Oltenia
Jertfa Eparhiei Râmnicului pentru credincioşi

Jertfa Eparhiei Râmnicului pentru credincioşi

Pr. Laurenţiu Rădoi, 08 Ianuarie 2018

În toate momentele decisive ale istoriei noastre, Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhi, călugări sau preoţi de mir, a sprijinit idealurile de libertate, unitate şi dreptate socială ale poporului, identificându-se cu păstoriţii până la sacrificiu. Sute de preoţi şi monahi de pretutindeni şi-au făcut datoria faţă de neam şi ţară în anii viforoşi ai Războiului pentru Întregire, fiind bătuţi, anchetaţi, jefuiţi şi alungaţi din parohii. În timp ce unii au suferit până la sacrificiu, alături de ostaşii şi păstoriţii lor, fiind împuşcaţi în momentele grele ale războiului, alţii au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare, pentru că au ascuns şi au ajutat militarii români scăpaţi din prizonierat sau rătăciţi în timpul retragerii.

În aceste vremuri de restrişte pentru poporul român, Episcopia Râmnicului şi-a adus contribuţia din plin. În rândurile următoare vom înfăţişa o parte din formele concrete de participare a clerului şi a întregii suflări spirituale vâlcene la Primul Război Mondial. Solicitată pentru realizarea în atelierele monahale a unei „producţiuni mai întinsă şi regulată de şiac călugăresc pentru armată”, episcopia a confecţionat prin mănăstirile de maici 20.000 m de pânză fir bumbac pentru Regimentul I obuziere uşoare din Slatina. Totodată, în primăvara anului 1916, eparhia a colectat din parohiile vâlcene sume pentru sprijinirea „orfelinatului românesc” din oraşul Sibiu, creat pentru îngrijirea copiilor lipsiţi de părinţii lor, luaţi în armata austro-ungară pe fronturile din Italia şi Galiţia şi căzuţi în luptă. În luna septembrie din 1916, soldaţilor răniţi, aflaţi în convalescenţă, li s-au trimis de la episcopie cărţi de rugăciuni şi iconiţe, arătând „o mare bucurie în primirea lor”. Deşi la 1 octombrie 1916 Comitetul militar din Râmnic a solicitat episcopiei să tipărească un mare număr de bilete de spital (4.000), foi de dietă (5.000), raport telegrafic (1.000) şi tabele nominale de răniţi (2.500), eparhia a răspuns: „Sfânta Episcopie n-are tipografie proprie, iar cea care este proprietate personală a P. S. Sofronie nu funcţionează, întrucât personalul este mobilizat de la 15 august a.c.”. După plecarea trupelor de la Râmnic, la 25 noiembrie 1916, preoţii au rămas nu numai conducătorii spirituali, ci şi cei care urmau să aline suferinţele şi să încurajeze pe cei rămaşi de izbelişte. Clerul devenise speranţa celor flămânzi şi maltrataţi şi un însemnat ajutor care putea interveni să atenueze abuzurile şi măsurile aspre luate de şefii militari ai armatelor ocupante.

Biserici profanate şi jefuite

Din inventarul reşedinţei episcopale din Râmnic reiese că în această vreme biserica a suferit asprimi din partea trupelor de ocupaţie, fiindu-i însuşite covoare, jilţuri, perdele, preşuri, tablouri etc. Totodată, numeroase biserici au fost profanate şi jefuite, fiind luate mai ales obiecte de argint: Evanghelii, Chivoturi, cruci şi linguriţe, şi obiecte de aramă: cazane, căldări, căldăruşe sau tablă pentru învelit. Au fost distruse veşmintele preoţeşti, patrafire, stihare, icoane, policandre, sfeşnice, candele, cărţi de cult, feţe de masă, perdele, lumânări, jilţuri, strane, mese, pardoseli, uluci şi garduri. De la biserici, mănăstiri şi şcoli s-au adunat gardurile de metal, icoane, broaştele de la uşi şi căţui de metal şi tablă (cu care tămâiau morţii) care au fost turtite și trimise în Germania. Dacă de la bisericile din Râmnicu Vâlcea au fost luate cutiuţele cu Sfânta Împărtăşanie şi multe obiecte de cult, alte locaşuri au fost transformate în grajd pentru caii ocupanţilor. Evocăm în acest sens Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Grebleşti, de unde trupele de ocupaţie au furat odăjdii, vase de argint şi o parte din mobilier, transformând-o în grajd pentru cai, sau Biserica „Sfinţii Voievozi” din Racoviţa, comuna Budeşti, profanată de trupele cotropitoare. Este cunoscut, totodată, că în cimitirele ajunse pajişti pentru vite s-au distrus crucile de pe morminte, precum şi cavourile. Astfel, în cimitirul comunei Vaideeni trupele germane au închis vitele furate, profanând mormintele şi distrugând cinci morminte.

Dar cele mai multe locaşuri au fost distruse din cauza bombardamentelor. Un raport al Episcopiei Râmnicului, adresat Mitropolitului Conon Arămescu Donici, arată că în judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea, multe din cele 759 de biserici parohiale rurale au suferit „prin evenimentele războiului, îndeosebi cele care s-au aflat în calea trupelor ocupate, precum şi cele ce-au fost în zona luptelor”. În judeţul Vâlcea au fost dărâmate în parte, din cauza bombardamentelor, două biserici din Câineni, trei din Boişoara, trei din Titeşti, trei din Racoviţa, două din Perişani, două din Dăngeşti, una din Berislăveşti, două din Jiblea şi una din Runcu; în total 19 biserici a căror reparare s-a evaluat la suma de 85.000 de lei. Biserica din Parohia Călineşti a rămas fără piatra Sfintei Mese, având nevoie de o nouă sfinţire.

Confiscarea clopotelor din bisericile de mir şi mănăstiri

Cel mai mult însă au avut de suferit bisericile vâlcene prin ridicarea clopotelor de către armatele de ocupaţie. Nu a fost comună de unde inamicul să nu fi ridicat unul sau mai multe clopote, multe din ele cu o deosebită valoare istorică sau artistică. După război, protoiereii, administratorii de plasă şi primarii din Vâlcea au raportat diverse distrugeri, devastări şi ridicări de clopote şi obiecte bisericeşti de la bisericile din Geamăna, Buciumeni, Govora, Turceşti, plasa Cozia, Vaideeni, Groşi, Armăşeşti, Broşteni, Săruleşti, Bereşti, Cueni, Cermegeşti, Zăvoieni, Stăneşti, Dobricea, Străchineşti, Romani, Măldăreşti, Giuleşti şi Foleşti. Potrivit actelor din arhivă, Biserica „Sfântul Nicolae” din Voineasa, în timpul Primului Război Mondial, a fost, la rândul ei, jefuită de cele mai de preţ obiecte de cult de către armatele austriece şi germane.

Din datele pe care le deţinem, odată cu venirea trupelor germane de ocupaţie, Mănăstirea Cozia a fost devastată, personalul alungat, clădirile prefăcute în lagăr, spital şi alte utilităţi militare, biserica mare, bolniţa şi paraclisul fiind transformate în grajd de cai. Facem precizarea că aici pagubele s-au ridicat la 927.635,25 lei, fiindu-i distruse şi picturile de pe pereţi. Ca urmare a evenimentelor, Schitul Ostrov a fost devastat de toate podoabele, iar de la Mănăstirea Dintr-un Lemn au fost luate multe obiecte de valoare şi duse la Moscova. Stăpânirea şi administraţia pumnului de fier german au lăsat urme şi asupra Mănăstirii Govora, unde, la 17 august 1921, arhimandritul Athanasie Popescu cerea Ministerului Culturii să fie luate `măsuri urgente pentru consolidarea zidăriei bisericii şi a tuturor dependinţelor Mănăstirii Govora care ameninţă să cadă”. Pe timpul războiului, a fost pustiită şi Mănăstirea Turnu, ctitoria lui Varlaam, fost Episcop al Râmnicului. Între altele, Schitul Cornet a fost jefuit, iar cupola şi o parte din Altar, dărâmate de bombardament. Dintr-o însemnare de pe o veche cazanie reţinem că „mănăstirea era surpată de obuze germane şi ploua înăuntru pe cărţi şi pe ce mai rămăsese, cărţile erau călcate de cai şi udate de ploaie, timp de 8 săptămâni”.

Eparhia Râmnicului, girată de armata germană

Întrucât fundaţiile aveau în patrimoniul lor obiecte de valoare istorică şi artistică, în octombrie 1916, Marele Cartier General al Armatei Române a dispus să fie ridicate şi puse în siguranţă în altă parte. În acest scop, Alexandru Tzigara Samurcaş s-a prezentat la Episcopia Râmnicului, la Biserica „Sfânta Parascheva” din Râmnic şi la mănăstirile Arnota, Bistriţa, Cozia, Horezu, Dintr-un Lemn şi Ostrov, ridicând tezaurele. În afară de aceasta, de la Govora, Dintr-un Lemn, Sărăcineşti, Frăsinei ş.a.m.d., s-au luat clopotele, cazane, veselă, căruţe, vasele de bucătărie, obiecte casnice, vite, alimente etc.

Subliniem că în timpul Primului Război Mondial trupele de ocupaţie s-au amestecat şi în viaţa administrativ-religioasă a eparhiei. La Râmnic s-a instalat comandamentul etapei germane şi austro-ungare, cu numărul 270. Însăşi numirea girantului Sfintei Episcopii era făcută de şefii armatelor de ocupaţie. În această chestiune este revelatoare adresa Prefecturii Vâlcea din 3 octombrie 1917, prin care Cancelaria Episcopiei era anunţată că „Administraţia militară în România a luat măsuri a trimite un girant la conducerea eparhiei, spre a înlătura toate neajunsurile ivite”. Deşi Mitropolitul Conon l-a ales pe Valerian Ştefănescu, fratele fostului Episcop Melchisedec al Romanului, Administraţia de ocupaţie nu l-a acceptat, pretextând că acesta este prea bătrân. La 1 martie 1918, administratorul reşedinţei episcopale solicita comandamentului etapei 270 „un litru petrol şi puţină creolină pentru curăţirea camerelor unde se va instala în curând P. S. Episco­pul-girant Meletie, precum şi a bisericii catedrale, care e vizitată zilnic de numeroase persoane”. Pentru cele 14 persoane aflate în serviciul reşedinţei episcopale trebuia să se ceară „cartelă de pâine”, iar pentru săvârşirea slujbelor de Paşti, din 1918, episcopia solicita Komandaturii să-i fie lăsată „funcţionarea luminii electrice până la ora 12.00 noaptea, în zilele de 2 şi 3 mai (Joi şi Vinerea Mare), iar pentru prăznuirea Sfintei Învieri, de la ora 10:00 seara până dimineaţa, în ziua de 5 mai”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!