Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCLXXXVI): Comunităţi ortodoxe române din afara graniţelor (XII)

Istoria creştinismului (MCLXXXVI): Comunităţi ortodoxe române din afara graniţelor (XII)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 05 Feb 2009

Între comunităţile ortodoxe române din afara graniţelor, un loc de seamă îl ocupă cele de la Muntele Athos, din nordul Greciei, unde se găsesc 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocşi. În 1912, când grecii au ocupat Athosul, au găsit 7.754 de monahi, dintre care 3.615 erau ruşi, 3.207 erau greci, 340 bulgari, 288 români, 252 sârbi şi 52 georgieni. În afară de aceştia, mai erau peste 1.000 de meseriaşi şi muncitori, în majoritate ruşi. Aşadar, la începutul secolul al XX-lea, grecii erau cu peste 1.500 mai puţini la număr decât restul celorlalţi monahi ortodocşi. Până în 1913, în mai puţin de un an, grecii însă au expulzat peste 1.000 de ruşi. 11 ani mai târziu, o comisie alcătuită din cinci călugări greci, ce reprezentau doar mănăstiri elene athonite, a alcătuit celebrul statut al Athosului prin care limitau numărul de mănăstiri la 20, număr fără putinţă de a fi modificat vreodată, şi inventau termenul de „schit chinovial“ pentru cele trei mănăstiri Prodromu, „Sfântul Andrei“ şi „Sfântul Ilie“. Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ (în greceşte, Prodromu), care aparţine Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre, este astăzi restaurat în întregime. Biserica mare, cu cele trei paraclise (al „Adormirii“, al „Bunăvestirii“ şi al „Botezătorului“) adăpostesc odoare de mare preţ: cinci icoane făcătoare de minuni (dintre care cea mai vestită este Maica Domnului - Prodromiţa, („cea nefăcută de mână omenească“), numeroase sfinte moaşte ş.a. Alături de acestea, impunătoarea clopotniţă, stăreţia, biblioteca, atelierele, sinodiconul (sala de reuniuni), arhondaricul (casa de oaspeţi), bolniţa (spitalul), chiliile, marea cisternă subterană, trapeza (sala de mese), anexele gospodăreşti şi celelalte acareturi mărturisesc exemplar „prezenţa monahismului şi spiritualităţii româneşti în centrul Ortodoxiei“, după cum mărturiseşte părintele stareţ Petroniu.