Religie şi ştiinţă
Limbajul sacru al literaturii şi cinematografiei SF

Limbajul sacru al literaturii şi cinematografiei SF

Andreearaluca Neagu, 16 Iunie 2012

Considerat a fi un gen artistic al posibilităţii, anticipaţiei şi modernităţii, literatura şi cinematografia science-fiction funcţionează astăzi ca o formă de pseudo-religiozitate prin crearea de mituri şi ritualuri noi şi înlocuirea celor vechi. Limbajul său prezintă adesea explicaţii, comentarii sau foloseşte teme religioase pentru a reconceptualiza noţiuni ca divinitate, demoni, viaţă, moarte, apocalipsă, Mântuitor, experienţa spirituală, propunând o nouă condiţie a naturii umane şi divine: oameni cu puteri supraumane şi capacităţi paranormale (telepatie, telekinezie, teleportare, controlul minţii etc.), extratereştri ca noi zeităţi, profeţi ca şi călători în timp, viziuni metafizice sau profetice induse prin intermediul tehnologiei etc. Şi cei mai predispuşi la această formă de pseudo-religiozitate sunt, desigur, noile generaţii de adolescenţi familiarizaţi cu o societate de-tradiţionalizată, care încearcă umplerea golului spiritual cu expresii sincretiste şi tehnologice.

Potrivit criticilor şi comentatorilor genului SF, termenul de "science-fiction" a apărut odată cu o serie de etichete concurente în 1920, cu Hugo Gernsback, în revista Amazing Stories. Această denumire a suferit multe transformări pe măsură ce mai multe reviste populare de ficţiune din secolul al XX-lea au încercat să definească un termen oficial şi astfel să se adreseze unui public stabil, într-o industrie a publicaţiilor aflată în condiţii precare. Au fost folosite, în legătură cu ea, descrieri precum cea de a fi "diferit", "straniu", "pe un drum greşit", "pseudo-ştiinţific" sau "ciudat-ştiinţific".1 Cu toate acestea, lucrări ce pot fi incluse în această categorie au fost scrise încă din secolul al XVII-lea, putând include aici lucrări precum Somnium (Johannes Kepler), în care sunt descrise o călătorie către lună şi modul în care mişcarea Pământului este văzută de acolo. Odată cu dezvoltarea tehnologiei secolului al XIX-lea şi a facilitării transportului, Jules Verne şi mai apoi H.G. Wells aduc o contribuţie majoră acestui gen literar, imaginând modalităţi uimitoare de călătorie pentru vremea aceea, cu maşini zburătoare şi descriind chiar şi o invazie extraterestră a Pământului. Însă abia la sfârşitul anilor 1930 literatura SF prinde contur, prin întemeierea la New York a unei organizaţii numite Futurians, în care cea mai importantă contribuţie este adusă de Isaac Asimov, care editează peste 500 de cărţi, devenind figura emblematică a genului literar ştiinţifico-fantastic pretutindeni în lume.

În ceea ce priveşte cinematografia, ea însăşi un produs al boom-ului tehnologic de la sfârşitul secolului trecut, aceasta a demonstrat o fascinaţie timpurie faţă de efectul pe care tehnologia îl are asupra vieţii cotidiene. Cinematografia SF îşi are începutul în 1902, când Georges Melies îşi uimeşte audienţele filmului mut cu un efect fotografic iluzoriu (A Trip to the Moon) şi culminând cu filmul Metropolis (1927).

Deşi acum 40 de ani era privit ca gen care cuprinde "poveşti de aventură fără substrat, exprimate superficial de scriitori mediocri şi compuse pentru distracţia şi amuzamentul băieţilor adolescenţi" 2, genul SF a ieşit în zilele noastre în evidenţă şi se află acum în atenţia unei audienţe internaţionale de sute de milioane, ca o formidabilă forţă socială. Este de-ajuns să spunem că şapte dintre cele douăzeci cele mai profitabile filme produse vreodată aparţin genului SF.3

Ştiinţifico-fantasticul ca fenomen socio-religios

Datorită popularităţii sale, mulţi cercetători au fost interesaţi de relaţia dintre genul SF şi religie, precum şi de efectul limbajului SF pe care îl are asupra expresiei religiei. Concluziile acestora sunt oarecum surprinzătoare: producţiile populare SF reconfigurează perspectivele unui impresionant număr de cititori sau spectatori peste tot în lume. Deşi religia nu face obiectul de studiu explicit al genului SF, portretizarea religiei are o abordare negativă: este prezentată adesea ca superstiţioasă, învechită, depăşită şi iraţională, iar umanismul ştiinţific raţional este văzut ca o alternativă pentru credinţa religioasă. Literatura şi cinematografia SF introduc noi credinţe religioase şi produc teologii populare, influenţând gândirea religioasă. Naraţiunile SF urmează, de regulă, o traiectorie religioasă esenţială, explorând probleme ca originea naturii umane sau chestiunea destinului, natura divinităţii, posibilitatea mântuirii, răscumpărării şi chiar cea a existenţei ce urmează după moarte. Ne sunt prezentate noi zeităţi, o nouă umanitate, rase extraterestre, ca şi creatori ai Pământului, deţinând cunoştinte secrete şi inteligenţe puternice ce ghidează universul.

Recent, sociologii au început să acorde importanţă manifestărilor pe care le au fanii SF, considerând genul ca fenomen social ce are puternice afinităţi cu noile mişcări de sorginte religioasă, fundamentate pe schimbarea definiţiei, formei şi manifestării religiozităţii contemporane. Şi abordarea aceasta este îndreptăţită, dacă ne gândim, de exemplu, că aproape nici un alt fenomen al culturii populare nu a produs atâta fascinaţie în rândul tinerilor ca Star Trek. Peste 500 de milioane de dolari din produse vândute în ultimii 25 de ani, peste 4 milioane de cărţi vândute în fiecare an (multe dintre ele bestseller), dicţionare ale limbajelor extraterestre din Star Trek, institute ce studiază aceste limbaje, sute de fan-cluburi, convenţii, grupuri de discuţii on-line şi locaţii cu destinaţie turistică, şi desigur redifuzări ale filmelor în peste 100 de ţări. Căpitanul Kirk şi Dl Spock, cele două personaje principale din seria originală (TOS), sunt nume uzuale, nu numai în Statele Unite, dar şi în alte ţări vorbitoare de limbă engleză, aşa cum este şi nava spaţială de călătorie Enterprise. Numeroase manuale, cărţi sau romane completează universul Star Trek, oferind tabele cronologice Trek, descrieri ale altor planete şi ale extratereştrilor, planuri detaliate de nave, numeroase ghiduri pentru fani, memoriile scrise de fondatorii mişcării, precum şi un jurnal dedicat studiului culturii klingoniene.

Fenomenul Star Trek nu e limitat doar la fanii science-fiction, nici nu este prezent doar ca parte a culturii pop, o creaţie destinată să aducă profit. Fenomenul produs de fanii Star Trek pare asemănător cu o mişcare religioasă, având multe caracteristici comune cu aceasta: un mit situat la origine, un set de convingeri, organizare şi membri activi şi creativi.4 Toate aceste activităţi ale fanilor construiesc un univers alternativ Star Trek, conectându-l cu prezentul şi constituind un fenomen pe care sociologii îl numesc drept "natura religioasă a fanilor SF".

Scriptura seculară SF: zeităţi, roboţi şi extratereştri

Literatura şi cinematografia science-fiction au câştigat o popularitate enormă şi o atenţie critică din partea teologiei în ultimii ani, motivată de utilizarea temelor religioase, cum ar fi învierea, sacrificiul, nemurirea, credinţa, căutarea spirituală, Apocalipsa, viaţa de apoi, demoni şi diavolul, Dumnezeu şi zei, teme cărora abordările SF le-au dat o expresie personală, cosmică sau tehnică: fiinţe nemuritoare, universuri duble alternative, inteligenţe imateriale, personalităţi holografice, androizi şi o serie de alte forme alternative de viaţă ce transformă conceptele dualiste de viaţă - moarte sau mortalitate - nemurire5, motiv pentru care au fost numite adesea "textul sacru al viitorului".6

Una dintre cele mai populare şi intrigante explorări de teme cu caracter religios în genul science-fiction este credinţa în maşinile inteligente şi în extratereştri, ca alternative la credinţa într-un Dumnezeu personal şi revelat, speculând astfel cu privire la ce fel de zei am putea întâlni în viitor. Ne sunt prezentate noi modalităţi de gândire asupra lui Dumnezeu şi asupra creaţiei, contribuind în felul acesta la dezvoltarea unei noi perspective spirituale. Multe opere SF au descris fiinţele umane ca putând deveni zei şi la fel de multe au explorat conceptul de zei creaţi de fiinţele muritoare: maşini super-puternice ce preiau rolul zeităţilor. Tehnologiile robotice manifestează un anumit tip de sfinţenie, de spiritualitate în secolul al XXI-lea. În prezenţa maşinilor inteligente, fiinţele umane trăiesc experienţa numinos-ului, experienţa a ceea ce Rudolph Otto numea "mysterium tremendum" (teama în faţa lui Dumnezeu) şi "fascinans" (fascinaţia, atracţia faţă de harul mântuitor al lui Dumnezeu), o reacţie care arată că oamenii le-au ridicat pe acestea la un statut divin.7 Analizând totuşi aceste zeităţi robotice, observăm că, în mod regulat, ele nu sunt de fapt decât demoni sau creaturi ordinare, neavând o natură sau o condiţie metafizică şi morală mai evoluată decât cea umană.8

Pe de altă parte, fiinţele umane însele pot deveni asemenea zeilor: veşnice, puternice şi creative. Întorcându-ne atenţia către Star Trek, vedem zeităţile ca fiind expresia unei superiorităţi relative. Cel mai contrastant exemplu este Q, care pare a avea capacităţi asemenea zeilor şi puteri nelimitate: este etern, atotputernic, atoateştiutor, dar ostil oamenilor şi indiferent faţă de suferinţa fiinţelor inferioare lui. În unele episoade, Q pare să respingă umanitatea, căci pe măsură ce avansează, ea poate fi un potenţial pericol pentru însuşi Q Continuum. Q sugerează, în felul acesta, că umanitatea poate deveni asemenea zeităţii prin dezvoltare evolutivă şi prin progresul ştiinţific.9 De asemenea, în seria a V-a (The Final Frontier), un profet conduce echipajul dincolo de centrul frontierei galaxiei în căutarea lui Dumnezeu. Dumnezeul pe care îl propun realizatorii este pur şi simplu un extraterestru aflat într-o nevoie disperată, anume aceea de a găsi o navă spaţială. Această scenă duce la problema construirii unui dumnezeu după propria imagine, sugerând că, în viitor, oamenii nu vor mai avea nevoie de divinitate pe măsură ce ei vor avansa în explorarea universului.

O altă temă majoră, populară în genul SF, o reprezintă credinţa în existenţa extratereştrilor şi în răpirile oamenilor de către aceştia. Curentul acesta este comparat de unii autori cu un botez într-o religie nouă, specifică acestui mileniu. Producţiile SF au creat, de asemenea, o speranţă religioasă virtuală în extratereştri, în explorarea universului şi în următorul pas în evoluţia umană: "Se pare că am intrat într-o a doua eră păgână, completată cu o nouă mitologie în care zeităţi minore coboară din nou din stele, caută să se implice în viaţa noastră, ne direcţionează cursul vieţii spre viitor, ne invită să-i urmăm în cer şi chiar se încrucişează cu noi pentru a crea specii hibride, capabile de a întâmpina provocările de mâine".10 Oamenii cred în extratereştri tocmai în intenţia de a satisface anumite trebuinţe spirituale, iar această credinţă reflectă o dorinţă tot mai mare de transcendenţă şi semnificaţie spirituală.

În timp ce lumea occidentală s-a îndepărtat de religia tradiţională, ştiinţifico-fantasticul şi ştiinţa speculativă au acţionat rapid pentru a umple vidul spiritual cu învăţături şi expresii alternative, substitutive. Acestea, deşi îşi au originea în formele de religiozitate tradiţională, reinterpretează povestirile biblice şi spiritualitatea contemporană în perimetrul modelelor şi explicaţiilor ştiinţifice. Serialele Star Wars introduc în acest sens un concept foarte controversat: Forţa, la care se face referire constantă pe întreg parcursul filmului. Forţa poate fi văzută ca o metaforă a tuturor credinţelor religioase, este un câmp de energie creat de toate fiinţele vii, un câmp ce ne înconjoară şi penetrează întreaga realitate, o energie universală, verificabilă empiric chiar şi pentru necredincioşi. Această Forţă pare a poseda putere divină, omnipotentă, dar, fiindcă e neutră, poate ajuta atât binele, cât şi răul.11

Conceptul de Forţă este complex, încorporând elemente din filosofia orientală, din cuprinsul moralei, preluând şi ideea responsabilităţii şi a autosacrificiului din tradiţia creştină. Nu înlocuieşte noţiunea de Dumnezeu, dar întrupează credinţa într-o forţă spirituală pentru a ne ghida, îndruma către transcendent şi a ne atenţiona că universul constă nu numai în materie.12

Într-un celebru interviu pentru revista Time (1999), George Lucas se autoprezintă ca un teolog contemporan, folosindu-se de SF pentru a trezi un sentiment religios în rândul audienţei tinere: "Am introdus Forţa în film pentru a trezi un anumit tip de spiritualitate în rândul tinerilor, mai mult o credinţă în Dumnezeu decât într-un sistem religios în particular. Am vrut să fac astfel încât tinerii să înceapă să-şi pună întrebări cu privire la taina, la misterul existenţei. Văd Star Wars ca încorporând toate ideile pe care religia le reprezintă şi încercând să evidenţieze esenţialul într-un concept mai modern şi mai accesibil".

Noi mişcări religioase ce îşi au originea în science-fiction

Ştiinţifico-fantasticul reprezintă un teren preferat de grupurile religioase postmoderne, dintre care cele mai evidente exemple le constituie Biserica Scientologică, fondată de scriitorul de science-fiction L. Ron Hubbard, în 1953, Mişcarea Raeliană, întemeiată de jurnalistul francez Claude Vorilhon, care s-a autoproclamat Rael şi propovăduieşte o doctrină revelată în timpul unei întâlniri cu extratereştrii, lângă un amplasament al unui vulcan stins în Franţa, precum şi Biserica Tuturor Lumilor (Church of All Worlds), o religie neopăgână fondată în 1962 de Oberon Zell-Ravenheart şi soţia sa, Morning Glory Zell-Ravenheart, pe baza romanului SF "Străin într-o ţară străină" (Robert Heinlen). Cea mai recentă mişcare religioasă, avându-şi originea directă în producţiile de gen, este Jediismul, religia Forţei, un amestec de taoism, filosofie platonică, budism, bushido şi tehnologie postmodernistă. Fraţii Daniel (în vârstă de numai 25 de ani) şi Barney Jones au înfiinţat în 2007 Biserica Internaţională a Jediismului în Anglesey (nordul Ţării Galilor), după ce, în urma recensământului efectuat în 2001 în Anglia şi Ţara Galilor, 390.000 de persoane s-au declarat membri ai religiei Jedi, iar în Scoţia, un număr de 14.000. Biroul de Statistică Naţională nu i-a recunoscut însă ca fiind religie distinctă şi i-a inclus în aceeaşi categorie cu ateiştii. Fenomenul a căpătat amploare în întreaga lume, astfel încât, în Australia, 70.000 de persoane s-au declarat cavaleri Jedi, 50.000 în Noua Zeelandă, 20.000 în Canada şi aproximativ 15.000 în Cehia. În România, fanii Star Wars au deschis Academia Jedi (http:// www.starwars.ro), iar cei care doresc să fie admişi trebuie să treacă printr-o sesiune de examene. În prezent, Jediismul nu este adoptat oficial în nici o ţară.

O scurtă evaluare teologică

Explorând şi exploatând sensul ultim al existenţei omenirii, producând astăzi teologii populare ce pot influenţa gândirea religioasă tradiţională, ştiinţifico-fantasticul "răspunde unei crize istorice, care este o criză a credinţei, prin oferirea de povestiri, simboluri, imagini şi mituri necesare pentru a face faţă acestei crize".13 Atâta timp cât se manifestă ca propagandă a credinţei într-o anumită viziune despre univers, atribuind semnificaţii divine extratereştrilor, umanităţii, tehnologiilor sau viitorului, acest fenomen vine în contradicţie cu învăţăturile şi doctrinele tradiţionale religioase, încât se poate spune că genul ştiinţifico-fantastic extins dincolo de aria unui gen cultural reprezintă un potenţial pericol pentru religie.

Limbajul său sacru nu reprezintă un sistem religios în particular, ci un sincretism de idei şi învăţături oferit unei societăţi în care oamenii au posibilitatea de a alege şi cântări între mulţimea ofertelor spirituale, sfârşind adesea într-o formă de religie personalizată.

Note: 1 Roger Luckhurst, Science Fiction, Polity Press, Cambridge, 2005, p. 15.

2 James A. Herrick, op. cit., p. 22.

3 Ibidem.

4 Michael Jindra, "Star Trek fandom as a religious phenomenon", în Sociology of Religion, Volume 55 Issue 1 Spring 1994, pp. 27-51.

5 Jennifer E. Porter, Darcee L. McLaren, Star trek and sacred ground: explorations of Star trek, religion, and American culture, State University of New York Press, Albany, 1999, p. 6.

6 Gabriel McKee, The Gospel according to Science Fiction: From the Twilight Zone to the Final Frontier, Westminster John Knox Press, Louisville, 2007, p. xii.

7 Robert M. Geraci, "Robots and the sacred în science and science fiction: theological implications of artificial intelligence", în Zygon, vol. 42, no. 4, December 2007, p. 961.

8 David Seed, A companion to science fiction, Blackwell Publishing Ltd., Oxford, 2005, p. 102.

9 J. Porter, op. cit., p. 75.

10 James A. Herrick, Scientific mythologies: how science and science fiction forge new religious beliefs, InterVarsity Press, Madison, 2008, p. 17.

11 Claudio Siniscalchi, "Cinema", în INTERS –. Interdisciplinary Encyclopedia of Religion and Science, edited by G. Tanzella-Nitti, P. Larrey and A. Strumia, versiune online valabilă pe http://www.inters.org (7.05.2012).

12 David Wilkinson, The Power of the Force. The Spirituality of the "Star Wars" films, Lion Publishing, Oxford, 2000, p. 128.

13 Frederick A. Kreuziger, The Religion of Science Fiction, Bowling Green State University Popular Press, Bowling Green 1986, p. 41.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!