Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Kremlinul se teme de un atentat asupra lui Putin

Kremlinul se teme de un atentat asupra lui Putin

Data: 15 Octombrie 2007

Preşedintele rus Vladimir Putin urma să sosească ieri seara la Teheran, pentru a participa la summitul ţărilor riverane Mării Caspice, în pofida informaţiilor apărute, duminică, la Moscova, privind un posibil atentat la adresa sa în timpul vizitei în Iran. Kremlinul a confirmat că şefului statului rus i-au fost transmise aceste informaţii, fără a face alte comentarii pe acest subiect. Chiar şi şeful statului a declarat că va merge în Iran pentru că, dacă s-ar teme de toate ameninţările, nu şi-ar mai părăsi niciodată casa.

Partea iraniană a dezminţit însă categoric aceste declaraţii. La Teheran, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Mohammad Ali Hosseini, a declarat că „informaţiile sunt lipsite de orice raţiune“. „Aceste speculaţii fac parte din războiul psihologic declanşat de duşmanii Iranului pentru a aduce atingere relaţiilor ruso-iraniene“, a adăugat el.

Agenţia de presă Interfax, de la Moscova, citând ceea ce numeşte o sursă credibilă din cadrul unui serviciu secret rus, preciza, fără alte detalii că, în scopul asasinării liderului rus, au fost formate mai multe grupuri de terorişti sinucigaşi şi că informaţiile provin de la mai multe surse din afara Rusiei.

Centrul american de analiză Stratfor consideră că informaţiile legate de pregătirea unui atentat împotriva liderului de la Kremlin ar fi putut fi transmise Moscovei de serviciile speciale americane. „Pe fondul înrăutăţirii relaţiilor dintre Rusia şi SUA, administraţia lui George W. Bush tare nu ar fi dorit să-l vadă pe Putin în vizită în Iran şi de aceea Washingtonul a dorit să-i dea preşedintelui rus toate motivele să nu meargă la summitul de la Teheran“, susţin experţii de la Stratfor.