Editorial
Lecțiile  care nu ne plac

Lecțiile care nu ne plac

Fiecare om învață doar lecția care îi place. Și, din păcate, facem acest lucru inclusiv când e vorba de credința noastră. Suntem specialiști în ceea ce Sfântul Maxim Mărturisitorul numea teologia propriilor patimi. Cărei patimi nu reușim noi să îi găsim scuză? Iar dacă nu e scuză, măcar scăpăm de vină ca Adam: „nu eu, femeia pe care Tu (!) mi-ai dat-o" (Facerea 3, 12).

Să ne amintim momentul în care Iisus Hristos a fost pălmuit. El a spus: „Dacă am greșit, dovedește, dacă nu - de ce Mă bați?" (Ioan 18, 23). Iată o lecție pe care nu ne place să o învățăm. Și scuza noastră e timpul în care trăim. Nu putem rosti limpede aceste cuvinte. „Ce este da" (Matei 5, 37) devine un lung discurs diplomatic, „ce este nu" - un amplu discurs justificativ.

La aceste lucruri ar trebui să ne gândim acum în Anul Centenar al Marii Uniri. Pentru că, indiferent pe ce parte a Prutului locuim, când suntem în București spunem Basarabia, iar de la Chișinău - Republica Moldova. De la tribună ne adresăm moldovenilor, din capul mesei de sărbătoare rostim cuvinte de frăție basarabenilor. Suntem fățarnici, dar avem scuza perfectă: diplomația. Și atunci ce facem cu bucuria noastră de a sărbători Centenarul? Nimic.

Corect ar fi să spunem Basarabia, iar dacă cineva ne urechează, să întrebăm pe modelul Dumnezeului nostru: „dacă am greșit, dovedește, dacă nu - de ce mă bați?" Dar verticalitatea și curajul sunt virtuți puse la index de ceea ce se cheamă politically correct.

Egalitatea e pe modelul cunoscut de noi în comunism, unde unii erau mai egali decât alții. Despre acest fapt ar trebui să învățăm acum în Anul Centenar. Despre ușurința cu care acceptăm aceste egalități trunchiate. Curajul și verticalitatea au rămas indexate, iar noi, diplomați și mulțumiți de deschiderea noastră spre ceilalți, pe care nu vrem să îi supărăm, nu ne temem să afirmăm că unii sunt mai egali decât alții. Ca și cum l-am încuraja pe bolnav, dar nu i-am duce paharul cu apă la pat. Suntem în capătul celălalt al camerei, bolnavul tânjește după apă, dar noi îi facem galerie: hai că poți! Deși ar fi atât de simplu să îl ajutăm concret.

Marea Unire de acum o sută de ani nu s-a făcut nici cu galerie, nici cu politically correct. S-a făcut prin ce e da - e da. S-a făcut prin curajul răspunderii: dacă am greșit, dovedește! S-a început Unirea pe 27 martie de către niște oameni care și-au asumat și riscurile, și verticalitatea, și curajul.

Ca să dau doar două exemple, după 1940 (și știm ce s-a întâmplat atunci), Pan Halippa e aruncat în închisoare fără proces (în România), preotul Alexandru Baltagă, deputat în Sfatul Țării, e torturat și deportat în Kazan, unde trece la Domnul.

Anul Centenar e lecția pe care nu vrem să o învățăm. E greu să privim înapoi și să înțelegem că am fi sărbătorit Principatele Române, fiecare în parte, dacă cei de atunci nu ar fi avut un discurs axat pe „ce este da" și „dacă greșesc, dovedește".

Am avut o moștenire extraordinară. Nu am păstrat-o. Dar cel puțin putem învăța din lecțiile predate atunci. Însă e greu să dăm cu piciorul în țepușă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!