Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Istoria creștinismului (MXXI): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (XI)

Istoria creștinismului (MXXI): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (XI)

Un articol de: Cezar ţăbârnă - 17 Iulie 2008

La 23 ianuarie 1935, vacantându-se scaunul mitropolitan de Iaşi, după ce mitropolitul Pimen Georgescu a trecut la cele veşnice (12 noiembrie 1934), Congresul Naţional Bisericesc, prezidat de patriarhul Miron Cristea, a hotărât alegerea episcopului Nicodim Munteanu în scaunul mitropolitan de la Iaşi. A acceptat această demnitate, cu toate că, până atunci, mulţimi de credincioşi îl asaltaseră la Neamţ, cerându-i să le devină arhipăstor, iar el de fiecare dată refuzase. Şi la Iaşi, în ciuda vârstei sale înaintate (avea acum 70 de ani), a lucrat cu aceeaşi vigoare şi spor ca şi la Neamţ. Ca un intelectual de prestigiu, mitropolitul Nicodim a acordat o atenţie deosebită şi arhivei Sfintei Mitropolii, care „de mai multă vreme stătea aruncată într-un subsol impropriu“. Ca şi la Mănăstirea Neamţ, s-a preocupat în mod special de serviciul divin, de predica ce se rostea în catedrală şi de corul catedralei. Aceeaşi grijă o aştepta şi din partea preoţilor din eparhie. Printr-o circulară, el cerea ca orice preot să fie dator să ţină patru predici pe lună. Pentru control, una era scrisă în întregime, iar celelalte trei erau doar schiţate, toate fiind trimise la sfârşit de an la Mitropolie, urmând ca cele mai bune, verificate de o comisie, să fie publicate. Pentru întocmirea predicilor, preoţii aveau la îndemână, prin osârdia mitropolitului Nicodim, predicile şi cuvântările traduse din diferiţi autori ruşi, toate fiind publicate în colecţia „Seminţe evanghelice pentru ogorul Domnului“ (colecţie iniţiată încă din 1932). O atenţie deosebită a avut-o faţă de tineri, pentru care a tradus din Farrar „Predica pentru tineretul şcolar“. Cum era şi firesc, mitropolitul Nicodim a acordat o atenţie deosebită şi activităţii pastorale. Aceasta cuprindea mai multe aspecte: conferinţe săptămânale pentru popor, conferinţe pastorale anuale pentru preoţi, în care se urmărea activitatea culturală, morală, economică şi gospodărească, de disciplină a cultului divin şi de stimulare a misionarismului.