Iustin Moisescu, patriarhul cărturar şi diplomat

Ciprian Bâra, 30 Iulie 2008

Astăzi, se împlinesc 22 de ani de la trecerea la Domnul a celui de-al patrulea patriarh al României, Iustin Moisescu. Figură emblematică a Bisericii Ortodoxe Române, patriarhul Iustin a cunoscut din tinereţe calea Bisericii, a universităţii şi a bibliotecilor.

După o temeinică pregătire în ţară, la Atena şi Strasbourg, profesor universitar de teologie ortodoxă la Varşovia, Cernăuţi, Suceava şi Bucureşti, a devenit, mai apoi, mitropolit al Ardealului, în 1956, iar din 1957, mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

În vremea păstoririi ca mitropolit, a iniţiat o amplă acţiune de restaurare şi conservare a monumentelor de artă bisericească şi a purtat de grijă pentru întemeierea multor muzee din incinta mănăstirilor voievodale din zona Moldovei.

A devenit patriarh al României în 1977, cârmuind Biserica Ortodoxă Română vreme de 9 ani.

Maria şi Ioan Moisescu, din satul Cândeşti, comuna Albeşti, din fostul judeţ Muscel, în prezent judeţul Argeş, s-au bucurat, pe 5 martie 1910, de naşterea celui de al doilea fiu al lor. Acesta avea să-i bucure şi mai mult peste ani, când a devenit ierarh, iar mai apoi patriarh al României.

Părinţii viitorului patriarh aveau să-i ofere băiatului lor o frumoasă educaţie. Tatăl, învăţător, a murit eroic pe front, ca ofiţer, în toamna anului 1916, în luptele grele pe care armata română, în retragere, le-a dat pentru apărarea Bucureştiului. A fost înmormântat în cimitirul eroilor „Ghencea militar“ din Bucureşti. Maria Moisescu s-a îngrijit mulţi ani după aceasta, cu o rară şi exemplară abnegaţie, de creşterea şi educaţia celor patru copii, doi băieţi şi două fete.

„Dea Dumnezeu ca unul dintre voi să ajungă pe scaunul meu“

Cel de-al doilea copil al familiei Moisescu, elevul Iustin, a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, iar mai apoi, în anul 1921, a urmat clasa I a Liceului „Dinicu Golescu“, din Câmpulung-Muscel, dar pentru că a făcut dovada unei alese purtări şi a dragostei pentru carte a fost mutat imediat, ca elev bursier, la Seminarul Teologic „Patriarhul Miron“, înfiinţat în acel an, prin grija patriarhului Miron Cristea.

Pentru viitorul patriarh şi pentru colegii săi din timpul studiilor seminariale, a rămas celebră vizita pe care au făcut-o, în anul 1924, mitropolitului primat Miron Cristea care, după ce i-a binecuvântat, le-a ţinut o cuvântare ocazională şi şi-a exprimat dorinţa ca unul dintre acei elevi să-i urmeze mai târziu în scaunul de mitropolit al Bucureştilor. „Dea Dumnezeu ca unul dintre voi să ajungă pe scaunul meu de mitropolit la Bucureşti“, a spus la acea vreme primul patriarh al României. Profetic sau nu, cuvântul patriarhului Miron Cristea s-a împlinit mai târziu, în persoana elevului de atunci, Iustin Moisescu

Teolog de vocaţie

În 1930, elevul Iustin Moisescu a absolvit cursurile seminarului ca şef de promoţie. Calităţile lui au fost apreciate de către patriarhul de atunci şi, astfel, a primit o bursă la Facultatea de Teologie din Atena.

După strălucite studii la Atena, în toamna anului 1934, viitorul patriarh şi-a făcut intrarea în Colegiul „Saint Basile“ din Strasbourg. În tot acest timp a urmărit cu stăruinţă planul de specializare teologică şi s-a concentrat în vederea pregătirii tezei de doctorat. Profesorul preferat din aceată perioadă a fost savantul Emile Amann, coordonatorul vestitului dicţionar de teologie romano-catolică.

În toată această perioadă, tânărul teolog Iustin Moisescu nu a cunoscut decât calea universităţii şi a bibliotecilor, corespondenţa cu profesorii din ţară şi de la Atena, precum şi cu foştii colegi aflaţi pentru specializare în Germania sau alte ţări ale Europei. Vorbea cu multă admiraţie de dascălii de teologie din Grecia şi a intervenit de foarte multe ori pentru a obţine pentru colegii săi referinţe în limba greacă, necesare studiilor din acea vreme.

S-a întors mai târziu la Atena, unde şi-a susţinut lucrarea de doctorat, la unul dintre cei mai distinşi patrologi ortodocşi, profesorul Dimitrios Balanos, cu teza „Evagrie din Pont. Viaţa, scrierile şi învăţătura“

Întors în ţară, a activat ca profesor de limba latină la Seminarul „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, iar în primăvara anului 1938 a funcţionat ca profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Varşovia. Cursurile sale au fost mult apreciate, în capitala Poloniei, datorită cunoştinţelor sale de limbă greacă şi a expunerilor foarte clare, făcute cu multă eleganţă de tânărul teolog român.

Astfel, după o temeinică pregătire în ţară şi pe urmă la Atena şi Strasbourg, profesor universitar de teologie ortodoxă la Varşovia, Cernăuţi, Suceava şi Bucureşti, a devenit mai apoi mitropolit al Ardealului în 1956, iar din 1957 mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

Figură remarcabilă a dialogului dintre Biserici

În vremea păstoririi ca mitropolit, a iniţiat o amplă acţiune de restaurare şi conservare a monumentelor de artă bisericească şi a purtat de grijă pentru întemeierea multor muzee din incinta mănăstirilor voievodale din zona Moldovei.

Încă din 1956, ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, a fost unul dintre pionierii mişcării de pace şi ai ecumenismului din Europa. Rămâne unul dintre fondatorii conferinţelor panortodoxe, care au declanşat procesul de pregătire a unui preconizat sinod panortodox. S-a evidenţiat prin spiritul de echilibru folosit în dialogurile interortodoxe. Întâlnirile ecumenice din ultimul sfert de veac XX (1961-1986) au fost marcate de prezenţa sobră, dar în acelaşi timp deschisă către dialog autentic a viitorului patriarh al României. A participat la trei adunări ecumenice de la: New Delhi, Upsla, Nairobi. Ecumenismul a fost una dintre dimensiunile esenţiale ale slujirii sale arhiereşti, care a durat trei decenii. Consiliul Ecumenic al Bisericilor îi va rămâne recunoscător pentru contribuţia sa lucidă şi discernământul său înţelept pe care le-a dăruit mişcării ecumenice în această vreme.

„De legea necruţătoare a uitării nu ne vom lăsa stăpâniţi“

În 1977, mitropolitul Iustin venea la conducerea Bisericii Ortodoxe Române, în contextul unor condiţii istorice noi, urmând vrednicilor săi înaintaşi. A lucrat pe mai departe, cu o excepţională pecete personală, pentru a păstra neştirbit tezaurul credinţei ortodoxe.

Încă de la începutul activităţii ca patriarh, încredinţa poporul drept-credincios că, „în slujirea noastră ca Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, purtând în suflet lungul şir al marilor noştri înaintaşi care s-au dăruit cu trup şi suflet Bisericii şi neamului românesc, din râvna lor sfântă, sfântă râvnă vom lua pentru slujirea Bisericii întru sfinţenie, iar din dragostea lor jertfelnică, jertfelnică dragoste de poporul nostru vom lua pentru a-l sluji cu dragoste. De legea necruţătoare a uitării nu ne vom lăsa stăpâniţi. Sorbind îndemn şi putere din izvorul de cleştar al faptelor mari ale înaintaşilor noştri, pe cei care întru cinste au slujit Biserica şi neamul, întru cinste îi vom ţine pururea în inima noastră şi pildă vom lua din faptele lor.“

În atmosfera de sărbătoare a alegerii sale ca Întâistătător, vrednicul de pomenire Iustin patriarhul a ţinut o frumoasă cuvântare, din care s-au desprins ideile sale călăuzitoare în noua sa chemare de conducere a întregii Biserici Ortodoxe Române. „Privind înainte, mă voi strădui să trag brazdă nouă în ogorul Bisericii, brazdă de înnoire adâncă, cuprinzătoare şi permanentă, a vieţii noastre religioase, în spiritul învăţăturii Sfintei Scripturi, al Tradiţiei marilor Părinţi ai Bisericii şi ai vieţii noastre Ortodoxe Româneşti. Noi alcătuim, în adevăr, o Biserică ortodoxă integrată în plinătatea trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos.“

Întronizarea festivă a celui de-al patrulea patriarh al României a avut loc la 19 iunie 1977, în Catedrala patriarhală din Bucureşti. Cu acest prilej, noul patriarh a fost felicitat de către reprezentanţii Bisericilor surori şi ai altor biserici şi culte de peste hotare, de numeroşi ierarhi, rectorii celor două Institute Teologice Ortodoxe din Bucureşti şi Sibiu ale Patriarhiei Române şi de reprezentanţii înaltelor autorităţi de stat.

„Cel de-al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dr. Iustin Moisescu, este un erudit teolog, cu strălucite studii făcute în ţară şi în străinătate, distins profesor de teologie, un înzestrat ierarh, care aduce cu sine o bogată experienţă acumulată din două decenii de rodnică arhipăstorire, în Transilvania şi apoi în Moldova, unde s-a remarcat ca un fidel slujitor al Bisericii şi al patriei. Activitatea bogată desfăşurată pe tărâmul relaţiilor internaţionale bisericeşti îl defineşte şi ca un reprezentant strălucit al Bisericii Ortodoxe Române, animat de nobilele idealuri ale păcii şi înţelegerii între biserici şi popoare“, spunea la acel moment Ion Roşianu, preşedintele Departamentului Cultelor.

Iniţiator al colecţiei „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“

Între primele sale preocupări ca patriarh, pentru o mai temeinică slujire a dreptei credinţe, a promovat o teologie vie, întemeiată pe rugăciune, pe experienţă şi viaţă.

Grija pentru învăţământ şi orientarea acestuia în acord cu cerinţele timpului a fost o constantă a activităţii patriarhului Iustin Moisescu.

Odată ajuns în locul central, de unde se călăuzea întreaga activitate a bisericii, a organizat împreună cu membrii Sfântului Sinod fundamentala misiune a Bisericii, păstrarea sfintei noastre credinţe.

În acest scop, este evidentă îndrumarea cu timp şi fără timp a activităţii Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Sub oblăduirea sa, a văzut lumina tiparului monumentala colecţie de scrieri patristice, intitulată „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“, proiectată în 90 de volume, la apariţia căreia au contribuit cei mai buni traducători din literatura patristică, greacă şi latină.

A iniţiat volumele „Arta Creştină în România“, din care au apărut cinci. În timpul celor nouă ani de patriarhat, s-a îngrijit de apariţia unei noi ediţii sinodale a Bibliei, în 1982, a unei noi ediţii a Noului Testament, precum şi a unei serii de manuale de teologie şi a multor lucrări ale marilor teologi din generaţia sa.

Au fost editate numeroase cărţi de slujbă, necesare slujirii şi pastoraţiei preoţeşti.

Teolog al gândirii pauline

Opera scrisă a eruditului patriarh nu se impune în mod cantitativ, ci mai ales prin stilul ales, elegant, clar, sobru, care dă rodului său literar acurateţea capodoperelor teologice.

Preocupat permanent de „Originalitatea parabolelor Mântuitorului“, patriarhul Iustin a dovedit, printr-o cercetare comparativă a parabolelor evanghelice cu parabolele budiste şi rabinice, că nu se cunoaşte nici o parabolă necreştină identică, în fond şi formă, cu parabolele Mântuitorului.

Lucrarea teologică de mari dimensiuni cu care patriarhul Iustin Moisescu a îmbogăţit literatura noastră teologică exegetică noutestamentară este „Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena“, care este şi rămâne o lucrare de referinţă pentru orice teolog, în aprofundarea teologiei pauline. Cartea este, pentru cercetătorii şi exegeţii textelor scripturistice, model de aprofundare şi expunere ştiinţifică. Bogata incursiune în lumea gândirii antice greceşti şi a lumii contemporane apariţiei creştinismului îi oferă autorului posibilitatea de a evidenţia şi nuanţa specificul învăţăturii creştine, în general, şi al gândirii pauline, în special.

Nu mai puţin importante sunt şi lucrări precum: „Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom“, „Ierarhia Bisericească în epoca Apostolică“. Toate acestea sunt lucrări de referinţă pentru teologia românească din deceniile V-VI ale secolului al XX-lea. Opera reprezentativă a celui de-al patrulea patriarh al României a fost publicată într-o colecţie integrală, la editura Anastasia din Bucureşti, la iniţiativa şi sub coordonarea Preasfinţitului Calinic Argatu, Episcopul Argeşului şi Muscelului.

Ctitor şi păstrător de aşezăminte

În vremea păstoririi patriarhului Iustin, s-au consolidat numeroase biserici şi case parohiale şubrezite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi au fost reînnoite sau zidite zeci de lăcaşuri. În tot acest timp au fost împodobite cu picturi şi înzestrate cu cele necesare cultului multe lăcaşuri.

Cu sprijinul patriarhului, la multe mănăstiri din ţară au început să funcţioneze ateliere de covoare, broderii şi croitorii, în care se lucrau haine clericale şi veşminte bisericeşti.

Tot în timpul păstoririi sale ca patriarh, regimul comunist s-a hotărât să facă nevăzute unele biserici importante din Bucureşti, care incomodau noul plan de dezvoltare a Capitalei.

Grija patriarhului, diplomaţia sa, dragostea pentru cele sfinte, dar şi întâlnirea cu inspiratul inginer Eugen Iordăchescu au dus la găsirea soluţiei, pentru acel moment: translarea lăcaşelor de cult în locuri mai puţin vizibile. Printr-o bună comunicare cu patriarhul Iustin Moisescu, domnul inginer Iordăchescu a mutat 13 biserici, din calea inconştienţei dictatorilor. Nu s-au semnat acte sau decizii, dar s-au salvat bisericile.

22 de ani de veşnicie

În ziua de joi, 31 iulie 1986, ora 4 dimineaţa, patriarhul Iustin Moisescu a trecut la cele veşnice. A murit la spital, după o scurtă, dar grea suferinţă.

În aceeaşi zi, a avut loc, la Palatul patriarhal, o consfătuire sinodală, care a hotărât măsurile în legătură cu organizarea funeraliilor, precum şi alcătuirea soborului pentru slujba înmormântării.

Au fost anunţate, prin telegrame, comunităţile ortodoxe române de peste hotare, Bisericile ortodoxe surori, organizaţiile creştine mondiale.

Vineri, pe 1 august, preasfinţitul Roman Ialomiţeanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a îngrijit, împreună cu câţiva duhovnici, de toate cele de trebuinţă. Potrivit pravilei călugăreşti, au îmbrăcat în veşminte arhiereşti trupul patriarhului şi l-au purtat în Catedrala patriarhală. Zi şi noapte, ierarhi, membri ai familiei şi credincioşi au privegheat lângă sicriul celui adormit.

Duminică, 3 august, imediat după adunarea solemnă de doliu, a avut loc slujba de înmormântare a patriarhului Iustin, în prezenţa a mii de credincioşi, autorităţi statale şi clerici din ţară şi străinătate.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!