Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Liturghie misionară la Reșița

Liturghie misionară la Reșița

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 24 Noiembrie 2017

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit miercuri, 22 noiembrie 2017, o Liturghie misionară la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Reșița. La slujbă au participat toți preoții din Protopopiatul Reșița, care s-au împărtășit la momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii.

În Episcopia Caranse­beșului există tradiția ca în marile posturi din timpul anului bisericesc, ierarhul locului să slujească Sfânta Liturghie împreună cu toți preoții unui protopopiat din cadrul eparhiei. Miercuri, Prea­sfințitul Părinte Episcop Lucian s-a întâlnit cu toți preoții din Protopopiatul Reșița. „Suntem obișnuiți în Eparhia Caran­se­beșului ca la finalul fiecărui an să ne adunăm cu toți preoții, să săvârșim Sfânta Liturghie și să ne împărtășim cu Sfintele Taine, încununând prin această Liturghie, pe care o putem numi festivă, toate proiectele, evenimentele și realizările din eparhia noastră. Este o Liturghie solemnă pentru că ne împărtășim cu toții din același potir, preoții care sunt în misiune în fiecare duminică și sărbătoare în parohiile încre­dințate lor spre păstorire. Într-o zi pe an ne adunăm la sfânta biserică doar noi preoții ca să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să continuăm misiunea și lupta cea bună în ogorul Bisericii Sale. Nu putem să-I mulțumim Arhiereului celui Veșnic mai bine, mai frumos, mai complet decât la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împăr­tă­șindu-ne cu Trupul și Sângele Său. De fapt, Euharistia înseamnă mulțumire și recu­noștință adusă Preabunului Dumnezeu”, a subliniat Prea­sfințitul Părinte Episcop Lucian.

De asemenea, ierarhul a vorbit la finalul Sfintei Liturghii despre datoria preotului de a-și purta crucea și de a-și conduce credincioșii păstoriți spre Împă­răția cerurilor: „Atunci când suntem în comuniune euharistică noi primim putere de sus, har peste har și binecuvântare. Evanghelia care s-a citit astăzi în cadrul Sfintei Liturghii se încheie cu acest cuvânt bine cunoscut al Mântuitorului, care ne spune: «Oricine vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie». Chiar dacă suntem în Postul Nașterii Domnului acest îndemn al Fiului lui Dumnezeu rămâne valabil în toată vremea și în tot ceasul. Fiecare suntem datori să ne purtăm cu demnitate și responsabilitate crucea pe care ne-am asumat-o și atunci când suntem în comuniune euharistică Îi mulțumim Domnului pentru toate darurile și binefacerile revărsate asupra noastră și Îl rugăm să ne ajute să continuăm pe mai departe misiunea pe care Arhiereul cel Veșnic ne-a dat-o, și anume să fim păstori de suflete”, a explicat Episcopul Caran­sebeșului.

Toți preoții din cele 4 protopopiate ale Episcopiei Caran­sebeșului se împărtășesc la Sfintele Liturghii săvârșite de către Preasfințitul Episcop Lucian în fiecare protopopiat. În cadrul Sfintei Liturghii de miercuri, Părintele Episcop Lucian l-a hirotonit diacon pe teologul Valentin Costea pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Bocşa.

Conferințele pastorale de toamnă din Episcopia Caran­sebe­șului au avut loc în luna octombrie, atunci când toți preoții din eparhie au participat la întâlnirile cu părintele prof. dr. Stelian Tofană de la Cluj, iar întâlnirea în rugăciune se desfă­șoară la începutul acestui post pentru primirea Trupului și Sângelui Domnului Iisus Hristos.