Religie şi ştiinţă
Libertate şi credinţă

Libertate şi credinţă

Marta Grădinaru, 04 Februarie 2012

Fericitul Augustin spunea că "a avea credinţă înseamnă a crede în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinţă va fi să vezi ceea ce crezi". Ne întrebăm adeseori cum se face că unii oameni au o putere de convingere extraordinară, fie că ne referim la agenţi economici, lideri politici, personalităţi culturale, preoţi sau oameni simpli. Exceptând cazurile celor care adoptă un stil oratoric cu intenţia expresă de a influenţa anumite comportamente social-economice ale masei, oamenii ajung să devină convingători atunci când ei înşişi şi-au transformat propriul crez într-un mod de viaţă. Fiecare cuvânt simţit, gândit şi ulterior rostit deţine o energie specifică, cu influenţă faţă de ceilalţi în funcţie de trăirea cuvântului, asumată lăuntric de către fiecare persoană în parte.

Ulterior, cuvântul se întrupează în faptă, adică în abordarea unei anumite atitudini sau comportament care adevereşte cuvântul nostru, fapt ce confirmă celebrul citat biblic "de veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar şi veţi zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă" (Mt. 17, 20). Prin urmare, credo-ul constituie identitatea persoanei căreia îi circumscrie prin felul de a fi, în orice împrejurare, nu doar în anumite cadre.

Eşecul, termometrul propriului crez

Pe de altă parte, a reuşi în viaţă nu înseamnă să avem un drum neted, ferit de obstacole. În fapt, se întâmplă adeseori să traversăm etape critice care probează viabilitatea scopului în care ne investim încrederea, valorile şi efortul personal. Patosul este cel care ne angajează puternic în cursa împlinirii noastre personale, care adeseori implică şi dimensiunea profesională. Acest pathos ne conferă o energie care ne întăreşte în momentele de criză, în posibile eşecuri, şi astfel ne asumăm riscurile aferente. Asemenea obstacole reprezintă, totuşi, o probă a autenticităţii noastre în faţa pericolului, când suntem tentaţi să renunţăm dacă nu reuşim din prima. Însă adeseori se întâmplă ca eşecurile să devină repere de îndreptare şi întărire pentru cei care le depăşesc, păstrându-şi fidelitatea faţă de ceea ce urmărim.

Derapaje axiologice recente şi valorile autentice ale credinţei

Dacă zăbovim asupra unui episod aparent banal din viaţa cotidiană, putem descoperi anumite înţelesuri din optica Sfinţilor Părinţi despre adunarea minţii, concentricitatea inimii. De pildă, trecând pe lângă o mamă care îşi învaţă copilul să joace badminton într-un parc pentru copii. După un rând de eşecuri în faţa fluturaşului, mama îl atenţionează pe băiat: "Concentrează-te numai asupra fluturelui; el să fie centrul atenţiei tale! Nu lua în seamă lumea care trece pe lângă noi!"

Tot astfel ne vedem pe noi înşine în faţa diferitelor gânduri care ne distrag de la dreapta cugetare sau ne confruntăm cu situaţii în care uităm de bunul simţ al inimii şi reacţionăm impulsiv. Biserica, mireasa lui Hristos, şi deci următoarea Lui în voire, ne povăţuieşte cum să stăm drepţi, neclătinaţi de adierile trecătoare ale hedonismului monden tocmai prin modelele vii ale sfinţilor ei, pruncii pe care i-a născut din apă şi din duh. Oare nu avem o raţiune proprie prin care să distingem ce ne este spre folos şi ce nu? Suntem cumva dependenţi de ceea ce spune lumea? De unde avem certitudinea că ceea ce pentru mulţi dintre cei în vogă reprezintă o valoare chiar este o valoare? La urma urmei, cine este lumea? Dumnezeu ne-a făcut oameni liberi, cu simţuri independente, curaţi ca să putem vedea minunăţiile creaţiei şi să ne bucurăm dimpreună cu El de frumuseţea aceasta. Diavolul, după cum ne explică şi etimonul (a separa; opusul lui "simbol" - a aduce împreună, a uni), a urmărit dintotdeauna să ne despartă de Dumnezeu, tocmai din invidie faţă de om, pentru că el însuşi căzuse din demnitatea în care a fost pus. Dacă Dumnezeu este - întru adevărul inimii - centrul atenţiei noastre, atunci vom putea ignora ispitele survenite adesea chiar prin apropiaţi, ispite, de altfel destul de tentante cu atât mai mult, cu cât sunt legitimate de mersul alert al vieţii cotidiene.

Fie că apar sub machiajul discret, aproape natural al actelor caritabile (care vizează subliminal obţinerea puterii, a unui statut), fie se evidenţiază ca tendinţe fireşti ale unei pretinse figuri democratice, ispita libertăţii nelimitate este uneori foarte lunecoasă. Cerem uneori independenţă totală pentru că ştim noi ce ne este bine şi ce nu, când, de fapt, prin momeli de autoafirmare ca expresie a valorificării potenţialului nostru, suntem distraşi de la însăşi viaţa noastră.

Încordare spirituală pentru o viaţă autentică

Dacă zăbovim puţin asupra cuvântului "distracţie" şi a formelor concrete de manifestare care i se asociază, conştientizăm că în loc să respirăm aerul curat al libertăţii de sine, mai degrabă ne împovărăm fiinţa. Uneori ne atrage aparenta lejeritate de a obţine ceea ce dorim într-un timp scurt, dar pe parcurs resimţim conţinutul lipsit de consistenţă care nu ne marchează, cel puţin edificator, viaţa, nu ne impregnează amintiri care la un moment de răscruce ne pot învia prin încredinţarea celor trăite. Prin contrast, concentrarea ne învaţă să trăim, deşi solicită o încordare (are ca rădăcină cuvântul "cord", deci "viaţă", "puls") a atenţiei la fiece cuvânt din cuget, şi ulterior exprimat în faptă. Simţul acuităţii se dezvoltă înlăuntrul nostru şi astfel devenim receptivi la adevărata frumuseţe care ne înconjoară: la culorile difuze ale apusului, la mirosul suav al florilor, dar şi la tristeţea celui care afişează un zâmbet de complezenţă, la bucuria cerşetorului la auzul unei simple întrebări "Tu cum te numeşti?", la temerile pacientului cu câteva ore înainte de a intra în sala de operaţie.

În acest sens, foarte important este să ne apropiem cu credinţă şi cu dragoste de Cela ce viază numai întru adevăr, ca să trăim cu bucurie chiar dacă avem şi lipsuri - care solicită şlefuirea unor dispoziţii lăuntrice -, dar ne învaţă sfinţirea simţurilor, a întregii vieţi. Iar cu cât ne apropiem mai mult de Dragoste şi Adevăr, distingem cu uşurinţă minciuna sub toate formele ei, amăgirile care ne îngreunează sau obstruează circulaţia Sângelui (jertfit al lui Hristos) prin vinele noastre.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!