Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri La Huşi a fost întronizat al 51-lea episcop

La Huşi a fost întronizat al 51-lea episcop

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 29 Iunie 2009

Cele peste 400.000 de suflete ale Episcopiei Huşilor au de ieri un nou arhipăstor. Preasfinţitul Corneliu Onilă, timp de 10 ani arhiereu-vicar în această eparhie, a fost întronizat ca cel de-al 51-lea Episcop al Huşilor. Preasfinţia Sa a fost ales în această demnitate de Sfântul Sinod al BOR pe 18 iunie 2009, după ce, la 24 aprilie, vrednicul de pomenire Episcop Ioachim Mareş a plecat în lumea veşniciei. Ceremonia de întronizare a fost oficiată ieri, de hramul Catedralei episcopale din Huşi, după Sfânta Liturghie, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de alţi 20 de arhierei din Biserica noastră. Au fost prezenţi aproximativ 5.000 de credincioşi, zeci de clerici, autorităţi locale şi centrale.

Slujba Sfintei Liturghii, care a precedat ceremonia de întronizare, a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu 20 de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor de 20 de preoţi şi diaconi. Aproximativ 100 de preoţi au stat în mulţimea de credincioşi, purtând epitrahile. Ceremonia a avut loc pe o scenă amenajată în curtea Catedralei episcopale din Huşi, care şi-a serbat ieri hramul. Au participat oficialităţi centrale şi locale, dar şi PS Petru Gherghel, Episcopul romano-catolic de Iaşi.

„Este îndatorat să păstreze neştirbită credinţa Bisericii Ortodoxe chiar cu preţul vieţii sale“

După ce ierarhii şi preoţii s-au împărtăşit, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a citit Gramata mitropolitană de instalare, prin care PS Corneliu a primit împuternicirea canonică de arhipăstorire ca Episcop al Huşilor, cu toate oraşele şi satele care ţin astăzi şi vor ţine şi în viitor de această eparhie. În gramată sunt amintite calităţile care au cântărit în faţa Sfântului Sinod, când a fost ales: „Pregătirea teologică, râvna pentru misiunea Bisericii, ascultarea faţă de Sfântul Sinod, Sinodul Mitropolitan al Moldovei şi Bucovinei, de PS Episcop Ioachim al Huşilor şi de rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe au constituit motivaţia alegerii PS Corneliu ca Episcop al Huşilor în data de 18 iunie 2009. În cadrul exercitării slujirii de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei înmânez, cu credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, Preasfinţitului Episcop Corneliu cârja arhipăstorească, aşezându-l în scaunul de Episcop al Huşilor (...) Preasfinţia Sa este îndatorat să păstreze neştirbită credinţa Bisericii Ortodoxe a lui Hristos chiar cu preţul vieţii sale; să dea dovadă de jertfelnicie în lucrarea pastoral-misionară şi în opera filantropică; să aibă grijă deosebită pentru construcţia de noi biserici; să sprijine viaţa mănăstirească şi să înfiinţeze grădiniţe şi şcoli; să manifeste atenţie deosebită faţă de pastoraţia tinerilor, a celor bătrâni şi bolnavi; să lupte pentru întoarcerea la credinţă a celor rătăciţi; să sprijine pe creştinii ortodocşi români din Basarabia; să aibă dragoste faţă de toţi. Din partea Preasfinţiei Sale aşteptăm cinstire şi ascultare faţă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, de Sinodul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de legile creştineşti ale Ţării.“

De asemenea, prin gramată, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei recomandă cu dragoste şi căldură pe PS Episcop Corneliu tuturor preoţilor şi credincioşilor din parohiile Episcopiei Huşilor, precum şi tuturor vieţuitorilor sfintelor mănăstiri din această eparhie.

În cuvântul rostit cu prilejul acestui important eveniment pentru suflarea ortodoxă din judeţul Vaslui, Mitropolitul Teofan a vorbit despre activitatea misionară a PS Corneliu în cei 10 ani cât a fost Arhiereu-Vicar la Huşi, precum şi despre noua sa responsabilitate ca Episcop titular în această parte a Moldovei. „În ce constă această sarcină? Textul Evangheliei după Matei, capitolul 16, şi cel din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, capitolele 11 şi 12, citite astăzi la Sfânta Liturghie, oferă răspunsul adecvat: «Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». Preasfinţitul Corneliu este chemat de Biserică să zăbovească jertfelnic la inima sutelor de mii de credincioşi ai judeţului Vaslui şi să le mărturisească pe «Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». Pe această sfântă mărturisire, Preasfinţia Sa este îndatorat să continue zidirea Bisericii din Eparhia Huşilor. Având pe Hristos, în Care arhiereul viază, se mişcă şi există (Faptele Apostolilor 17, 28), ca izvor de putere, zidirea Bisericii se împlineşte frumos, armonic, adânc şi plenar, iar «porţile iadului nu o vor birui» (Matei 16, 18) pe dânsa.“

După aceasta, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a dăruit PS Corneliu crucea pectorală, engolpionul cu chipul Maicii Domnului, camilafca neagră, cârja episcopală şi mantia, după care, noul Episcop a fost condus la tronul arhieresc cu rostirea formulelor specifice.

A urmat mesajul PF Daniel, care a fost citit de PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal şi secretar ales al Sfântului Sinod. De asemenea, Preasfinţia Sa a dăruit PS Corneliu, din partea PF Daniel, o cruce pectorală şi un engolpion (ornate), precum şi o cruce de binecuvântare.

Grija pentru românii de dincolo de Prut

Preşedintele României, Traian Băsescu, a vorbit în cuvântul său de felicitare adresat PS Corneliu despre motivele pentru care a venit la acest eveniment. „Este pentru mine o onoare, ca şi un obicei, acela de a participa la ceremoniile de întronizare ale episcopilor Bisericii Ortodoxe Române. Acest obicei nu are decât o singură semnificaţie, aceea a parteneriatului dintre Statul român şi Biserica Ortodoxă Română, ca Biserică naţională. Azi e zi de sărbătoare pentru credincioşii din Episcopia Huşilor, dar şi o zi de mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române. Acest lucru m-a făcut să vin la această ceremonie cu inima deschisă, cu dragoste şi încredere că Biserica Ortodoxă Română va rămâne acel pilon de educaţie, cultură, patriotism pentru toţi românii. Episcopia Huşilor a vegheat încă de la înfiinţare pentru credincioşii de dincolo de Prut. Este o misiune pe care PS Corneliu trebuie să o continue pentru că românii de acolo au nevoie să ştie că Biserica-mamă este alături de ei“, a spus preşedintele.

Cuvântul de bun-venit din partea Centrului Eparhial Huşi a fost rostit de pr. Alexandru Vîjîian, inspector eparhial: „Preasfinţia Voastră aţi fost întronizat pentru a conduce destinele Episcopiei Huşilor şi pentru a birui toate încercările care vor veni peste ea. Avem o episcopie săracă, dar noi o iubim aşa cum este, pentru că are o mare bogăţie, un trecut şi o istorie, iar noi cinstim trecutul, pentru că, fără cultul trecutului, spunea Eminescu, nu este dragoste de ţară“.

„Sfinţilor Apostoli, vă rog să-mi fiţi sprijin, ajutor, mângâiere“

În cuvântul său, PS Corneliu a subliniat rolul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii Catedralei episcopale din Huşi, în istoria mântuirii.

Întronizarea celui de-al 51-lea episcop al acestei străvechi Episcopii, după cum a spus PS Corneliu, este o mărturisire a prezenţei Mântuitorului Hristos şi a Sfinţilor Săi Apostoli, care ocrotesc prin rugăciunile lor această Episcopie, slujită de-a lungul celor 400 de ani de vrednici şi luminaţi ierarhi, purtători de sfinţenie şi de nemurire. „De la Sfântul Ioan de Râşca, primul episcop al Huşilor, până la martirul Grigore, ultimul episcop al secolului trecut, chipurile lor strălucesc bolta sfinţeniei cerului, ai căror cetăţeni s-au făcut. În numele credinţei, a curajului şi a sacrificiului lor, suntem chemaţi astăzi şi aşezaţi pe tronul acestei străvechi Episcopii în a-i urma şi a le continua ceea ce fiecare dintre ei a primit la momentul unic şi sublim al hirotoniei, «de a vesti Evanghelia harului lui Dumnezeu şi a-şi împlini calea slujirii lor» (Faptele Apostolilor 20, 24).“

Folosindu-se de modelul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Preasfinţia Sa s-a arătat conştient de dificila slujire pe care primit-o, având în vedere mai ales provocările lumii actuale.

La final, PS Episcop Corneliu a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături în slujire şi misiune până acum: PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cel care acum 10 ani, în această Catedrală, l-a hirotonit arhiereu, IPS Mitropolit Teofan, tututor episcopilor fraţi ai săi, membrilor Adunării Eparhiale a Episcopiei Huşilor, primarului Ioan Ciupilan, tuturor preoţilor, monahilor, credincioşilor, cărora „le transmit binecuvântarea şi dragostea mea, îndemnându-i să descopere taina iubirii lui Dumnezeu, bucuria iertării şi calea spre viaţa veşnică“.

În final, ca o rugăciune către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi pe 29 iunie, PS Corneliu a spus: „În această zi a pomenirii voastre, vă rog să-mi fiţi sprijin, ajutor, mângâiere şi mijlocire către Mântuitorul nostru, călăuziţi-mă prin prezenţa voastră în viaţa acestei Sfinte Episcopii, rugaţi-vă ca Domnul slavei să-mi dăruiască înţelepciune, răbdare, ca să ascult, să înţeleg, să sprijin, să rânduiesc, să caut şi să aflu pe cel pierdut, să lucrez vestind Evanghelia, să mângâi pe cel întristat, singur, uitat şi părăsit, să fiu lumină celor dintru întunericul păcatului, aflaţi pe calea ce duce la moarte. Dăruiţi-mi credinţa voastră, înţelepciunea, puterea, răbdarea şi curajul de a fi următor vrednic al vostru. Învăţaţi-mă, povăţuiţi-mă, ocrotiţi-mă, căci sunt tânăr şi nu le ştiu pe toate, slab şi am nevoie de întărire, nerăbdător şi am nevoie de multă şi îndelungă-răbdare, ca din cele peste 400.000 de suflete ale acestei Episcopii pe toate să le câştig pentru viaţa veşnică şi împreună să fim aşteptaţi şi primiţi în împărăţia cea fără sfârşit a Mântuitorului nostru Dumnezeu“.

▲ Slujirea episcopală - o lucrare mare şi sfântă

Cuvântul PF Patriarh Daniel, la întronizarea noului Episcop al Huşilor, PS Corneliu

Astăzi, prin voia Bunului Dumnezeu, la sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, corifei ai apostolilor şi dascăli ai slujirii şi misiunii Bisericii, ocrotitorii spirituali ai acestei sfinte Catedrale episcopale, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu clerul şi credincioşii din Eparhia Huşilor în special, sărbătorim întronizarea Preasfinţitului Părinte Corneliu, ca Episcop al Episcopiei Huşilor.

Zidiţi fiind pe temelia apostolilor (Cf. Efeseni 2, 20), următori şi moştenitori ai aceluiaşi dar şi har dumnezeiesc, vă punem înainte, Preasfinţia Voastră, îndemnurile Sfinţilor Apostoli sărbătoriţi astăzi, când vi se încredinţează odorul cel de mare preţ, dreapta credinţă şi dreapta vieţuire în Hristos a clerului, monahilor şi credincioşilor din binecuvântata Episcopie a Huşilor.

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă pe episcopul Timotei zicând:

„Tu, omule al lui Dumnezeu, (...) urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea, luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat. Păzeşte porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos“ (I Timotei 6, 11-14).

„Ţine dreptarul cuvintelor sănătoase (...) cu credinţa şi cu iubirea ce este în Hristos. Comoara cea bună ce ţi s-a încredinţat păzeşte-o cu ajutorul Sfântului Duh, Care sălăşluieşte întru noi“ (II Timotei 1, 13-14).

„Deprinde-te cu dreapta credinţă..., căci dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a acelei ce va să vină“ (I Timotei 4, 7-8).

„Sileşte-te să te arăţi încercat înaintea lui Dumnezeu, lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului“ (II Timotei 1, 15).

„Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătură... Fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin“ (I Timotei 4, 5).

„Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor“

Iar Sfântul Apostol Petru îi îndeamnă pe păstorii de suflete cu aceste cuvinte:

„Păstoriţi turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. Iar când se va arăta Mai-Marele păstorilor veţi lua cununa cea neveştejită a măririi“ (I Petru 5, 2-4).

Toate aceste îndemnuri, pe care odinioară Sfinţii Apostoli ai lui Hristos le-au dat episcopilor şi păstorilor de suflete în general, vi le adresăm şi Noi astăzi, pentru că slujim pe acelaşi Hristos şi lucrăm pentru acelaşi scop: mântuirea sufletelor celor păstoriţi şi binele Bisericii lui Dumnezeu.

Comoara de mare preţ sau dreapta credinţă şi dreapta vieţuire în Hristos a Eparhiei Huşilor a fost păstrată din generaţie în generaţie, prin râvna, priceperea şi osteneala atâtor vrednici episcopi înaintaşi ai Preasfinţiei Voastre, care au îndrumat pe calea mântuirii şi a sfinţeniei sufletul profund religios al poporului nostru român de pe aceste plaiuri.

Urmând pilda lor, vă revine astăzi în primul rând datoria sfântă şi mare de a apăra şi promova dreapta credinţă a ierarhilor mărturisitori şi cărturari, a marilor voievozi jertfelnici, a cuvioşilor şi cucernicilor slujitori ai altarelor şi a credincioşilor statornici în Ortodoxie.

Calităţile teologice şi administrative deosebite pe care le-aţi dovedit în slujirea ca Arhiereu-Vicar al acestei eparhii vreme de 10 ani ne îndreptăţesc speranţa că lucrarea pe care o începeţi astăzi va fi o lucrare binecuvântată de Dumnezeu şi folositoare Bisericii.

Vă adresăm părinteşti urări de sănătate, de pace şi bucurie, rugând pe Hristos Domnul să dăruiască pentru rugăciunile Sfinţilor Săi Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi astăzi, harul Său Cel mântuitor Preasfinţiei Voastre, tuturor clericilor şi credincioşilor din Episcopia Huşilor şi tuturor celor care vă sprijină şi vă vor sprijini în activitatea sfântă pe care o împliniţi.

Folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel adresate episcopului Timotei: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu puterea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia“ (I Timotei 4, 12), vă încredinţăm, Preasfinţia Voastră, de sprijinul Nostru personal şi al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în lucrarea sfântă la care aţi fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea celor binecredincioşi.

Cu frăţească îmbrăţişare în Hristos Domnul şi părintească binecuvântare,

 

† Daniel, Patriarhul

Bisericii Ortodoxe Române

 

 

▲ Credincioşii, alături de noul Episcop al Huşilor

Credincioşii din judeţul Vaslui, care au participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia a fost întronizat noul Episcop al Huşilor, au spus că s-au rugat pentru PS Corneliu: „Am venit să particip la întronizarea PS Corneliu ca Episcop al Huşilor. A fost un moment emoţionant pentru mine, fiind prima dată când am văzut o astfel de ceremonie în prezenţa a unui număr atât de mare de ierarhi şi preoţi. M-am rugat şi eu pentru sănătatea Preasfinţiei Sale şi sper ca Dumnezeu să-l ajute în lucrarea pastoral-misionară“, a declarat Constantin Danciu din localitatea Fălciu, judeţul Vaslui.

„Am venit la această sărbătoare pentru a fi alături de noul Episcop al Huşilor. Este o adevărată sărbătoare pentru noi, cei din Huşi. Suntem mândri să participăm la un asemenea eveniment unic în viaţă“, a spus Claudiu Catană din Huşi. „Am venit, ca şi alţi credincioşi din Huşi, dar şi din împrejurimi, pentru a participa la întronizarea PS Corneliu şi la hramul Catedralei episcopale din Huşi. Am asistat la slujba Sfintei Liturghii şi la slujba specială. Îi doresc ani mulţi şi buni Preasfinţitului pentru a ne păstori şi a ne călăuzi spre mântuire“, a mărturisit Munteanu Niculina din Huşi.

 

Citeşte mai multe despre:   Episcopia Huşilor