Actualitate religioasă
Iubire şi ingratitudine

Iubire şi ingratitudine

În Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, dintre eve­nimentele relatate în Sfintele Evanghelii atrag cu precădere atenţia noastră, ca fiind esenţiale: trădarea lui Iuda cu vânzarea Domnului şi Cina cea de Taină urmată de rugă­ciu­nea Mântuitorului din Ghetsimani.

Am putea numi Sfânta şi Marea Joi ziua paradoxului isto­riei, deoarece acum se pun faţă în faţă ingratitudinea şi iubirea. Ingratitudinea (nerecunoştinţă, nemulţumire) vânzătorului Iuda Iscarioteanul care, după ce s-a tocmit să vândă pe Hristos cu 30 de arginţi (cf. Matei 26, 15), a participat la pregătirea ultimului Paşti şi s-a împărtăşit din prima Liturghie (Euharistie, mulţumi­re) săvârşită de Însuşi Mielul lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine din iubire pentru viaţa şi mântui­rea lumii (cf. I Corinteni 11-23, 24). Iisus face, în preziua jude­că­rii Sale de către Pilat şi a răstig­nirii pe cruce, un gest simplu în aparenţă, dar plin de semnificaţii, gest impregnat de o smerenie de­să­vârşită şi de o dragoste infinită. În noaptea în care S-a dat pe Sine pentru viaţa şi mântuirea lumii, Hristos instituie Sfânta Euha­ristie, care este cel mai mare şi generos dar pentru umanitate. Cu toate acestea, în aceeaşi noap­te, El va fi trădat cu ingratitudine chiar de unul dintre ucenici şi apoi lăsat singur de către toţi cei­lalţi, pentru a fi dat spre moarte pe cruce. Putem spune aşadar că Joia cea Mare este ziua în care se întâlnesc ingratitudinea odioa­să a omului cu iubirea absolută a lui Dumnezeu.

Drama din Ghetsimani

Iată de ce imagine plină de mister facem amintire în această zi a Săptămânii Pătimirilor! Singurul Dumnezeu-Iubire, lăsat sin­gur, abandonat şi trădat de că­tre Apostolii care, cu doar câ­teva ore înainte, primiseră mandatul sacerdotal de a săvârşi Euha­ristia întru pomenirea Sa. Aceştia au devenit incapabili să privegheze alături de Dânsul în Ghetsimani (cf. Matei 26, 19-20), iar la venirea lui Iuda, însoţit de ceata înarmată, L-au părăsit şi au fugit. Cei care au jurat că vor muri împreună cu El se văd acum neputincioşi în faţa primei con­fruntări cu ispita. Jurămân­tul şi-l vor respecta, dar numai după ce vor fi înzestraţi cu putere înnoitoare, în vremea Cincizeci­mii.

Iisus, în Grădina Ghetsimani, su­ferea teribil şi pentru că la acest tablou al abandonării se adău­ga tăcerea Tatălui. Chiar şi de El părea părăsit! Cerul ferecat şi întunericul nopţii claus­traseră pe Iisus în tristeţe profundă şi an­goasă insu­por­tabilă, ceea ce-L fă­cuse să strige: Părintele Meu, de este cu pu­tinţă să treacă de la Mine acest pahar... (Matei 26, 19).

Iisus ştia că avea asupra Sa toate păcatele lumii, căci de dragul ei Se făcuse pentru noi pă­cat (II Cor. 5, 21). Întru aceas­ta se vede diferenţa dintre gândirea noastră empirică şi raţiunea divină. Este mai uşor a vedea gre­şelile celorlalţi decât propriile greşeli. Uităm prea uşor că în fie­care dintre noi poate fi un Ioan, Apostolul iubirii, care visează să‑şi aşeze capul pe pieptul lui Iisus, arătându-şi iubirea faţă de El, dar care în momentul dureros şi plin de angoasă Îl părăseşte. În fiecare dintre noi poate fi un Iuda sau unul dintre Apostolii somnoroşi (îngreunaţi de somn) din Ghetsimani. Uităm că în fie­care dintre noi poate să se ascun­dă un Petru, care a jurat că nu se va lepăda de Iisus, iar în momentul încercării L-a părăsit! Acum învăţăm să nu lăsăm pe Iisus sin­gur niciodată, pentru că El su­feră nu din cauza rănilor şi fla­ge­lărilor pe care le primeşte, ci din cauza neputinţei noastre de a-L iubi. Hristos Se dăruieşte pe Sine din iubire, ca să lumineze şi să hrănească sufletele noastre. La ingratitudinea noastră Iisus răspunde cu iubire. De aceea tocmai în cea mai întunecată zi din viaţa Sa de pe pământ instituie Sfânta Euharistie, prin care avem posibilitatea să devenim consangvini cu El. Dar pentru aceasta trebuie să fim curaţi, fapt pentru care, înainte de instituirea acestei taine mari, Iisus mai face un gest: spălarea picioarelor.

Cina iubirii

Prin spălarea picioarelor Apos­tolilor, Mântuitorul mani­festă încă o dată iubirea Sa faţă de om în raport cu ingratitudinea acestuia. Iuda deja se tocmise cu cei cărora avea să Îl vândă pe Iisus, iar acum El, Stăpânul ce­rului şi al pământului, ca cel din urmă rob, Îşi pleacă genunchii înaintea omului păcătos şi îi spa­lă picioarele. El este Slujitorul slujitorilor Săi! Astfel, Sfânta şi Marea Joi devine ziua în care în­ţe­legem cât de importantă este vir­tutea smereniei jertfelnice, care aduce răscumpărarea sufle­te­lor din robia păcatului prin întâlnirea cu Hristos euharistic. După spălare, adică după cură­ţirea păcatelor, Hristos Îşi invită ucenicii la masă şi le oferă pâinea euharistică.

În seara de dinaintea calvarului Golgotei, Iisus dorea să mă­nânce paştele cu ucenicii Săi. Era Cina iubirii şi a comuniunii permanente. „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea. Că, ori de câte ori veţi mânca din pâinea aceasta şi veţi bea din paharul acesta, moartea Mea veţi vesti şi învierea Mea veţi propovădui.“ Euharistia va uni pe ucenici în­tre ei şi-i va pune în relaţie cu Hristos, Care va deveni o pre­zen­ţă constantă şi inefabilă până la sfârşitul veacurilor. Atunci când la Cină îi invită pe ucenici să mă­nânce şi să bea din Trupul şi Sân­gele Lui, le recunoaşte, în ace­laşi timp, dreptul inalienabil de miniştri ai Tainelor divine. Iată aici darul iubirii infinite a lui Iisus: sublima preoţie. Pâinea şi vinul, preoţia şi mântuirea, ne aşază în prezentul continuu al lui Dumnezeu, adică în viaţa cea veş­nică, toate aceste daruri re­zu­mându-se, în fapt, la unul singur: iubirea.

În acea noapte a ingratitudinii omului, Hristos Şi-a dat Trupul şi Sângele Său pentru viaţa şi mântuirea lumii, înainte ca acesta să se scurgă din corpul Său pe lemnul crucii, manifestându-şi cea mai autentică iubire faţă de om. Joi, la Cina cea de Taină, El dăruieşte totul: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu....Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu...“ Prin Liturghia instituită de Hristos în Joia cea Sfântă, trebuie să înţelegem că aceasta, în prima ei parte, înseamnă jertfă, dăruire de sine, iar în a doua parte, ea devine Evharistos (Euharistia), adică mulţumire în urma dă­rui­rii totale a vieţii pentru Cel care ţi-a dat-o dintru început. Prin Euharistie El a arătat răspunsul la ingratitudinea umană, dându-le oamenilor să guste din potirul iubirii. Hristos a primit moartea iubind!

Viaţa noastră să devină liturghie!

Este imposibil să participăm la Sfânta Liturghie fără ca viaţa noastră să devină liturghie, adică fără să trecem prin dina­mis­mul vieţii filantropice. De­vine oare inutil să împărţim pâi­nea euharistică fără să fi îm­părţit mai întâi pâinea bio­lo­gică cu cei flămânzi pe care îi întâlnim în calea noastră? Eu­ha­ristia nu este o masă din care fiecare caută să se aprovi­zio­neze. Ea nu poate fi transfor­mată într-un restaurant ca­ri­ta­bil al flămân­zilor sau al scăpătaţilor vieţii unde aceştia pot să vină să se hrănească sau să se îm­bo­găţească. Nu, nicidecum! Euha­ristia este suma tuturor bo­­gă­ţiilor spirituale şi materiale, pe care le dobândesc toţi cei cu­raţi cu inima. În Biserică, toţi credincioşii, indiferent de statutul pe care l-au dobândit în ordinea umană, sunt reuniţi în co­muniune de rugăciune, se îm­păr­tăşesc nu din pâinea biolo­gi­că, ci din cea teologică. Dincolo de spaţiul ecleziastic, ei caută a prelungi Liturghia şi a găsi şi cealaltă pâine, pe care trebuie să o împartă, şi pe aceea, cu ceilalţi. În concluzie, în Joia Mare fiecare creştin trebuie să ştie ce în­seam­nă Euharistie şi, de asemenea, trebuie să înţeleagă cum prelungeşte Euharistia în viaţa sa, astfel încât Hristos să nu Se mai răstignească încă o dată.

De două mii de ani, în Joia cea Sfântă Hristos ne arată că iubi­rea divină este cel mai bun răs­puns la ingratitudinea umană.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!