„La «Palama» am renăscut şi crescut duhovniceşte“

Diac. George Aniculoaie, 16 Martie 2009

Pace, linişte, bucurie, comuniune, rugăciune şi cântări psaltice frumos interpretate caracterizează comunitatea Bisericii „Sfântul Grigorie Palama“ din campusul Universităţii Politehnice din Bucureşti. Biserica este frecventată deopotrivă de copii, actuali şi foşti studenţi, dar şi de profesori. Tinerii, de pe la mai toate facultăţile bucureştene, găsesc aici sprijin, răspuns, pilde de urmat, alături de care renasc şi cresc duhovniceşte. „Am simţit pace, relaxare, mi s-a umplut sufletul şi inima de bucurie; un sentiment pe care dacă îl descriu îşi pierde esenţa“, se destăinuie unul dintre membrii comunităţii.

Unul dintre exemplele fericite ale adevăratei comunităţi de credincioşi, închegată în jurul preotului, este cel de la Biserica „Sfântul Grigorie Palama“. Cunoscută mai mult sub denumirea de „Palama“, biserica este frecventată de studenţi şi profesori, dar şi de cei care şi-au terminat studiile, comunitatea având o medie de vârstă de aproximativ 30 de ani. Nefiind o biserică parohială, aşezată lângă aleea intrării principale în incinta instituţiei universitare, prin faţa ei trec zilnic studenţii celei mai mari universităţi din Capitală. A fost construită în principal pentru tineri, mai ales că în apropierea ei, pe malul opus al Dâmboviţei, sunt două campusuri de cămine: Regie şi Grozăveşti, pline cu studenţi din mai toate universităţile bucureştene.

„Eu o simt ca pe o familie“

Farmecul acestei biserici îl dă - pe lângă aşezarea (spaţiul plin de verdeaţă, aerisit din jurul ei, care îi pune în evidenţă frumuseţea), şi arhitectura (tradiţională românească de obârşie bizantină) - bucuria şi căldura cu care te întâmpină deopotrivă credincioşii şi preoţii sfântului lăcaş. „Am simţit pace, relaxare, mi s-a umplut sufletul şi inima de bucurie; un sentiment pe care dacă îl descriu îşi pierde esenţa“, ne-a spus Octavian Adrian Stabără, student în anul V la Facultatea de Inginerie Electrică, ce a trăit atunci când a intrat pentru prima oară în această biserică. A trecut de multe ori prin faţa ei, dar anul trecut, când ajunsese într-un impas, s-a oprit. „Aici am cunoscut nişte oameni extraordinari, mi-au oferit un sprijin, mi L-au oferit pe Dumnezeu, Cineva a cărui exustenţă nu o credeam, nu Îl simţeam la fel de bine înainte. M-au ajutat să-L regăsesc şi să mă regăsesc şi eu“, spune Octavian, conştient că „Palama“ este un loc important pentru tinerii dezorientaţi, aşa cum era el. Costel Nacu, masterand în Teologie, consideră Biserica „Sfântul Grigore Palama“, „locul unde am renăscut şi am crescut duhovniceşte. Are o atmosferă plăcută, multă lume tânără, mă simt acasă. Simţi o trăire şi un sentiment plăcut, pentru că toţi ne cunoaştem între noi, cu toate că nu avem un contact direct. Nu ştiu cum îi cheamă pe fiecare, dar dacă ne întâlnim prin Bucureşti ne salutăm“. „Eu o simt ca pe o familie, pentru că îi văd nu numai ca pe fraţi în Hristos ci fraţi şi de vârstă, fiind de aceeaşi seamă. Mi-am făcut o sumedenie de prieteni. Înseamnă foarte mult să vii la biserică şi să nu te simţi izolat, singur, ci să ştii cine te atinge din dreapta sau în stânga ta, parcă altfel te şi rogi“, susţine Ovidiu Neacşu, student în anul IV la Teologie.

„Preoţii impresionează prin felul lor de a se purta“

Modul în care psalţii învie notele din cărţile de muzică este o caracteristică predominantă a comunităţii de la „Palama“. „Aici am regăsit frumuseţea cântărilor bisericeşti de la Muntele Athos“, spune cu mulţumire Ovidiu Neacşu. Dar dacă pe unii îi atrage muzica psaltică, pe alţii îi poate îndepărta. Aşa s-a întâmplat cu Poliana Pavalache (anul III medicină), când a venit în urmă cu doi ani la una din deniile Postului Mare. „Nu mi-a plăcut, eram obişnuită cu stilul coral. La urmă, prietenii, aflând de impresia făcută, încercau să mă facă să îmi schimb părerea. Nu au reuşit. Am revenit într-o vineri, la Paraclisul Maicii Domnului, atunci a fost schimbarea profundă, influenţată de prieteni, dar şi de rugăciunile Maicii Domnului; am rămas impresionată până la lacrimi“, îşi aminteşte viitoarea doctoriţă, care după acest moment, şi-a adus prietenii aici. „Dăm zvonuri peste tot, hai nu vii să vezi părinţii de la «Palama». Sunt nişte oameni foarte deschişi, impresionează prin felul lor de a se purta, sunt apropiaţi de noi“, este unul din argumentele aduse.

Sunt uniţi. Mai ales datorită celor doi preoţi, pr. Marian Mihai, parohul bisericii, şi pr. Maricel Popa. Mereu este deschisă biserica, tinerii vin în cele mai neprevăzute momente. „Preocuparea noastră, a preoţilor, este îndreptată către tinerii care au nevoie de dialog. Dedicăm mult timp şi spovedaniei, care se prelungeşte uneori până după 12 noaptea, au nevoie de multe discuţii şi lămuriri“, spune pr. Marian Mihai. Credincioşii bisericii sunt „de-a pururi tineri, pentru că se schimbă generaţii şi generaţii, dar sunt şi care rămân ancoraţi în realitatea acestei biserici, chiar şi după terminarea studiilor, datorită Sfântului Grigorie Palama, care i-a unit“, mai susţine acesta. Mădălina, profesor de Educaţie plastică, masterand la Facultatea de Teologie şi doctorand la Facultatea de Artă, consideră: „Fiecare zi şi fiecare cuvânt al părinţilor şi al celor din comunitatea aceasta sunt pilde sau lucrări permanente pentru mine. N-am rămas aşa cum am fost, deşi aparent rămânem sau plecăm neschimbaţi. De aceea iubesc acest loc. Cu Dumnezeu şi cu oamenii nu poţi rămâne fără folos“.

La «Palama» este un duh aparte, „liniştitor, cuminte“

Duminica şi în sărbători biserica este „invadată“ şi de cei mici. Sunt familii cu copii, foşti sau actuali studenţi, care nu se pot dezlipi de „Palama“. „În nici o altă biserică n-am văzut atâţia copii la împărtăşit, poate şi pentru că în campus este un cămin de familişti. Vin cel puţin 80 de copii“, remarcă domnul prof. univ. Corneliu Berbente de la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, care este şi epitrop al bisericii. Deci nu este numai biserica studenţilor, ci şi a copiilor. Cu greu te îndepărtezi de o asemenea comunitate. Alina Nacu, masterand la Facultatea de Resurse Umane, şi soţul ei şi-au pus întrebarea dacă după terminarea studiilor vor mai veni aici. „Probabil nu la fel de des, dar cu siguranţă am mai veni. Nu e uşor să te obişnuieşti cu atmosfera unei alte biserici, unde poate cântă o corală lungită ori sunt băbuţe care zumzăie neîncetat. E drept că şi aici sunt copii mulţi, zgomotoşi, dar parcă altfel tolerezi, fără răutate o spun. E un mediu tineresc care nouă ne prinde“.

Biserica, în ansamblul său, „are o arhitectură puţin diferită de a altora“, consideră Alina Nacu. „Ne atrage că aici este o simbioză între tradiţionalul grecesc, dar şi cel românesc; catapeteasma, lemnul, pictura, strănile şi sculptura în general dau o arhitecură aparte. Inclusiv ştergarele cu care se acoperă anafura sunt româneşti, ţărăneşti. Mie şi soţului ne plac amănuntele acestea“. Oana Şuşcă, absolventă a Academiei de Studii Economice dar şi Teologie Ortodoxă, atrasă de forma îngustă a ferestrelor, prin care lumina pătrunde cu sprinteneală, ajutând-o la aşezarea gândurilor şi a cugetului, susţine că aici este un „duh“ aparte, „liniştit, foarte cuminte, ortodox; o atmosferă care mă ajută să mă adun. Sunt anumite particularităţi pe care nu le găseşti cu uşurinţă în alte biserici. Spre exemplu slujbele de seară se desfăşoară la lumina lumânării, dând o senzaţie extraordinară“. Electricitatea este prezentă, dar pusă pe planul doi. Candelabrul nu are becuri, acestea fiind înlocuite cu lumânări. Pronaosul are două nişe în perete, în stânga şi în dreapta, unde ard lumânările, mai rar întâlnit în bisericile noastre.

În duminica Sfântului Grigorie Palama este hramul tinerei comunităţi de la Politehnică. O ocazie pentru cei care nu au trecut pragul acestui lăcaş de rugăciune de a se convinge de cele susţinute de interlocutorii noştri.

▲ Ridicată între 1996 şi 1999, biserica nu este definitivată încă

Ideea ridicării unei biserici în campusul Politehnicii a aparţinut tinerilor din Asociaţia Sfântul Grigorie Palama şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), alături de Horia Bernea, Paul Gherasim, IPS Teofan, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pr. prof. Constantin Coman, Costion Nicolescu, Virgil Vlăiescu şi alte personalităţi, potrivit parohului bisericii. După mai multe discuţii, totul s-a concretizat cu punerea pietrei de temelie în 1996. Când a auzit de hotărârea aceasta, părintele Stăniloae a spus: „Ce frumos că acolo unde se învaţă ştiinţa şi tehnica lumii acesteia va fi ridicată o biserică Sfântului Grigorie Palama, cel care s-a ocupat de suportul creaţiei acestei lumi“, îşi aminteşte părintele Marian Mihai.

Lucrările s-au desfăşurat destul de repede. A fost sfinţită în 1999, pentru că au fost oameni de suflet care au ajutat financiar. În mod special s-a implicat Petre Badea, „un credincios al comunităţii noastre, care a rămas ancorat în biserică. Ne-a susţinut şi ne susţine în permanenţă, pentru că încă nu este desăvârşită, mai sunt lucruri de zidit în jurul ei“, a mai spus pr. Mihai. Pictura este finalizată în proporţie de 50%, se lucrează la un foişor în stil aghiazmatar, la o fântână împodobită din piatră, dar şi la proiectul unei case praznicale, cu un mic paraclis, care să servească şi nevoilor sufleteşti, dar şi trupeşti ale studenţilor. Ctitor principal, Petre Badea, poartă de grijă acestora în mod discret, nu se mândreşte, „pentru că un edificiu religios este făcut înainte de toate pentru Dumnezeu şi pentru suflet. Sunt bucuros că biserica este plină de copii şi credincioşi care se folosesc de ea“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!