Interviu
29 mai 2016. Nunta lui Daniel și a Corinnei. În fața catedralei din Nürnberg

ITO, locul care schimbă vieți

Augustin Păunoiu, 03 Septembrie 2017

Pe Corinna și Daniel Vîrzob i-am întâlnit la București în septembrie trecut, când a avut loc ITO (Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea). Povestea lor e una fascinantă și merită să fie cunoscută. Schimbările din viața Corinnei, dar și a lui Daniel, sunt legate de acest eveniment care se desfășoară anual la noi în țară. Născută în Erlangen, un orășel universitar de lângă Nürnberg, când a împlinit vârsta de 11 ani, Corinna s-a mutat cu părinții la Donauwörth (Insula Dunării), unde a urmat liceul și mai apoi Facultatea de Farmacie. Viața ei s-a schimbat mult fiindcă la ITO, care a avut loc în 2015 la Cluj, l-a întâlnit pe cel care avea să-i fie soț, Daniel Vîrzob, originar din Baia de Aramă, stabilit și el de mai mulți ani în Germania, mai exact în localitatea Bad Wurzach.

Corinna, vorbește-mi despre familia ta.

Părinții mei sunt amândoi români ortodocși, tatăl din Piatra Neamț, mama bucureșteancă. Bunica din partea tatălui era protestantă, săsoaică, avea deci legături cu Germania. Ea plecase în Occident înainte de 1989 împreună cu sora ei. Familia mea a ajuns în țara lui Goethe în ianuarie 1990. Atunci când m-am născut, am fost botezată protestant, la dorința bunicii mele. Anii au trecut. În 2004, bunica din partea mamei a murit. Iar fiica ei a dorit să-i facă toată rânduiala, cu parastase și tot ce se cere. Pentru toate acestea a căutat un preot ortodox în Germania. A dat astfel de părintele Florin Kelemen din Augsburg, care a făcut un parastas celei adormite. Era ceva cu totul deosebit pentru mine. Am fost și la înmormântarea bunicii, la București.

Când dai gol la două porți

Cum ai ajuns să fii botezată ortodox?

Treptat, treptat, părinții mei au început să intre mai mult în legătură cu ortodocșii români din Germania și chiar să vină mai des în România. O doamnă din țară ne-a vorbit foarte frumos despre părintele Iustin Pârvu, pe care l-am și vizitat în anul 2006. I-am vorbit despre situația noastră din Germania. Deși eram destul de apropiați de protestanți pe atunci, totuși lucrurile nu erau lămurite pentru noi. Mama, deși ortodoxă, lucra la o școală unde preda cursuri de catehizare copiilor nemți. Eu, cu părinți ortodocși, eram protestantă. Atunci când am vorbit cu părintele Iustin nu ne-a mustrat, dar ne-a spus o pildă. Ne-a zis așa: „Există în lumea noastră un sport foarte popular. Acela care se joacă cu mingea, iar tu o lovești cu piciorul. Atunci când joci într-o echipă, încerci să înscrii goluri în poarta celeilalte echipe. Cu voi cam așa e. Încercați să dați goluri la ambele porți. Dar asta e imposibil”. În mintea părinților mei a avut loc atunci un declic. Într-adevăr, era imposibil și nefiresc să fim ortodocși, dar cumva și protestanți. Nu le-a fost ușor părinților mei să facă asta. Nici pentru mine lucrurile nu au decurs de la sine, ci cu destule ispite. Eu eram protestantă, mergeam la întâlnirile tinerilor lor. Mă gândeam: „Corinna, ce vrei tu de fapt? Vrei ca într-o țară străină să fii tu ortodoxă, singură? Cum vei rezista?“ Îmi era dificil. Colegii mei erau fie nemți, fie turci, numai români nu. Și cu toate astea simțeam că îmi lipsește ceva. Am fost botezată ortodox în România și viața mea a luat-o pe un nou făgaș. M-am întors în Germania.

În München am fost și sunt implicată în adunările tineretului ortodox român, în acțiunile lor (Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania, ATORG). În 2015, atunci când s-a organizat ITO la Cluj, inițial n-am vrut să merg. Dar Preasfințitul Sofian Brașoveanul m-a sfătuit, și încă o fată s-a ținut de capul meu, să particip. Mi-am luat așadar bilet de avion și pe 4 septembrie am venit la Cluj. Era ziua mea de naștere. L-am întâlnit acolo pe Daniel Vîrzob, cel cu care m-am căsătorit mai târziu (la 29 mai 2016). El s-a născut în România. A studiat economia în Timișoara, dar a continuat cu Facultatea de Chimie/Biologie și Geografie, pe care le-a terminat în țară. În București a făcut un master în inginerie geologică.

Daniel, ești originar din Baia de Aramă. Cum ai ajuns în București, mai întâi, și apoi în Germania?

Încă din țară am participat des la slujbele bisericești. Când am ajuns în Capitală l-am întâlnit și pe părintele care mi-a devenit și duhovnic, părintele Tudoriță Rusu. Deși la început mi s-a părut un oraș anost, cu o atmosferă gri, am descoperit bisericile lui cu poveștile lor interesante, care m-au impresionat. După ce am terminat studiile aici și am obținut o specializare la o universitate cu profil de construcții din Germania, am urmat acolo cursuri timp de 6 luni.

Cunoșteam dinainte limba germană. Dar nu-mi găseam locul în țară. Situația aici era și este dificilă. A trebuit să mă orientez spre Germania. Părintele meu mi-a dat binecuvântarea să merg acolo și așa am plecat din România. Am locuit la început într-un orășel situat lângă Ulm. Îmi era greu să merg la vreo biserică românească fiindcă nu aveam mașină și era destul de departe. Într-un târziu l-am cunoscut pe parohul bisericii noastre din Ulm, părintele Sebastian Suciu, care ulterior ne-a devenit și naș de cununie.

Mi-am găsit un loc de muncă la o firmă foarte importantă de geologie, iar acum sunt șeful laboratorului de geotehnică al antreprizei din Ulm. A fi ortodox într-o țară cum e Germania e un lucru destul de neobișnuit. Colegii de la lucru, de pildă, nu înțelegeau de ce îmi fac rugăciunea înainte și după masă, ce e cu mine de postesc (mă întrebau de ce două zile pe săptămână, miercurea și vinerea, și într-o anumită perioadă, mai ales primăvara, sunt vegan). Dar le-am explicat și au înțeles până la urmă de ce și cum. Încet, încet au evoluat și ei de la faza pur întrebătoare și de uimire, la acea apreciativă și chiar laudativă. I-am chemat la nunta noastră și au fost foarte impresionați de cum se desfășoară nunțile la români.

O întâlnire cu happy-end

Cum ai ajuns la ITO Cluj din 2015?

Părintele Sebastian din Germania m-a rugat să merg și eu la Cluj, ca parohia noastră să aibă și ea un reprezentant acolo. M-am înscris pe listă, dar înainte de această întâlnire, mă gândeam că această adunare ITO e una cam fără sens. Ne întâlneam atâția români tineri să ce?

Dar din ascultare față de părintele, am plecat spre România. Eram cu mașina personală, singur. Am făcut 1.600 de kilometri. La Cluj am ajuns seara, înainte de începerea întâlnirii. Eram foarte obosit. Am dormit acea noapte în mașină. Îmi venea să mă duc acasă, la Baia de Aramă, și să mă lipsesc de acea întrunire aparent stupidă, dar am rezistat până la urmă ispitei.

A doua zi, pe 4 septembrie, chiar de ziua Corinnei, ne-am întâlnit cu responsabilul grupului tinerilor din Germania, părintele Ioan Popoiu. Atunci am cunoscut-o pe actuala mea soție. Am felicitat-o pentru ziua ei de naștere. Avea un accent ciudat, nemțesc. Româna ei, hmmm, nu era ca a mea. De aceea mi s-a părut puțin încrezută, ca una care era plecată de un an din România și deja își uitase limba. Nu știam că viitoarea mea soție era născută-crescută în țara lui Schiller. Corinna explica celor din grupul ei, dar pe care nu-i cunoștea (erau mulți tineri români care veneau din toate colțurile Germaniei și, în consecință, nu se văzuseră niciodată adunați la un loc) diferite lucruri despre ATORG. Auzind-o, îmi venea să-i spun: „Corinna, ce-i cu tine de vorbești așa?” Dar m-am oprit fiindcă era ziua ei. A fost șansa mea faptul că un coleg de-al meu de cameră mi-a explicat în seara care a urmat situația Corinnei și toate detaliile, faptul că ea, șefă ATORG, este născută în Germania, că trebuie să vorbesc neapărat cu ea dacă vreau să mă implic în viața religioasă și nu numai a tinerilor din zona Münchenului ș.a.m.d.

Când am aflat că ea se născuse și trăise în Germania și vorbea românește atât de bine, percepția mea asupra Corinnei s-a schimbat la 180 de grade. Știa atât de bine foarte multe lucruri legate de cultura și limba noastră, era atât de bine ancorată în credința ortodoxă, încât nu mai știam ce să mai zic. Îmi schimbasem total opinia. Am început să descopăr fru­musețea sufletului ei încă de a doua zi. În Germania eram la 150 de kilometri depărtare unul de altul. Dar ne vedeam în weekend. Ne-am împrietenit mai bine și acum suntem soț și soție.

Am avut o nuntă ca-n povești, cu preoți ortodocși din România și Germania, cu nași preot și preoteasă.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!