Analiză
Jurnalismul creștin, cercetarea adâncurilor

Jurnalismul creștin, cercetarea adâncurilor

Prof. Dr. Ilie Bădescu, 07 Februarie 2016

Presa creștină se indivi­duali­zează în peisajul jurna­listic al lumii noastre mai întâi pentru că prac­tică un nou tip de jur­na­­lism. Acum, la 11 ani de la momentul de lansare a „Ziarului Lumina”, prin actul de ctitorire a unui nou tip de jurnalism cotidian devine posibilă cercetarea distincției acestuia în mass-media secularistă. Presa „naturalistă” se îndatorează multiplelor unghiuri de privire a unui eveniment, a unei fapte oarecare, astfel că nu poate oferi cititorului cheia sigură de acces la înțelesul totalizator al acelui eveniment sau fenomen. Singurul unghi care garantează un asemenea succes este cel spiritual, acela ne oferă cheia de acces la contemplarea ordinii spirituale a unui popor, a unei epoci și, culminativ,
a unei perenități, a nevremelniciei.

Pentru o atare bi­ru­in­ță jurnalistică este ne­cesar un alt unghi de privire care devine accesibil numai dacă jurnalistul se situează înlăuntrul relației lucrătoare a Duhului lui Dumnezeu cu omul și cu toată creația. Doar dinlăuntrul vederii lucrătoare a Duhului lui Dumnezeu se poate fixa perenitatea din repeziciunea clipei și deci înțelesul real al lucrului vremelnic, fiindcă vremelnicie este evenimentul de presă. Rosturile unui cotidian precum „Ziarul Lumina” tocmai acesta ni se pare a fi: el ne propune o nouă formă de cunoaștere jurnalistică, o nouă pedagogie a actului de presă, posibile întrucât, în toate raportările sale la lume și la faptele și întâmplările lumii, el se situează înlăuntrul raportului teandric, adică înlăuntrul relației omului cu Dumnezeul creator, proniator și iubitor cu măsura totală, divină a jertfei de sine. O asemenea exi­gență răzbate dintr‑o presă creș­tină, în genere, dintr‑un jurnalism spiritual de orientare și/sau compatibilitate creștină.

Presa, un instrument cu care poți răni sau vindeca

A ignora dialogul spiritului omenesc cu divinitatea, chestiune axială a junalismului creștin, echivalează cu o penibilă ratare a actului de cunoaștere a ordinii sociale, care nici nu s‑ar putea sustrage din mai adâncul dinamism al acelei ordini, în care se compune și se recompune mereu armonia celor trei niveluri ale realității: divinitatea, natura, omul. Dumnezeu a creat, a consacrat (a așezat totul în lumina neînserată a vederii Sale dumnezeiești) și a proniat totul. Aceasta înseamnă că nici actul cunoașterii jurnalistice nu se poate sustrage holismului fenomenului creator, preluând el însuși, în esența sa, formă creatoare, și aceasta devine principala calitate a intervenției sale în real. Prin actul de presă, în genere, sunt introduse în fluxul vieții zilnice înțelesuri și deci atribute morale sau imorale, dragoste sau mânie (oare nu ne amintim de „sfânta mânie proletară” a jurnalis­ti­cii bolșevice prin care cuvântul s‑a făcut pe sine unealtă dia­vo­lească, nu vargă dumnezeiască?!), pâclă sau lumină, luciri înșelă­toare ori străluciri divine.

În fond, actul cunoașterii jurnalistice este o modalitate de accesare și de exprimare a ordinii spiri­tuale. Pentru a străbate la un ase­me­nea tărâm de limpezime ai la dispoziție creativitatea minții tale, astfel că actul de cunoaștere jur­na­listică este, o repetăm, deopo­trivă act creator.

A cerceta și deci a mărturisi prin jurnalism despre făptura umană în colbul vremii (din care se plămădesc evenimentele de presă) este o chestiune delicată și, în orice caz, este o problemă spi­ri­tuală mai întâi. Făptura, în sensul ei generic, ni se dezvăluie și ea
în ipostaze multiple, de la făptura de‑o clipă a evanescențelor așa
de puțin cunoscute la făptura
popoarelor, pe care atât știința europeană cât și jurnalismul secularist încearcă să o deslușească, oferind mai degrabă mărturia eșecurilor decât a victoriilor. Și aceasta pentru că jurnalismul secu­larist se nutrește preponde­rent din cercetarea suprafețelor (adeseori viclene) și foarte puțin a adâncurilor. Orice făptură este deopotrivă adâncul și suprafața ei, iar în adâncurile sale, făptura este un depozit de virtualități, adică este chemată să fie bogată în daruri dumnezeiești, în avere spiri­tuală, în minunate împliniri. Jurnalismul creștin caută tocmai fața luminată a lucrurilor, lumina bucuriei în atâta suferință și amar, în amănunțimea de necazuri și de întâmplări care‑l cheamă mereu la fața locului pe jurnalist. Jurnalismul creștin este, așadar, un militantism al luminii și bucuriei, el cheamă lumea la înțelesurile divine ale lucrurilor, privește lumea și întâmplările ei în lumina lor neînserată și lasă pe urmele sale speranță și dragoste, risipind urâtul și pâcla plictisului de care ne vorbește profetul Daniel.

Vedere în zarea Duhului

Jurnalismul creștin așază insul, dar și colectivitatea omenească în același unghi de privire, care este mijlocit de raportul divinității cu tot și cu toate, cu făptura repede tre­cătoare și deopotrivă cu cea pe­renă a popoarelor. Istoria în vari­a­țiile ei, de la istoria de o clipă a evenimentului de presă la istoria stărilor și evenimentelor care lasă urme adânci în memoria socială, prin chiar calitatea sa de amplă desfă­șurare a vieții colective, ni se descoperă, devine compre­hen­si­bilă numai ca proces spiritual. Pe scara vieții și a făpturilor, jurnalistul creștin are putere să vadă urcând și coborând deopotrivă inși repede trecători și popoare, gu­ver­nări și alianțe, lumi și civilizații toc­mai fiindcă ochiul său vede tot și pe toate în zarea Duhului lu­cră­tor al lui Dumnezeu. În el este pus, în proporții oricât de dimi­nuate, ceva din puterea scărarului divin, a celui care ne‑a descoperit realitatea Scării. Oare n‑a fost Sfân­tul Ioan Scărarul chiar jurnalistul în Duh al lui Dumnezeu și deci prototipul jurnalistului creș­tin? Jurnalistul creștin este deo­se­bit de sensibil la drama neamu­rilor, a popoarelor pe care le obser­vă în rama mereu recompusă a evenimentului zilei, urcând ori coborând cu fiecare asemenea evenimente și întâmplări mai semnificative. Indiferent cum s‑ar defini popoarele, ca modalități de ființare a umanității, perenitatea lor va trebui așezată în fruntea oricărei definiții, iar jurnalistul creștin are prin excelență competența sesizării lucrului peren în actul vremelnic. Această competență a perenității îl și individualizează în caleidoscopia formulelor jurnalistice. Studiul popoarelor, indiferent de disciplina care se învrednicește de întreprinderea aceasta cognitivă, are de optat și el între abordarea noologică și abordarea naturalistă, adică între perspectiva spiritualistă și naturalismul metodologic. Dacă admitem că popoarele sunt făpturi spirituale perene și că istoria este expresia unui proces creator de mare anvergură și de scară variabilă, oscilând între scara popoarelor și scara civili­zațiilor, atunci putem admite ca legitimă ideea unei noologii jurnalistice, capabilă să așeze lucrul trecător pe pânza pictată mereu de puterile Duhului, astfel că jurnalismul creștin este cunoaștere în Duh a ceea ce se petrece în istorie. Aceasta este o altă particularizare a jurnalismului Luminii în marea familie a formulelor de jurnalism.

Lucrarea Duhului adună oamenii, îi așază în relație reciprocă, astfel că orice manifestare omenească este un fenomen experi­en­țial, trăitor. Oamenii se experiază unii pe alții, se cuprind în acte trăitoare, astfel că tocmai trăirea sau experierea sufletească compun substratul universal a toată făptura și fapta omenească. Performanța jurnalismului creștin tocmai în asta constă: el sporește făptura fiindcă știe să nu distrugă corola de minuni a omului și a lumii. „Ziarul Lumina” este o mărturie a triumfului în Duh a jurnalismului de formulă nouă pe care îl putem denumi prin cele trei atribute ale sale: este luminos, dătător de speranță, ziditor. Un asemenea cotidian poate oferi garanții zilnice că lumea cititorilor săi nu va aluneca niciodată în nesimțirea cea împietrită de care se temea pentru omul cel neiubitor de semeni și de Dumnezeu Sfântul Ioan Gură de Aur. Ne adăugăm cuvântului rugăciunii ca Dumnezeu să sporească puterea de lămurire a acestei unelte a Duhului Său, rânduită între cele multe și tainice să poarte acest nume: „Ziarul Lumina”. Amin!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!