1756, se marca începutul funcţionării acestuia ca spital la „mănăstirea ce din nou s-a zidit, aicea în oraşul Iaşului, a Sfântului Spiridon“, asigurându-i şi veniturile necesare, prin donarea moşiei domneşti de la Târgu Ocna, „cu tot dealul de unde se scoate sarea“, precum şi a unui loc domnesc din târgul Galaţi. Totodată, se stabileşte ca structurile de conducere ale spitalului să fie alese dintre epitropii breslelor de negustori din Iaşi, acestea având ca principală îndatorire asigurarea veniturilor şi supervizarea cheltuielilor. Controlul gestiunii urma să fie făcut la 12 decembrie a fiecărui an de o comisie alcătuită din vel-logofătul, vel-postelnicul, vel-spătarul şi vel-vistiernicul Curţii Domneşti. La 1 ianuarie 1757, spitalul se deschidea în mod oficial, având o capacitate de 30 de paturi. Acelaşi domnitor a susţinut inclusiv material înfiinţarea unor spitale pe lângă biserici şi mănăstiri din Roman şi Focşani, care ulterior, prin hrisoavele lui Grigore Alexandru Ghica din 1 august 1765 şi 20 mai 1769, sunt subordonate administrativ Epitropiei „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. La cererea biv-vel-postelnicului Nicolae Şuţu, domnitorul Ion Teodor Calimah decide prin hrisov domnesc, la 22 decembrie 1759, înfiinţarea Epitropiei Casei „Sfântul Spiridon“ în Iaşi. În urma sfatului cu arhiereii ţării şi cu marii boieri, „pentru ca să fie lucrul cel mai statornic şi să se păzească de-a pururea în lungimea anilor, s-a hotărât şi s-a socotit cele pentru trebuinţa bolniţii ca să aibă cheltuială îndestul pentru hrana acelor ticăloşi bolnavi, pentru aşternutul şi pentru îmbrăcămintea lor, cum şi pentru plata doftorului, a gerahului şi spiţerului şi pentru alţi oameni ce vor mai fi trebuincioşi de grija şi slujba bolniţii“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!