Transilvania
Foto: Silvia Filipoi

Lansări de carte în cadrul „Săptămânii Facultății” de Teologie clujene

07 Decembrie 2018

În seria de activități incluse în cadrul Săptămânii Facultății de Teologie Ortodoxă, care s-a desfășurat în perioada 3-6 decembrie, au avut loc mai multe lansări de carte, ale căror autori sunt cadre didactice ale facultăţii clujene.

La Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a avut loc marţi, 4 decembrie, lansarea cărții „Orașul – deșert. Reflecții citadine despre părinții pustiei”, scrisă de Paul Siladi. Volumul a apărut la Editura Trinitas a Patriarhiei Române. În cadrul evenimentului au luat cuvântul arhim. lect. univ. dr. Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și cadru universitar la Catedra de Spiritualitate a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. lect univ. dr. Răzvan Perșa, cadru universitar la Catedra de Drept Canonic a facultății, și pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru, cadru universitar la Catedra de Patrologie și Literatură post-patristică în cadrul aceleiași facultăți, care au prezentat cartea.

Autorul cărții a precizat că volumul cuprinde o colecție de articole care descriu aspecte din viața și din învățătura mai multor „Părinți ai pustiei”, între care: Avva Antonie cel Mare, Avva Arsenie, Arsenie Romanul, Avva Agathon ș.a.

„Meditațiile mele sunt în continuarea Patericului. M-am temut îngrozitor, de foarte multe ori, ca nu cumva să-i trădez pe Părinții deșertului, pe care-i admir nesfârșit. Îi admir cu admirația cu care, în copilărie, citeam cărți de aventură. Însă, cartea, cu tot ce are mai bun, se datorează prieteniilor mele. Ideile foarte bune s-au născut din dialogurile permanente cu prietenii mei, de la care am învățat enorm de mult. Am învățat, cred că, mult mai mult decât din cărți, și am învățat, probabil, și să citesc și să decantez ceea ce am reținut din cărți. Și aș vrea ca lucrul acesta să continue”.  

Moderatorul și gazda evenimentului a fost pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, care l-a felicitat pe autor. La lansarea volumului au fost prezenţi şi studenți ai facultății, cadrele universitare ale instituției de învățământ superior, prieteni, cunoștințe și invitați ai autorului.

Luni, 3 decembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană a fost lansat volumul „Când adevărul poartă numele dragostei”, de lect. univ. dr. Nicolae Turcan. În cadrul lansării volumului apărut la Editura Eikon au luat cuvântul pr. conf. dr. Cristian Sonea, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cadru universitar la Catedra de Misiologie, și pr. lect. univ. dr. Grigore-Dinu Moș, cadru universitar la Catedra de Teologie Dogmatică a facultății.

Autorul volumului a arătat că intenția sa a fost să creeze ceva ce nu a existat până la ora actuală în Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cluj: „Când adevărul poartă numele dragostei, dragostea poartă, la rândul ei, numele adevărului: este jertfelnică, non-egoistă, transfiguratoare, veșnică, fără de moarte; este dar sublim al Duhului Sfânt prin care ne unim cu Dumnezeu și cu cei iubiți. Drumul acestor pagini trece de la apologie, prin fenomenologie, către o teo-fenomenologie a iubirii, chemată să unifice gândirea și viața, fenomenologia lumii și fenomenologia vieții, metafizica și teologia”.

Evenimentul a fost moderat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, care l-a felicitat pe autor.

De asemenea, a fost lansată şi colecția „Theologia et Philosophia”, apărută la Editura „Eikon”, Bu­curești, coordonată de Centrul de Dialog între Teologie și Filosofie (Universitatea „Babeș-Bolyai”). La lansări au fost prezenți stu­denți ai facultății, cadre didactice, invitaţi. Evenimentul face parte din seria conferințelor lunare, organizate de Centrul de Dialog între Teologie și Filosofie al Fa­cultății de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB, în colaborare cu Mitropolia Clujului, Mara­mu­reșului și Sălajului, inclus în cadrul Săptămânii Facultății de Teologie Ortodoxă. (Silvia Filipoi)


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!