Editorial
La jumătatea  Anului Centenar

La jumătatea Anului Centenar

Citisem zilele trecute un proverb, un fel de maximă, care suna în felul următor: „Cine privește cu un singur ochi la trecut este înțelept, iar cine privește cu ambii ochi la trecut este orb.” Nu mai știu exact care este paternitatea acestor cuvinte, nici nu este atât de important, dar cred că ele pot constitui un punct de plecare chiar și pentru o sumară analiză a felului în care noi, românii, ne raportăm la istoria și, totodată, la prezentul nostru, mai ales acum, în Anul Centenar.

Legătura cu trecutul și mai ales înțelegerea lui cât mai obiectiv și mai echilibrat cu putință sunt necesare pentru trăirea prezentului la adevărata lui valoare. Slalomul dificil printre idei exagerat ori utopic de optimiste și entuziaste, precum „noi, românii, suntem buricul pământului și am inventat aproape tot pe lumea asta”, sau extrem de pesimiste, de tipul „noi, românii, am fost slugile tuturor” ori „nu suntem în stare de nimic, niciodată” trebuie să se încheie la finișul rezonabil al recunoașterii neputințelor, dar și al conștientizării propriei valori. Există un spațiu și un timp în care această legătură cu trecutul este rememorată constant, discret, fără promisiuni sforăitoare, fără planuri anunțate pompos și încheiate lamentabil. Spațiul este Biserica, iar timpul este cel al Sfintei Liturghii, când sunt pomeniți eroii români, jertfiți pentru unitatea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român.

Pe de altă parte, legătura permanentă cu trecutul nu trebuie să împiedice receptarea corectă a prezentului, chiar dacă unii își doresc ca anumite realități, precum Biserica, să rămână prizoniere ale trecutului și să nu aibă dreptul de a se pronunța cu privire la temele cotidiene, de interes național, precum educația și formarea viitorului acestei țări, adică a copiilor și tinerilor. Când scriu aceste rânduri suntem la jumătatea Anului Centenar. Lansat cu surle și trâmbițe, ceea ce se dorește a fi un program național pentru marcarea și sărbătorirea acestuia urmează un neaoș scenariu românesc, după modelul focului de paie. Multă vorbărie, puțină eficiență. În această situație, singurul moment cu adevărat remarcabil la nivel național și pentru conștiința românească este acela al edificării și sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului, un deziderat al trecutului, împlinit în prezent. Un astfel de moment și un astfel de edificiu vor marca la adevărata valoare 100 de ani de la făurirea României Mari și vor transmite mesajul că Biserica Ortodoxă este parte integrantă a istoriei poporului român. A istoriei care s-a scris și care se scrie și astăzi. A istoriei în care unii se împotrivesc din toate puterile edificării ei, preluând lozinci debile, pentru ca ulterior să admită utilitatea și importanța acesteia.

Noi suntem români!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!