Filantropia Bisericii
Fotografii: Minhea Păduraru

Lilieci, o parohie ca un acasă pentru toți fiii ei

Dumitru Manolache, 03 Noiembrie 2017

La numai câțiva kilometri de București, în Parohia Lilieci, din Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, am întâlnit o comunitate aparte, care trăiește cu viii și adormiții ei adunată într-un continuu prezent în jurul Bisericii. Comuniunea care se realizează astfel poartă în sine nu numai semnele unei abordări sinergetice a problemelor cu care se confruntă satul, dar și slujirea roditoare a preotului, care a reușit să facă din sfântul locaș un acasă pentru toți fiii parohiei.

Zi de toamnă târzie. În cimitirul Parohiei Lilieci, unde se află și biserica, un liliac a înflorit a doua oară la mormântul lui Niculae Dumitru, un bătrân care a trăit 100 de ani. Florile lui adună în semnificația momentului nu numai semnul unei toamne lungi, cum spun bătrânii, ci și pe cel al unei dăinuiri în timp, în frumos și în comuniune continuă. Satul a fost înființat la 1795 de către Nedelcu Logofătul, boierul care, așa cum spune tradiția, a plantat de-a stânga și de-a dreapta drumului tufe de liliac, pentru ca atunci când venea cu trăsura la proprietatea din zonă să-i miroasă a flori.

Actuala biserică a fost ridicată între 1939 și 1945, în plină perioadă de război, în cimitir, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, ca rezultat al ostenelii preotului Alexandru Ivanovici și a întregii obști de creștini.

Centru social-cultural

Aici slujește acum părintele paroh Alin Constantin Partenie, cel care își definește munca drept o hrană indispensabilă și care a reușit, împreună cu preotul Adrian Lucian Scărlătescu, de la catedrala din Urziceni, să evoce istoria comunității într-un volum monografic intitulat „Lilieci - Ialomița. Trecut și prezent”.

Sfinția sa a fost numit paroh în această localitate, cu vreo 290 de familii, în anul 2000. De necrezut, dar Lilieci nu cunoaște fenomenul șomajului. Fiind ultima așezare din județul Ialomița și foarte apropiată Bucureștiului, tinerii comunității lucrează în zona periferică a Capitalei, în Voluntari și Afumați, și numai câțiva dintre cei în vârstă se mai ocupă cu agricultura și cu creșterea animalelor.

„În parohie avem aproximativ 60 de copii de școală și de gră­diniță. Pentru ei, și nu numai, am înființat un centru social-cultural. Este un proiect demarat în 2010 cu sprijin de la Primăria Sinești, dar finalizat cu munca voluntară a credincioșilor. În 2013, l-am sfințit punându-l sub protecția Sfinților Împărați Constantin și Elena. La finalul lucrărilor, i-am invitat pe toți consilierii primăriei să vadă centrul, iar ei au ținut o ședință în acest spațiu”, ne măr­turisește părintele paroh.

Centrul social-cultural de lângă biserică a devenit locul unde se organizează spectacole la marile sărbători religioase, teatru de păpuși, recitaluri de chitară clasică, balet, cursuri de educație sanitară, agape la hram și la alte sărbători, manifestări comemorative, precum și mese calde pentru cazurile sociale. De aici pornesc și celelalte activități - concursuri de pescuit sportiv, de crosuri cu bicicleta etc., organizate pentru copiii și tinerii din parohie. „Periodic, la noi vin voluntarii de la Catedrala Mântuirii Neamului care ne aduc haine, alimente, jucării și rechizite pentru copii, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, pe care le oferim celor nevoiași. La rându-ne, răspundem când se organizează colecte, cu bani, bunuri, cereale, alte alimente etc., pentru sinistrați sau pentru alte situații”, ne mai spune părintele paroh, Alin Constantin Partenie.

Consolidarea comuniunii

Comuniunea. Aceasta este realitatea care caracterizează slujirea în această parohie. Legătura din ce în ce mai strânsă între oameni, comunicarea și educația. „Credincioșii noștri simt grija Bisericii, mâna pe care aceasta le-o întinde, și în acest fel și ei răspund chemărilor și nevoilor parohiei: curățenie, îngrijirea cimitirului și celelalte treburi. Așa au ajuns să se integreze în comunitate și cei care trăiau mai retrași, nebăgați în seamă de ceilalți locuitori. Manifestăm o grijă aparte pentru cele câteva familii de romi, pe care am reușit să le apropiem de Biserică și de comunitate. Comunicăm acum cu ele mai bine, le solicităm ajutorul, iar ele răspund cu bucurie. Anul acesta sprijinim ridicarea a două case pentru niște familii tinere, una de etnie romă. Lucrul acesta este o preocupare constantă a noastră. În ultimii ani, am contribuit la ridicarea a 10 case noi în parohie”, mai spune părintele paroh.

Faptul că sfântul locaș și centrul social se află înconjurate de cimitir face ca întreaga comunitate, cu viii și morții ei, să rămână adunată într-un continuu prezent, lucru determinant pentru credincioși. „Porțile acestei incinte sunt permanent deschise, ba mai mult, cimitirul este parte a satului viu, pentru că pe aleile lui se circulă nestingherit către o altă parte a așezării, ca pe oricare stradă, fapt firesc pentru cei care doresc să ajungă acolo. Cât timp curtea bisericii a fost închisă, am avut necazuri. Când am înțeles din ce motiv, am redeschis porțile, așa că se circulă prin cimitir ca prin sat.

Când slujești într-o asemenea comunitate nu poți să o faci decât cu responsabilitate și bucurie. Tot ce întreprind poartă semnul deschiderii și convingerilor mele, și nu mă opresc până nu duc lucrurile la bun sfârșit. Iar starea aceasta este ca o hrană pentru mine”, adaugă părintele Partenie.

De la domnul Ion Stan, zis „Jane dascălu”, descendent din­tr-o familie de cântăreți ai bisericii cu o tradiție de peste 100 de ani, am reținut povestea legată de numele satului, iar din poeziile lui, forța cuvântului care este „Sămânță semănată/ Ce o aude fiecare om./ Să curățăm ogorul nostru de neghină/ Să ne rămână doar sămânța bună”.

Încheiem aici reportajul de­spre Lilieci cu sentimentul unei bucurii care ne-a încercat în această comunitate, care trăiește în întregime adunată într-un continuu prezent în jurul Bisericii.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!