Istoria creștinismului (MXXIII): Nicodim Munteanu (1939-1948), patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (XIII)

Cezar ţăbârnă, 21 Iulie 2008

La 5 martie 1939, după ce patriarhul Miron Cristea a trecut la Domnul, mitropolitul Nicodim Munteanu al Moldovei a fost chemat să ia în primire, potrivit statutului şi regulamentelor bisericeşti, locotenenţa de patriarh. A refuzat însă să candideze la patriarhat şi a stăruit pe lângă mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului să accepte el succesiunea. Acesta nu a primit şi, la 30 iunie 1939, cu două luni înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales patriarh, după ce, mai mult de nevoie, consimţise să-şi depună candidatura. Noul patriarh avea un program ambiţios pe care spera să-l atingă cu ajutorul celor două „oştiri“: preoţimea şi călugărimea. Patriarhul Nicodim n-a avut odihnă şi răgaz în această înaltă slujire, în fiecare zi ivindu-se un nou temei de îngrijorare, un alt ceas de cumpănă. Anii păstoririi sale ca patriarh au fost ani de zbucium, de muncă şi de răspundere, datorându-se, în mod deosebit, celui de-Al Doilea Război Mondial. Cei nouă ani de patriarhat au fost unii dintre cei mai grei din epoca contemporană, şi de aceea, în decurs de doi ani, şi-a dat demisia de trei ori. Astfel, la un an de la alegerea sa, când regele Carol al II-lea a abdicat, trecând prerogativele regale fiului său, Mihai, şi la cârma ţării a venit un guvern prezidat de generalul Ion Antonescu, păstorirea i-a fost pusă la grea încercare de noua conducere a Ministerului cultelor, care, găsind susţinători în rândul unor preoţi, a încercat să intervină în treburile Bisericii, încălcând atribuţiile patriarhului şi dându-i de înţeles că, în noile împrejurări, ar fi mai potrivit să se retragă. În aceste condiţii, la 30 septembrie 1940, prin două scrisori adresate regelui Mihai şi generalului Ion Antonescu, vlădica Nicodim, judecându-se aspru, şi-a mărturisit dorinţa de a se retrage la Mănăstirea Neamţ, aducând ca argumente vârsta înaintată şi starea sănătăţii. Cererea i-a fost respinsă, trimiţându-i-se scrisorile înapoi, fără nici o rezoluţie. O va repeta de două ori, la 29 şi 30 ianuarie 1941, dar cu acelaşi rezultat, încât, neavând de ales, a rămas la locul său, dăruindu-se Bisericii şi neamului.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!