Editorial
L-au văzut primele şi de atunci se bucură

L-au văzut primele şi de atunci se bucură

Daniela şontică, 22 Aprilie 2015

Îndurerate şi uimite de ce se întâmpla în acea vineri pe Golgota, ele L-au însoţit pe Hristos în vremea răstignirii, privind cu sfâşiere chinurile Lui, împreună cu Maica Sfântă şi Evanghelistul Ioan. Şi dacă I-au fost credincioase lui Iisus cât era în viaţă, nici când L-au ştiut mort nu s-au schimbat. Ba, atunci s-au văzut şi mai mult credinţa şi dragostea lor. Tot ele, femeile rămase în istorie cu numele de „mironosiţe“, au pornit în zorii zilei „care este după sâmbătă“ spre mormântul Lui cu miruri şi miresme spre a unge trupul mort al Domnului, după rânduială.

Iar dacă ucenicii şi apostolii se răspândiseră de frică şi stăteau închişi prin case, ele, fiinţe plăpânde, cu acelaşi curaj din ziua răstignirii, neînsoţite de cineva care să le apere la nevoie, au pornit să îndeplinească un ritual faţă de Cel pedepsit cu moartea pe cruce.

Ştiau că, arătându-şi astfel bunăvoinţa faţă de Cel ce fusese omorât, arătau de fapt o sfidare a autorităţilor. Pentru ele, însă, nu avea importanţă ce urmări ar fi avut acest gest al lor. Se îngrijorau doar că nu vor putea înlătura piatra cea mare cu care fusese închis mormântul.

Minunea s-a petrecut chiar în această privinţă: un înger a prăvălit uriaşa piatră spre a putea ele să intre şi să vadă mormântul gol, spre a se încredinţa că „a înviat Domnul“. Şi, ceea ce depăşeşte chiar şi ideea de minune, bucuria cea mare, cea păstrată şi dăruită întâi lor, a venit imediat: li s-a arătat chiar Hristos înviat.

Putem să lăudăm la nesfârşit credinţa lor, evlavia lor, curajul lor, pe drept am face aceasta, dar cine poate spune bucuria pe care au avut-o mironosiţele femei care L-au văzut înviat pe Hristos Cel care cu numai două zile înainte era plin de răni îngrozitoare şi murise cu trupul ţintuit pe lemn?

Şi oricât de mare le-ar fi fost această bucurie amestecată cu mirare, ea nu s-a terminat nici până în ziua de azi, ba chiar pe femeile mironosiţe le aşteaptă până la sfârşitul lumii un şir întreg de utrenii duminicale de bucurie a descoperirii fără seamăn: mereu minunea pietrei prăvălite de înger, dar mai ales mereu vocea şi chipul Domnului abia înviat care le îndeamnă să se bucure fără nici o teamă.

În zilele noastre, ca în toate epocile de altfel, femeile mironosiţe au destule urmaşe. Sunt acele femei devotate Bisericii, care sunt gata oricând să se jertfească pe sine spre binele semenilor aflaţi în nevoi, să rupă din timpul lor spre a se implica în diverse activităţi de care este nevoie în comunitate. Mai sunt acele femei care vin primele duminica la slujbă, din evlavie şi dragoste de Hristos, dorind parcă să afle cele dintâi piatra dată la o parte şi tot primele să vadă faţa luminoasă a lui Hristos înviat.

Cine vine rar la slujbe poate fi mirat că aici sunt în general mai multe femei decât bărbaţi, dar nu este chiar aşa de mirare, sensibilitatea sufletului feminin fiind mai lesne primitoare de credinţă, mai uşor aplecată spre chemările inimii.

Poate că ar fi fost mai de folos să amintim aici nişte exemple concrete, existând între cunoştinţele mele, între rudele foarte apropiate exemple de femei vrednice care se aseamănă în faptă şi credinţă mironosiţelor pe care le cinstim în această duminică. Prefer să las loc de meditaţie pentru fiecare dintre dumneavoastră şi un spaţiu imaginar liber în care să treceţi numele celor pe care le puteţi cinsti azi fără rezerve după ce trimiteţi lauda şi gândul cuviincios spre femeile sfinte, purtătoare de miruri. Bucuraţi-vă!


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!