Lumina literară şi artistică
LECTURI LA ZI: Credință, istorie, patrimoniu cultural

LECTURI LA ZI: Credință, istorie, patrimoniu cultural

Paul Aretzu, 21 Octombrie 2018

În timp ce în Europa Occidentală se consolida tot mai pregnant o cultură de tip laic, în Răsărit înflorea cultura bizantină. În Țara Românească, de o remarcabilă strălucire a fost „monarhia culturală” (N. Iorga) a Sfântului Constantin Brâncoveanu. Acesteia, precum și domniei lui Matei Basarab, le dedică Aurelia Grosu o admirabilă monografie-album, Mănăstirea Brâncoveni și Curtea Domnească (Editura Episcopiei Slatinei și Romanaților, Slatina, 2018, cu o Predoslovie a PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, și cu un Cuvânt de închinare al maicii starețe stavrofora Eufrosina Stanciu, grafică de Cristina Bacicu Botez).

Mănăstirea Brâncoveni se află în localitatea omonimă, sat cu o veche atestare arheologică, dar și documentară. Aflat în posesia boierilor Craiovești, acesta a fost dăruit Mănăstirii Bistrița, apoi va ajunge în proprietatea boierilor Brâncoveni.

Aga Matei din Brâncoveni, înrudit cu boierii Craiovești și cu Neagoe Basarab, este ales domn în 1632, adăugându-și antroponimul Basarab. Brâncoveni este declarat sat domnesc, având Curte domnească, unde se emiteau acte și se ținea divan. Matei Basarab lasă satul nepotului de frate, Preda Brâncoveanu, bunicul patern al lui Constantin Brâncoveanu. Tatăl lui Matei, Papa, se căsătorise cu fiica marelui postelnic Constantin Cantacuzino, reunind astfel două mari familii domnești, Basarabii și Cantacuzinii. Constantin Brâncoveanu s-a căsătorit cu Maria (Marica) și a avut 11 copii, patru băieți și șapte fete. Domnia este înfloritoare și armonioasă, dar intrigi din țară (chiar ale Cantacuzinilor) și din afară duc la întemnițarea întregii familii la Edicule și, apoi, la decapitarea domnitorului, a băieților (cel mai mic avea 11 ani) și a sfetnicului Ienache Văcărescu. Moartea sa martirică, susținută de marea credință, a determinat Biserica Ortodoxă Română să-l canonizeze. Fiul nepotului său, Constantin III Brâncoveanu, recuperează averea confiscată. Un fiu al acestuia, Nicolae Brâncoveanu, reușește, în 1769, să întregească moșia Brâncoveni. O moștenește nepotul său, Grigore Brâncoveanu. Neavând urmași pe linie bărbătească, acesta hotărăște să-l adopte pe Grigore Bibescu, acordându-i și numele Brâncoveanu, și dreptul la posesia moșiei Brâncoveni. O parte din aceasta este împărțită țăranilor, în urma legii rurale din 1864. Prințului Constantin Basarab Brâncoveanu (1875-1967), deși a susținut exproprierile din 1921, regimul comunist i-a confiscat toată averea și l-a expulzat din reședințele sale. Astfel s-a încheiat strălucitorul capitol Brâncoveanu în istoria ingrată a României.

În privința caselor boierești, cel mai vechi document datează din 1518 și aparține domnitorului Neagoe Basarab. Lanțul moștenitorilor acestor case, de-a lungul timpului, este alcătuit din jupânița Neacșa, jupânița Calea, vornicul Danciu, aga Matei Basarab, Preda Brâncoveanu, Constantin Brâncoveanu. Descendenții acestuia din urmă abandonează Curtea domnească, iar construcțiile se deteriorează. S-a păstrat numai biserica paraclis a Curții domnești, cu hramul „Sfântul Nicolae”, devenită biserică parohială.

O atenție specială este acordată mănăstirii. Existența acesteia este atestată în hrisovul emis de Mihnea Turcitul, în anul bisericesc 1582-1583. Hra­mul ei: Uspenia - Adormirea Maicii Domnului. În 1634, Matei Basarab reface și fortifică mănăstirea. După moartea acestuia, mănăstirea devine necropolă pentru descendenții săi. Constantin Brâncoveanu reface biserica, mărind-o.

Biserica bolniței, în formă de cruce, reproduce vechea biserică renovată de Matei Basarab. Frescele interioare sunt originale. Hramul bolniței este al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Autoarea ­descrie în amănunțime valoroasa iconografie.

Un alt capitol pomenește pe cei care au condus obștea sfintei mănăstiri. După perioada înfloritoare din timpul lui Constantin Brâncoveanu, urmează momente grele pentru mănăstire. După secularizarea averilor mănăstirești (1863), chiliile vor adăposti, timp de 100 de ani, un spital-azil pentru infirmi. Însă o nouă lovitură vine să prejudicieze mănăstirea: Decretul din 1959, în urma căruia călugării sunt obligați să părăsească așezământul monahal, chiliile fiind transformate în adăposturi pentru porcii cooperației de consum. În 1972 încep lucrările de recuperare a ansamblului: biserica paraclis a Curții domnești și Mănăstirea Brâncoveni. Mănăstirea a fost repusă în funcțiune în anul 1985, cu maici. După 1989, se aduc numeroase îmbunătățiri complexului monahal. Obștea numără, azi, 36 de maici și surori, îndrumate de maica stravroforă Eufrosina Stanciu.

Un capitol inventariază patrimoniul artistic al mănăstirii.

Aurelia Grosu scrie, într-un stil remarcabil, o carte interesantă, captivantă, despre un loc istoric binecuvântat, împodobit cu doi oameni aleși, cu iubire de Dumnezeu și de semeni, doi ctitori de așezăminte monahale și de cultură, Matei Basarab și Sfântul Constantin Brâncoveanu. Este o monografie a Mănăstirii Brâncoveni și a Curții domnești din proximitate, folosind o documentare serioasă, completă, recurgând la surse arhivistice și livrești, dând o lucrare riguroasă, dar și cu o vădită vocație afectivă.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!