An omagial
„Legile Bisericii păzindu-le, zugrăvim icoane”

„Legile Bisericii păzindu-le, zugrăvim icoane”

Pr. Adrian Agachi, 24 August 2017

Imnografia liturgică este atât de bogată în referiri și simboluri sfinte, încât mintea noastră nu poate cunoaște alt sentiment în afara uimirii neîncetate: Biserica - noul „Cort al mărturiei”; Biserica - „lepădarea de păgânism”; Biserica - „Sionul cel de sus”; Biserica - „trup al lui Hristos”; și, în cele din urmă: Biserica - cea „împodobită cu înălțarea sfintelor icoane”. Toate acestea sunt descrieri ale istoriei cinstitelor icoane.

În Duminica întâi a Postului Mare, la Slava stihirilor de la „Doamne, strigat-am” cântăm: „Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum arătat s-au săvârșit. Că iată Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca și cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l și credința cea dreaptă cinstind. Ca ținând icoana Aceluia pe Care Îl cinstim, să nu ne înșelăm. Să se îmbrace cu rușine cei ce nu cred așa! Că nouă ne este spre laudă chipul Celui ce S-a întrupat; Căruia cu dreaptă credință ne închinăm, nu făcându-L Dumnezeu. Pe acela credincioșii sărutându-l, să strigăm: «Dumnezeule, mântuiește poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta»”. Am observat în repetate rânduri în materialele anterioare că, din punct de vedere istoric, există o continuitate în privința cinstirii icoanelor între Vechiul și Noul Testament. De aceea, regăsim în imnografia Bisericii această specificare despre cinstirea icoanelor: „Chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l și credința cea dreaptă cinstind”. Dreapta credință ne îndeamnă să cinstim icoanele nu într-o antiteză cu istoria vetero-testamentară, ci în armonie cu prescripțiile ei. Argumentul fundamental care ridică Legea cea nouă deasupra Legii Vechi este întruparea „prototipului” tuturor icoanelor: Hristos, Mântuitorul lumii. Prin apariția icoanei lui Hristos se pune începutul cel bun al picturii și iconografiei bisericești, pentru că, de vreme ce Fiul lui Dumnezeu întrupat poate fi redat în icoană, atunci și cei care Îi urmează și dobândesc asemănarea cu El (Maica Domnului și sfinții Bisericii) devin la rândul lor vrednici de a fi reprezentați în icoane: „Cei ce am trecut din necredință la dreapta credință, și cu lumina cunoștinței ne-am luminat, «să plesnim cu mâinile», precum zice psalmistul, aducând laudă de mulțumire lui Dumnezeu. Și cu cinste să ne închinăm sfintelor icoane ale lui Hristos, și celor ale Preacuratei și ale tuturor sfinților, care sunt însemnate pe pereți, pe scânduri și pe sfințitele vase; lepădând păgâneasca credință a celor necredincioși. Pentru că «cinstea icoanei - precum zice [Sfântul] Vasile - trece la chipul care s-a închipuit», cerând pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeul nostru, și ale tuturor sfinților, să ne dăruiești nouă mare milă” („Duminica întâi a Postului Mare”, Slava Stihoavnei la Vecernia Mare).

Sfărâmarea idolatriei

Iconoclasmul timpuriu din secolul al III-lea, cel promovat de împărații isaurieni din secolul al VIII-lea, precum și manifestările fățișe împotriva icoanelor de la începutul Reformei protestante din secolul al XVI-lea și până în prezent, s-au bazat în special pe faptul că icoana reprezintă un idol. Biserica Ortodoxă însă mărturisește cu totul altceva: „Întru Tine se bucură acum Biserica, Iubitorule de oameni, întru Mirele și Ziditorul său; Care cu dumnezeiasca voie ai izbăvit-o de înșelăciunea idolească, și Ție Însuți Ți-ai unit-o prin cinstitul Tău sânge. Cu veselie primind sfințită înălțarea icoanelor și bucurându-se, pe Tine Te laudă și Te slăvește cu credință” („Duminica întâi a Postului Mare”, Stihira întâi de la Laudele Utreniei). Izbăvirea de „înșelăciunea idolească” constă în desființarea păgânismului de la vremea respectivă, care cinstea nenu­mărați zei, care de care mai diferiți. Noi adorăm un singur Dumnezeu, întreit în Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, și cinstim, de asemenea, ca mărturisitori și următori ai Sfintei Treimi pe sfinții Bisericii și pe Maica Domnului. Precum ni se spune liturgic: „Legile părintești ale Bisericii păzindu-le, zugrăvim icoanele lui Hristos și ale sfinților Lui și să le sărutăm cu gurile, cu inima și cu vrerea, strigând: «Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul»” („Duminica întâi a Postului Mare”, Tropar din Cântarea a 8-a a Canonului Utreniei). Prin cuvintele noastre, prin simțirea noastră, prin voința noastră, ne închinăm cu evlavie sfintelor icoane. Dragostea noastră față de Dumnezeu și sfinții Săi ne îndeamnă să cinstim chipurile lor reprezentate pe sfintele icoane: „Cu chipurile profeților, cu fețele Apostolilor, cu icoanele și cu închipuirile sfinților mucenici și ale tuturor sfinților, cu sfințenie se împo­dobește; cu ale Mirelui celui netrupesc și cu strălucirile cele înțelegătoare ale miresei se luminează maica, Sionul cel de sus” („Duminica întâi a Postului Mare”, Slava Sedelnei Canonului Utreniei).

Bucuria închinării

Sfintele icoane sunt pictate adesea în culori luminoase, rareori fiind întrebuințate nuanțe închise, deoarece redau lumea încărcată de strălucire a Împărăției cerurilor. Chipurile sfinților sunt pline de bucurie, iar veșmintele lor iradiază o luminozitate deosebită. Acest fapt este observat și în textele liturgice: „Zi plină de bucurie și de veselie astăzi s-a arătat, că luminează lumina dogmelor celor prea adevărate și strălucește Biserica lui Hristos, împodobindu-se acum cu înălțarea sfintelor icoane, și cu strălucirile chipurilor, și se face credincioșilor unire de Dumnezeu dăruită” („Duminica întâi a Postului Mare”, Stihira a 3-a de la Laudele Utreniei). Unii oameni nu cred, din păcate, în cinstirea sfintelor icoane și se feresc să se închine înaintea lor, însă celor care fac aceasta cu credință li se dau putere, milostivire și har în tot ceea ce au de făcut, după cum mărturisește un alt imn liturgic: „Celor ce cu dragoste cinstesc sfântă icoana ta, Preacurată și cu adevărat Maică a lui Dumnezeu, te vestesc cu un glas, și cu credință se închină ție, arată-te păzitoare și ocrotitoare tare, gonind toată răutatea departe de la dânșii, ca aceea care toate le poți” („Duminica întâi a Postului Mare”, Slava Sedelnei Canonului Utreniei).

„Lumina lui Hristos luminează tuturor” ni se spune la Liturghia Darurilor înainte Sfințite, care are loc în Postul Paștilor. Această lumină strălucește și asupra noastră, a celor care ne închinăm cu evlavie și smerenie în fața sfintelor icoane.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!