Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creştinismului (MCXLV): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (III)

Istoria creştinismului (MCXLV): Diaspora Bisericii Ortodoxe Române (III)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 11 Decembrie 2008

După evenimentele din decembrie 1989, diaspora Bisericii Ortodoxe Române a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Astfel, pe lângă arhiepiscopiile din străinătate înfiinţate pentru românii ortodocşi au apărut altele noi, iar altele au fost ridicate la rang de mitropolie. Între cele cinci dioceze ale Bisericii Ortodoxe Române din diasporă se numără Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania şi Europa Centrală. Dacă secolul al XIX-lea, până la reîntregirea neamului în 1918, a fost marcat de o puternică emigrare românească, în special din Bucovina, Transilvania şi Banat spre centrul Europei şi chiar în America, după 1918 fenomenul emigraţiei cunoaşte un adevărat reflux. Speranţele românilor, legate de România de după Primul Război Mondial, au constituit cauzele unei stopări a emigrărilor. În perioada interbelică, comunităţile din Paris, Viena şi Baden-Baden îşi continuă existenţa. Lor li se adaugă comunitatea românească din Berlin, care se organizează şi îşi începe activitatea în septembrie 1940. Curând, capela română devine neîncăpătoare şi cu concursul larg al Guvernului român este cumpărată, în august 1943, biserica evanghelică de pe strada Jerusalem, din centrul oraşului. Împreună cu biserica a fost cumpărat un spaţiu corespunzător locuinţei preotului, biroului parohial şi, de asemenea, un spaţiu destinat unui muzeu. După ce s-a făcut amenajarea bisericii, în conformitate cu tradiţia ortodoxă, şi s-a deschis un muzeu de artă românească, la 24 ianuarie 1944 a avut loc prima slujbă în noul lăcaş, preot paroh fiind Emilian Vasilovschi. Existenţa bisericii româneşti din capitala Germaniei a fost de scurtă durată, căci la 2 martie 1945, în urma unui bombardament asupra Berlinului, din biserică n-au mai rămas decât zidurile, iar clădirea care adăpostea casa parohială şi muzeul a fost complet distrusă. După război, clădirile deteriorate din zonă, în urma unei dispoziţii a administraţiei oraşului, au fost demolate, planul cartierului schimbându-şi complet înfăţişarea. Pe locul bisericii a apărut un bloc şi o mare arteră de circulaţie a oraşului.