Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Limba-mielului și virtuțile sale puțin știute

Limba-mielului și virtuțile sale puțin știute

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 26 Martie 2018

În fitoterapie sunt utilizate frun­z­ele și florile plantei în stare proaspătă. Preparatele naturiste din limba-mielului sunt recomandate grație con­ținutului bogat de vita­mine și săruri minerale, pre­cum și în taninuri și fla­vo­noide. De ase­menea, uleiul eteric din se­­min­țe este foarte bogat în acizi grași ne­sa­turați, care acționează în regenerarea țe­suturilor, mai ales la nivelul pielii. A fost cunoscută încă din An­ti­chitate de romani și greci.

Iarba-mielului, cu denumirea științifică borrago officinalis, este o plantă erbacee, anuală, cu tulpina înaltă de 30-60 cm, ramificată, acoperită de peri aspri și alburii. Frunzele sunt păroase, ovale, cu margini zimțate, cele superioare au forme alungit-lanceolate, iar cele mijlocii sunt oval-îngustate, alburii, cu pețiol aripat. Florile au formă de stea, la început roșii și ulterior albastre sau albe-azurii. Înflorirea are loc în lunile mai-august, iar recoltarea în timpul înfloririi (lunile iunie-septembrie). Specia este originară din ținuturile apusene ale Africii de Nord și răspândită ulterior în Asia Mică și sudul Europei. A fost cunoscută încă din Antichitate de romani și greci.

La noi în țară, limba-mielului crește în flora spontană, pe terenuri mai umede, până la altitudinea de 1.800 m, pe marginea drumurilor și căilor ferate. Ca plantă ornamentală, condimentară și medicinală, este cultivată în grădini din Transilvania (Bihor, Arad, Turda, Sibiu, Brasov), în Moldova (Neamț, Suceava) și în Oltenia (Vâlcea).

Printre cele mai importante proprietăți terapeutice ale acestei plante se numără: cele depurative și diuretice (datorită sărurilor de potasiu), cele emoliente, pectorale, sudorifice, febrifuge, dar și cele tonice, calmante și cicatrizante (datorită alantoinei). Unele dintre aceste proprietăți dispar prin uscarea plantelor. Limba-mielului mai este cunoscută și sub denumirea de „iarba castravete”.

La nivelul aparatului respirator, preparatele din limba-mielului sunt recomandate în caz de răceală, astm, răgușeală, bronșite, guturai, gripă, tuse, pneumonie, catar pulmonar, boli ale gurii și gâtului (laringite), febre eruptive (scarlatina, rujeola, vărsat), cu grăbirea erupției cutanate. De asemenea, au bune efecte în afecțiuni hepatice și digestive, precum congestia ficatului, hepatită, friguri, icter, colite, constipație, intoxicații, digestie leneșă.

Intervin cu succes și în tratarea afecțiunilor renale, a afec­țiu­nilor sistemului nervos (spasme, stări nervoase şi depresive, insomnii), a afecțiunilor pielii (răni, edeme, urticarie, erupții, infla­mații, eczeme, celulită), în crampe musculare (cârcei), bătături, iritații ale ochilor.

Forme de utilizare internă

- Infuzie din 20-30 g de frunze uscate la un litru de apă clocotită; se infuzează 10 minute, se strecoară prin pânză deasă, pentru înlăturarea perișorilor iritanți și se beau zilnic două-trei ceaiuri călduțe, cu efecte diuretice și sudorifice, în stări de răceală, tuse, ră­gușeală, emfizem pulmonar, bronșite, afecțiuni cardiace și palpitații.
- Decoct din 20-30 g de herba la un litru de apă; se fierbe 2-5 minute, se infuzează, acoperit, 10 minute, se strecoară și se beau două-trei ceaiuri călduțe pe zi contra afecțiunilor respiratorii, febrei eruptive (pojar, scarlatină), retenției urinare, stărilor depresive, durerilor de reumatism și gută;
- Decoct dintr-o lingură de herba la 200 ml de vin alb; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară și se bea ca un excelent întăritor și depurativ al sângelui.
- Suc din frunze proaspete (100 g pe zi), turnate în lapte sau în supă din carne de vită. Se amestecă cu frunze de păpădie, brâncuță și năsturel, se îndulcește cu miere și se beau 50-80 ml pe zi pentru efectul depurativ și stimulent al funcțiilor hepatice, renale și cutanate sau în junghiuri intercostale.

Preparate pentru uz extern

- Infuzie din 30 g de herba la un litru de apă clocotită; se folosește pentru băi și cataplasme pe răni și ulcerații.
- Frunze proaspete zdrobite, aplicate sub formă de cataplasmă pe arsuri, abcese, inflamații, având rol calmant.
- Ulei extras din semințe, utilizat pentru combaterea ridurilor, a deshidratării, a îmbătrânirii pielii și a acțiunilor negative ale radiațiilor solare. Se unge pielea înainte de culcare cu conținutul unei casete cu uleiuri.

În alimentație se folosesc frunzele proaspete cu gust plăcut de castravete, tăiate mărunt, care sunt amestecate în salate dietetice și de crudități, cu oțet și ulei, în borșuri, piureuri, mâncăruri cu carne, pește și cereale sau umpluturi în plăcinte. De asemenea, este folosită ca aromatizant în unele preparate culinare cu frunze uscate utilizate în anotimpul rece.

Citeşte mai multe despre:   fitoterapie  -   tratament  -   terapie