Repere şi idei
Lectura duhovnicească și transformarea lăuntrică

Lectura duhovnicească și transformarea lăuntrică

Nicușor Deciu, 24 Septembrie 2018

Librăriile de astăzi sunt pline de o mulțime de cărți extraordinare, la care, cu ceva timp în urmă, puteai doar aspira, ca la un produs de contrabandă. Există astăzi foarte multă literatură duhovnicească de bună calitate și accesibilă poporului lui Dumnezeu. Dar cu toate acestea, aș zice că, în ciuda acestui important câștig al vremurilor noastre, nu ne putem lăuda și cu multe roade duhov­nicești izvorâte din aceste lucrări. De cele mai multe ori, lectura duhovnicească devine un hobby sau un fel de încântare psihologică de moment sau premisa unei cercetări teoretice a lucrurilor. Prin urmare, cititorul, mai mult sau mai puțin împătimit, nu simte că marea provocare a lecturii nu este nici încântarea emoțională, nici acumularea de cunoștințe, ci transformarea sa lăuntrică sau, folosind limbajul Apostolului Pavel, „făptura cea nouă în Hristos” (cf. 2 Cor. 5, 17).

Dar mai trebuie adăugat și faptul că aspectul transformării persoanei nu este întâlnit chiar la toți scriitorii. Dintre romancieri numai F. M. Dostoievski a sesizat și a reușit să surprindă fenomenul transformării lăuntrice. Astfel el a văzut că un criminal se poate schimba cu totul prin pocăință, o prostituată poate deveni, prin lepădarea păcatului, o sfântă, un bețiv poate ajunge la smerenia de a se socoti pe sine nevrednic de mântuirea în Hristos etc. De asemenea, Dostoievski este cel care a consemnat faptul că în prezența sfințeniei cuiva o mulțime de oameni din jurul lui se transformă sufletește în mod imperceptibil. Așa se întâmpla, de pildă, cu cei care intrau în legătură cu starețul Zosima sau cu prințul Mâșkin.

Marile cărți ale tradiției ascetice ortodoxe vorbesc, de asemenea, despre transformarea lăuntrică a omului. Patericul zugră­vește figuri de tâlhari deveniți pustnici și chiar stareți, de asemenea, femei pierdute în nebunia plăcerilor trupești care ajung printr-o schimbare radicală a vieții să-și salveze sufletul din moartea păcatului și chiar să se ridice pe treptele cunoaș­terii voii lui Dumnezeu, așa cum s-a întâmplat cu Maria Egipteanca sau cu Pelaghia din Antiohia.

Filocalia are, desigur, un statut aparte, deoarece este lucrarea ce se ocupă în chip predilect cu înfățișarea, în cele mai mici detalii, a transformării sufletului. Și uneori prezentarea aceasta este atât de amănunțită, încât cititorul poate avea impresia derutantă că a dat peste un inedit manual de psihologie creștină a adâncurilor și astfel poate pierde din vedere elementul esențial. Desigur, este vorba despre ținta acestor scrieri, adică despre transformarea lăuntrică prin curățirea de patimi și dobândirea virtuților creștine, a cărei nesocotire poate deraia studiul filocalic în zona atee a psihologizării credinței.

O mențiune specială se cuvine pentru scrierile dogmatice ale Sfinților Părinți, în care nu este consemnată problematica transformării sufletești a omului, însă o presupun ca de la sine înțeleasă și chiar experiată. Întrucât este unanim acceptat în literatura patristică faptul că nu poate teologhisi despre dogme, care sunt rațiuni dumnezeiești, o minte ce nu a pătimit schimbarea cea bună, nu a devenit în chipul lui Hristos și nu a ajuns la duhovniceasca vedere a lui Dumnezeu.

Desigur că peste tot, energia care lucrează transformarea lăuntrică este harul Duhului Sfânt ce vine în sufletul curățit de patimi prin libera alegere a omului. Harul face sufletul apt să se împărtă­șească de lucrările cele nezidite ale Dumnezeirii și prin acestea să se nască în calitate de „făptură nouă în Hristos”. De altfel, acest proces este cel ce poartă și numele de cunoaștere în Ortodoxie. Adică, cunoașterea nu este un simplu demers intelectual, ci părtășia cu Cel cunoscut. Prin urmare, cunoașterea este părăsirea vechii stări și a vechii înțelegeri psihologice a lucrurilor și dobândirea uneia noi, harismatice. Iar tocmai în aceasta constă și procesul transformării lăuntrice a omului.

Iar în final, s-ar putea afirma că persoana care nu are în vedere, prin lectură și scriitură, aspectul transformării sinelui într-o făptură nouă după chipul lui Hristos, chiar dacă își face din lectură cea mai însemnată și mai complexă preocupare intelectuală, nu este departe de cei care se desfată de plăcerile materiale, ba chiar, cu riscul de a fi contrazis, nu se deosebește de cei pătimași. Iar adevăratei lecturi, așa cum povățuiesc Părinții Bisericii, trebuie să-i urmeze păși­rea pe treptele transformării lăuntrice, descrisă cu deosebită măiestrie în cărțile filocalice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!