Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Lampagiu de maci

Lampagiu de maci

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 09 Iunie 2017

Macagiu! Adică lampa­giu de ­ma­ci! Asta ziceam că vreau să mă fac când eram mic. Nu era cine știe ce să aprind dimineața macii de pe câmp și să-i sting la loc seara. Mai greu era când începea secerișul grâului și trebuia să le păstrez, între paginile cărților mele de școală, lumina, până vara următoare. Chiar mă gândeam ca, într-o seară de iarnă, când doamna învățătoare se pregătea să aprindă lampa, că învățam la lumina lămpii pe atunci, să împrăștii câțiva maci din cartea de citire prin clasă, apoi alți câțiva, din cartea de aritmetică, prin curtea școlii, după care să umplu drumul spre casă cu macii din cartea de istorie. Sunt sigur că la lumina macilor s-ar fi lăsat cu mare ușurință citite toate lecțiile grele din carte, iar într-o singură recreație, ar fi învățat toată școala pe de rost tabla înmulțirii. Poate că, în timp ce mă întorceam acasă, l-aș fi auzit pe Petre Mocanu strigându-mi din poartă să închid cartea de istorie, că s-a înroșit țărâna de pe drum de la sângele soldaților noștri răniți în războaie!
E de la maci, i-aș fi spus, cu toate că nu m-ar fi crezut.
Când o să se termine vara, zicea unchiul meu Dudică, ridicând din umeri, ce-o să mai fii?
Parfumagiu de struguri, răspundeam pe loc. Mă ocupam, adică, de parfumul strugurilor din sat, având, se înțelege, grijă ca strugurii din via noastră să miroasă cel mai frumos. Chiar și decât mirosea doamna învățătoare Bălțatu, care nu intra niciodată la ore neparfumată.
Dar mai încolo, după toamnă?, întreba mai departe fratele mai mare al tatei.
Mai încolo, o să fiu ninsoaragiu! Răspunzător cu venirea ninsorilor, adică.
Și la primăvară?, încerca el să mă încolțească.
La primăvară, corcodușagiu!
Ce vrea să însemne asta?!
Vrea să însemne c-o să mă ocup de înflorirea corcodușilor.
Era prea mult pentru puterile mele de copil să mă ocup de toți pomii, deși mi-ar fi plăcut. Cum nu puteam însă, alesesem, dintre toți, corcodușii, întrucât de ei îmi era cel mai drag.
Să fi avut macii forța de-a lumina pe câmpuri mereu, aș fi rămas macagiu în toate anotimpurile! Iar în ziua aceea de iarnă, când l-au dus la groapă pe unchiul Dudică, l-aș fi stropit pe frunte cu lumina lor, ca să-și poată aduce aminte câteodată și de lumea acesta, și de mine!