Lumina literară şi artistică
Lecturi la zi: „Să te pregătești de Cer“

Lecturi la zi: „Să te pregătești de Cer“

Mihai Marian, 19 Martie 2017

„Așa mi‑a spus într‑o noapte un înger/ nu știu dacă era alb sau negru în visul meu incolor.“ Astfel începe poemul „Zbor”, din cel mai recent volum de poezie al Dorinei Stoica, „Pâinea lui Bragi”, apărut în 2016 la Editura Paralela 45, în colecția Qpoem. Fac referire, pentru început, la acest poem, deoarece mulți dintre cei care cunosc scriitura Dorinei Stoica știu că aceasta este una, așa cum spune chiar Alexandru Cistelecan, „plină de smerenii și iluminări traduse delicat și prețios“. Aș mai adăuga că poezia dumneaei, până la acest moment, era, de asemenea, una de avertizare, de atenționare asupra actului de ruptură ce are loc între Dumnezeu și om, o interfață ce rezultă, în mod paradoxal, din convingerea că, „dacă Dumnezeu ar fi făcut numai oameni sfinți și nici un păcătos, e ca și cum i‑ar
fi dat omului, pe motiv că vederea este superioară auzului, patru ochi și nici o ureche (De Genesi ad litt. X||, viii).

Spun până la „acest moment” pentru că cei ce vor citi cartea vor avea parte de surprize.

Știți că există o vorbă: "You can't teach an old dog new tricks!“ Ei bine, Dorina Stoica exact asta face cu poezia sa în acest volum. O învață trucuri noi, nu o lasă să se mai constituie într‑o problemă narativă; realitatea zilelor noastre devine proxima divinitate: „Mi‑am luat concediu în a doua lună/ din vacanța de vară a elevilor/ cu începere de la prima explozie solară“ (concediu pe facebook).

Apoi, încetează să mai fie tranzacție difuză între poruncile biblice și legile moderne și, definindu‑și sensul, face un efort de coerență pentru a subzista socialmente: "două tinere plimbau prin parc/ două neputințe așezate/ comod în scaunul cu rotile./ Se vedea de departe că sunt/ moldovence de dincoace de Prut/ după accent și frumusețe“ (Ușor aplecate).

De remarcat este că evaluarea realității depinde de constatare personală: "dă‑mi tanti ceva de pomană/ îmi poruncește aurolacul din schimbul unu./ dispari îl înjură un bărbat elegant/ m‑am săturat de voi, cerșetori nenorociți/ duceți‑vă la muncă, în pana mea“ (duminica la prânz).

Totuși, ca în poeziile anterioare, Dorina Stoica acordă atenție deosebită și nu uită acele detalii a căror concretețe ajută la configurarea stărilor sufletești, ajută la descifrarea imaginarului poetic: îa nimănui sunt/ iubesc trăiesc în lumea mea/ un singur înger mă cunoaște/ și pentru că trebuia/ să mă poarte cineva în pântec/ feciorelnic poftitor/ rodind obedient montat/ am o mamă“.

Virtuțile fonetice ale cuvintelor sunt mortarul ce ține laolaltă multi­tudinea de ipostaze ale unei realități absolute, total circum­scrise dorinței de‑a stabili locul și rolul omului pe‑această lume: "întotdeauna privesc numai în sus./ să nu uit,/ geamul meu este/ cu cincizeci de centimetri/ sub nivelul străzii“.

Uneori demersul tautologic sugerează orizontul raportării la lumea modernă printr‑o relație personală, plurală, cu ironia perpetuă a ceea ce înseamnă exigența unui echilibru interior (vezi poezia Vinul).

Concluzia este aceasta: citit cu atenție și fără prejudecată, volumul „Pâinea lui Bragi”, cu toate că nu lasă loc în totalitate unui stil unitar, lasă însă loc unui bilanț favorabil, surprinzător prin viziune, reflecții, curiozitate, compasiune față de natura umană și slăbiciunile ei, față de starea de imperfecțiune a întregii lumi. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!