Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Lansare de carte și dezbatere pe seama spiritualității Triodului la Paris

Lansare de carte și dezbatere pe seama spiritualității Triodului la Paris

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Pr. Alexandru Ojică - 13 Feb 2018

Catedrala Ortodoxă Română „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris a găzduit sâmbătă, 10 februarie, lansarea volumului „Mystagogie du grand Carême - Essai de théologie du temps liturgique” apărut la Editura Apostolia a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, în colecția „Doxologie”, coordonată de Bernard le Caro. Autorul este cunoscutul ieromonah Macarie de la Mănăstirea athonită Simonos Petras.

Evenimentul a fost moderat de părintele Iulian Nistea și s-a bucurat de prezența Înaltprea­sfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și a clericilor și credincioșilor din regiunea pariziană. Bernard le Caro a punctat importanța acestui volum în contextul perioadei din anul liturgic ce a început în Duminica Vameșului și a Fariseului. La rândul său, autorul a vorbit despre diferitele înțelesuri ale perioadei Triodului în istorie, dezvoltarea Postului cel Mare și importanța acestor 10 săptămâni în viața creștinilor ortodocși. „Perioada Triodului este acel timp din an pregătitor pentru sărbătoarea Paștilor și aproape coincide cu Postul cel Mare. Slujbele oficiate în biserică sunt o completare a ascezei personale la care este invitat fiecare creștin, de unde înțelegem că Postul Mare și Triodul nu sunt zile de însingurare, ci de comuniune. Vorbim de o înțelegere hristologică și eclesiologică a Triodului”, a sub­liniat ieromonahul Macarie.

La final, cei prezenți au purtat un dialog cu autorul pe diverse tematici ale Triodului și pregătirii pentru Postul cel Mare. De remarcat este și faptul că lucrarea părintelui Macarie este de fapt subiectul de cercetare al tezei sale de doctorat, susținută în 1978 la École Pratique des Hautes Études, fiind prima apariție a acesteia în limba franceză. Convertit la Ortodoxie în urma unei căutări spirituale, părintele ­Macarie este de peste 30 de ani monah la Mănăstirea Simonos Petras, ocupându-se în mod deosebit cu tipicul, rânduiala slujbelor oficiate în cultul ortodox.