Repere şi idei
Jurnalist în slujba Bisericii

Jurnalist în slujba Bisericii

Ștefania Coșuleanu, 30 Septembrie 2016

Zile de sărbătoare pe Colina Bucuriei, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a adunat ierarhi și credincioși spre a‑i da slavă lui Dumnezeu și sfinților Săi. Pilda vieții Sfântului Antim de slujitor neînfricat al lui Dumnezeu și al oamenilor mă îndeamnă să îmi cercetez conștiința. Ce fac eu? Am mereu răbdare? Am întotdeauna gândul la lucrarea lui Dumnezeu? Dar mai ales am de fiecare dată nădejde în purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Clipele de ezitări omenești și uneori de deznădejde unde și în ce mod se contabilizează...?!

Pe nesimțite au trecut nouă ani de când am început să lucrez ca jurnalist la Centrul de Presă al Patriarhiei Române. Multe s‑au schimbat de atunci în viața mea, dar mai ales în viața Bisericii. Am fost martor activ cu microfonul și camera video la schimbările care au dat o altă față Bisericii Ortodoxe Române. Ca orice început, și la începutul televiziunii TRINITAS TV resursele au fost puține, iar noi suplineam adesea prin efortul și bunăvoința proprii. Am bătut țara în lung și lat, spre a face cunoscute publicului larg activitatea și eforturile pe care le fac oamenii Bisericii și care cel mai adesea rămân anonimi în lucrarea lor.

Nouă ani nu sunt nici mulți, nici puțini, dar au fost esențiali pentru a vedea cum bisericile se deschid ziua întreagă și atunci când se cere chiar și noaptea, pentru nevoile oamenilor. Am filmat pas cu pas înnoirea unor biserici sau creșterea lor din temelie. Preafericitul Părinte Patriarh a sfințit recent biserica nouă a Mănăstirii Antim (fostă „Troian”) din Râmnicu Vâlcea. Ca jurnalist, am făcut cunoscută râvna părintelui Sava încă de când biserica era doar la stadiul de temelie. E nevoie, îmi spunea atunci părintele stareț, pentru că oamenii o cer... Anii au trecut, iar în drumurile mele de reporter treceam pe lângă schit și vedeam an de an cum biserica se înalță și cum părintele Sava adună flori de măr în barbă și în podoaba capului prinsă călugărește. Am intrat ieri o clipă în biserica Schitului Măgureanu din Bu­curești, înfățișarea sa e cu totul alta de acum câțiva ani și e doar începutul... Părintele Andrei, veghetor al bisericii, nu împletește doar cruciulițe, ci și rugăciuni care să îl susțină pe părintele stareț Antim David în lucrarea sa. Așa s‑a întâmplat cu multe biserici, schituri și mănăstiri. Aș menționa doar efortul maicii starețe Mihaela de la Mănăstirea Pasărea de a aduce un suflu nou bisericii și vieții duhovnicești de aici. Seminarul de fete „Sfânta Filofteia” de la Brănești e dovada cea mai vie că Biserica poate oferi un învățământ de calitate și o educație complexă pentru tineri.

Prin intermediul emisiunilor TRINITAS TV, am informat treptat, etapă cu etapă, despre construirea de grădinițe, de centre educaționale, de cantine sociale, de cămine pentru bătrâni etc. Am surprins cu microfonul povești de viață, în care cre­dincioși adunați în jurul preotului au schimbat viața co­munității lor. Așa cum le vedeam de pe trotuarul Capitalei, lucrurile păreau simple, merg și fac un reportaj ori un film documentar și aceasta e tot. Dar nici pentru mine și pentru nici unul dintre colegii mei nu a fost așa. Lecțiile de smerenie și de jertfă ale slujitorilor Bisericii, care se străduiesc clipă de clipă pentru un nou suflet primit în grija lor, ne‑a marcat pe toți. Credeam că știu ce înseamnă milostenia, dau un bănuț celui care îmi cere și merg liniștită mai departe. Dar nu e așa, mi‑a demonstrat‑o părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului. M‑a impresionat nu doar sufletul lui mare în care încap toți oropsiții pământului, ci mai ales puterea de a coagula comunitate în jurul său, pentru a‑l susține în activitatea de a da nădejde și sens vieții tuturor celor care nu mai au nici o speranță.

Am apreciat cu deosebit respect efortul părintelui Vasile Gavrilă, pe drept cuvânt numit „duhovnicul de la miezul nopții”, căci adesea l‑a prins geana nopții povățuind tineri și familii de tineri. Câte destine a schimbat?! Câți tineri din lumea întreagă au devenit mărturisitori datorită exemplului duhovnicului, e greu de cuantificat. Dar mai ales am apreciat curajul și perseverența părintelui de a oferi educație sub cupola Bisericii-școală „Sfinții Trei Ierarhi”, așa cum secole în urmă cei trei sfinți ierarhi erau și cunoscători ai științei lumii, dar și ai științei lui Dumnezeu și ai sufletului omenesc.

Părintele arhimandrit Iustin Dragomir, care a construit Așe­zământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, și maica Ecaterina (care se ocupă de educația celor 150 de copii) pot fi trecuți cu ușurință într‑o carte a recordurilor de depășire a limitelor umane, vor completa ei, „cu ajutorul lui Dumnezeu”. Peste ani, vor da mărturie despre aceasta sutele de copii a căror viață a fost schimbată și care au găsit aici un cămin și un „acasă”. Nu-i pot trece în aceste rânduri pe toți oamenii minunați pe care i‑am cunoscut și care au construit ceas de ceas, zi de zi, an după an o față nouă Bisericii. Aș mai menționa doar efortul părintelui Ilarion Mâță din Parohia Hârja, județul Bacău, care prin Aso­ciația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” oferă cămin și îngrijiri de specialitate bătrânilor din zonă. Extrem de modest, părintele Ilarion este parcă o reprezentare simbolică pentru Biserica noastră, al cărui efort rămâne mereu discret. Lucrarea preoților din eparhiile din diasporă este una pe măsura nevoilor românilor ple­cați în căutarea unui trai mai bun. Iar Biserica Ortodoxă Română din diasporă nu doar are grijă de sufletul lor înstrăinat, ci și de identitatea lor, fiindu‑le adesea sprijin în orice demers al lor. Dacă ar fi să dau doar două exemple, m‑aș opri la comu­ni­tățile de români strânse în jurul părintelui Patriciu Vlaicu de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bruxelles și în jurul părinților de la Biserica românească „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Paris. Am cunoscut mărturia și lacrima românilor plecați de ani buni pentru care biserica înseamnă „acasă”.

Am constatat de la an la an amploarea pe care au luat‑o editurile Patriarhiei Române, preocuparea pentru înnoirea și actua­lizarea limbii liturgice. Proiecte social‑filantropice, progr­a­me pentru copii și tineri, sim­­pozioane și congrese pe teme teologice și de educație a tinerilor ortodocși au crescut odată cu trecerea anilor, devenind mult mai bine gândite și sistematizate. Enumerarea realizărilor din Biserica Ortodoxă Română poate continua pe diverse domenii încă foarte multe pagini și pagini... Doar un singur lucru e necesar a fi menționat, toate acestea s‑au realizat cu binecuvântarea și implicarea directă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Ideile și preocupările Preafericirii Sale au fost puse în practică treptat. Am cunoscut reținerea și chiar inerția, care au fost depă­șite cu tact și perseverență. Ca întotdeauna, și astăzi sunt foarte multe voci critice la adresa activității Bisericii, puțini sunt cei care înțeleg strădania unui om de a lăsa în urmă valori spirituale, pe care generațiile viitoare le vor putea aprecia la adevărata lor măsură.

Timp de nouă ani, ca modest jurnalist pot da mărturie despre schimbările care au dat o nouă față Bisericii Ortodoxe Române. Ca filolog și fată într‑o lume a teologilor mi‑a trebuit mult curaj, am văzut și învățat multe pentru viață și suflet. Lumina blândă a sfârșitului de septembrie mă îndeamnă să îmi plec gândul cu aleasă prețuire și recunoștință față de oamenii minunați care s‑au dedicat în întregime slujirii lui Dumnezeu și oamenilor. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!