Lumina literară şi artistică
Lecturi la zi: O carte despre viaţa şi opera unui sfânt

Lecturi la zi: O carte despre viaţa şi opera unui sfânt

Paul Aretzu, 18 Iunie 2017

Ioan Şt. Lazăr este unul dintre cei mai consecvenţi şi mai importanţi cercetători ai personalităţii Sfântului Antim Ivireanul. În cartea sa, Sfântul Antim Ivireanul – orator creştin (Editura Conphys, Râmnicu Vâlcea, 2005), atenţia exegetului este îndreptată, în special, către opera predicatorială a acestuia, Didahiile.

În primul capitol, Încercare de biografie spirituală, sunt consemnate datele controversate (mai mult presupuse), legate de evenimente biografice (anul şi locul naşterii, împrejurările exacte ale morţii), conjunctura în care a ajuns în Ţara Românească, circumstanţele în care s-a călugărit ori cele în care a învăţat tehnica tipografică. Sunt prezentate, apoi, reperele biografice sigure: conducerea tipografiei din Dealul Mitropoliei (1691-1694, făcând primii paşi, spune autorul, pe calea sacralizării limbii române), conducerea tipografiei înfiinţate de Constantin Brâncoveanu la Mănăstirea Snagov, unde va îndeplini şi calitatea de egumen (1694-1701), reîntoarcerea (în 1701) la tipografia domnească de la Mitropolie, alegerea sa (în 1705) ca Episcop al Râmnicului, unde îşi aduce tipografia proprie de la Snagov, alegerea ca Mitropolit al Ungrovlahiei (când mută tipografia la Târgovişte şi când ctitoreşte, la Bucureşti, Mănăstirea „Toţi Sfinţii”).

Partea a doua a studiului, intitulată Personalitatea predicatorului creştin (crochiuri), îşi propune să identifice elementele formative ale retorului sacral. Modelul de bază, iniţial, îl reprezintă, desigur, Iisus Hristos, considerat Învăţătorul lumii, predicând deplin atât prin cuvinte, cât şi prin fapte. În Noul Testament sunt relevate funcţiile predicatorului creştin: apostol, crainic, rob, servitor, slujitor, iconom, învăţător, binevestitor sau evanghelist, colaborator al lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi au pus bazele omileticii. Antim Ivireanul întruneşte, întru totul, atributele şi virtuţile predicatorului model: „În acest sens, este fundamentală preluarea de către Antim a modelului «păstorului celui bun» care «sufletul său îşi pune pentru oi»” (p. 74). Receptiv la realitatea din vremea sa, acesta a sancţionat vehement aspectele negative ale societăţii, fiind, de aceea, asemănat Sfântului Ioan Gură de Aur.

Predicile sale sunt discursuri vii, adresate unui auditoriu (care este şi el implicat), folosindu-se de mijloace oratorice şi literare şi de resurse scripturare, teologice, culturale, pentru a le schimba viaţa în bine. Exegetul îl consideră pe mitropolit, pe bună dreptate, un reformator al predicii creştine.

În al treilea capitol, Opera predicatorială a Sfântului Antim Ivireanul, se prezintă, mai întâi, o evoluţie şi o sistematizare tipologică a speciei predicii, o definire a omileticii, o detaliere a momentelor şi cerinţelor scrierilor oratorice religioase, aspecte ale stilului bisericesc. Mediul cultural bucureştean din perioada brâncovenească era favorabil unei înfloriri umanistice. Aici îşi găsiseră refugiul patriarhi şi arhiepiscopi ai Ierusalimului sau ai Bizanţului, precum şi renumiţi profesori greci care predau la Academia Domnească sau se aflau cu diferite însărcinări aulice. Exegetul fixează, apoi, domeniile tematice ale Didahiilor: aspecte dogmatice, aspecte moral-religioase, aspecte social-economice şi politice. Sunt desprinse şi câteva principii susţinute în predicile antimiene: principiul hristocentric, principiul ecleziocentric, principiul psihologic (vizând atât comportamentul personajelor biblice, cât şi aşteptările şi reacţiile auditoriului), principiul intuiţiei, principiul stimulării activităţii proprii de îndreptare a ascultătorilor, principiul actualizării, principiul propovăduirii nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta, principiul retoric – „al vorbirii frumoase”.

Folosindu-se o bibliografie eficientă, este disecată, în continuare, ars oratoria din Didahii: structura canonică, precum şi particularităţi specifice oratorului, mai ales de natură stilistică. Dintre exegeţi, Eugen Negrici evidenţiază trivalenţa Didahiilor – „operă religioasă, oratorică şi beletristică”. Din punctul de vedere al tropologiei, în predici sunt folosite, în mod creativ, antiteza, simetria, paralelismul sintactic, predominanţa aspectului vernacular al limbii. Sub aspect literar, se întâlnesc: portretul, descrierea, pamfletul, caracterele, imnul (religios).

Ioan Şt. Lazăr este un exeget pătrunzător, atent la toate aspectele vieţii şi operei sfântului ierarh, reuşind o deplină empatie cu destinul şi opera acestuia, dovedind o perfectă cunoaştere a întregii bibliografii, precum şi a domeniului oratoriei bisericeşti.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!