Oltenia
Locaşuri cu tradiţie istorică pe meleaguri olteneşti

Locaşuri cu tradiţie istorică pe meleaguri olteneşti

Pr. Ioniţă Apostolache, 06 Decembrie 2018

Sfântul Ierarh Nicolae adună astăzi mulţime de credincioşi la rugăciune în sfintele locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei. Între cele mai importante catedrale chiriarhale, mănăstiri şi biserici închinate marelui ierarh se numără: Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, mănăstirile Mamu şi Coşuna, Biserica Independenţei din Calafat, precum şi salba de biserici din Cetatea Băniei, Ungureni, Brânduşa, Dorobănţia, Amaradia-Belivacă sau „Sfântul Nicolae”-Craioviţa.

Ierarhul aducător de daruri vine şi anul acesta în rândul credincioşilor olteni pentru a împărtăşi binecuvântare şi bucurie duhovnicească, pentru a da pace şi linişte celor împovăraţi de greutăţi. Ca de fiecare dată, mai multe locaşuri de închinare cu valoare istorică se împodobesc de praznic, purtând mai departe frumoasa tradiţie liturgică a Bisericii Ortodoxe.

Istorie şi slujire liturgică la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic

Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea se numără printre cele mai importante locaşuri de închinare ce îşi serbează astăzi ocrotitorul. Cu hramul istoric „Sfântul Ierarh Nicolae”, biserica a fost construită pe temelia unor biserici mai vechi. Se crede că prima biserică, cea mai veche, a fost construită spre sfârșitul secolului al XIV-lea, foarte probabil de către voievodul Dan I (1383-1386), fratele lui Mircea cel Bătrân. A doua biserică a fost zidită pe locul celei dintâi între anii 1576-1586, de către Episcopul Mihail al II-lea. Aceasta a fost refăcută de voievodul Matei Basarab (1632-1634), dar a fost arsă și dărâmată de turci în timpul războiului pe care aceștia l-au avut cu austriecii (1736-1737). A treia biserică, zidită pe același loc, a fost ctitorită de Episcopul Climent, cândva între anii 1737-1745, dar și aceasta a căzut pradă unui mare incendiu, care a cuprins orașul Râmnic în Duminica Învierii din anul 1847.

Actuala biserică a fost ctitorită de către Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului (15 septembrie 1850 - 11 aprilie 1868), între anii 1850-1856. Ea a fost proiectată și construită de ucenicii Sfântului Calinic, care au zidit și bisericile sfintelor mănăstiri Cernica, Pasărea şi Frăsinei, foarte asemănătoare între ele. Dintre acești ucenici arhitecți, cel mai însemnat a fost meșterul Costache. La construirea acesteia a contribuit financiar și Barbu Dimitrie Știrbei, domnul Țării Românești.

Biserica este zidită în formă de cruce. Este împărţită în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Zidurile au peste un metru grosime. Biserica este încununată cu trei turle, una centrală, de mari dimensiuni, şi două frontale, mai mici. Are cinci ferestre mari, împodobite cu vitralii: Naşterea Domnului şi Învierea, în naos, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul şi Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în pronaos, Sfântul Ierarh Nicolae, în Sfântul Altar.

Catedrala are patru hramuri: „Sfântul Ierarh Nicolae” (6 decembrie), hramul istoric, „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” (11 aprilie) și „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” (27 septembrie), hramuri adăugate în cinstea celor doi ierarhi sfinți care au păstorit Eparhia Râmnicului, şi „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina”.

Ctitoria lui Constantin Brâncoveanu de la Mamu

Tot în Arhiepiscopia Râmnicului se găseşte şi Mănăstirea Mamu din satul Stănești-Lunca, comuna Lungești. Zidită între anii 1695-1696, de către Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, biserica poartă până astăzi pictura originală, lucrată în frescă de celebrul zugrav bisericesc Pârvu Mutu. Sfântul locaș de închinare a fost întemeiat la începutul secolului al XVI-lea. Se cunosc puține date legate de prima ctitorire din acest loc. Se crede că prima biserică a fost ctitorită de familia boierească a Buzeştilor. O altă variantă asupra primilor ctitori susţine că mănăstirea ar fi fost întemeiată de jupâneasa Vilaia, din familia Mogoşeştilor. La 1437, anul atestării documentare a satului, moşia Mamu se afla în stăpânirea boierilor Rutas, Coica, Novac şi Straţimir. Mai târziu, ea a devenit proprietatea Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

La începutul secolului al XIX-lea, documentele o menţionează pe maica Meletina ca stareţă a mănăstirii. Monahia Meletina a contribuit după puterile şi priceperea ei la repararea mănăstirii: a adăugat un etaj chiliilor brâncoveneşti, a refăcut clopotniţa şi turla, avariate de un cutremur, a reparat zidurile de incintă ale locaşului, iar între anii 1842-1843 a comandat refacerea picturii lui Pârvu Mutu. Peste fresca acestuia a pictat, conform unei pisanii aflate în biserică, Ghermano ieromonah cu ciracii săi: Popa Constantin zugravul şi Gheorghe Bălăceanu zugravul.

Mănăstirea Coşuna, străveche ctitorie a banului Stepan

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei. Mereu o mărturie vie ce şi-a păstrat identitatea în timpul istoric, mănăstirea a rămas permanent ancorată în timpul liturgic, deşi pe trupul ei poartă semnele intemperiilor vremii, ale jafurilor şi incendiilor ce nu au reuşit să o doboare. Data construirii ei este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informaţie întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Hasdeu şi Nicolae Iorga. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Deşi astăzi funcţionează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi.

Se ştie că, pe lângă rolul liturgic pe care l-au avut în viaţa credincioşilor mai tot timpul, mănăstirile erau şi adevărate fortăreţe, scuturi de apărare în vremurile tulburi ce au venit nu de puţine ori peste pământul ţării noastre.

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi s-a bucurat încă de la începutul existenţei ei istorice de toate exigenţele ctitoreşti, fiind amplasată într-o regiune cu populaţie densă, cu o poziţie strategică, favorizată de apele Jiului, beneficiind de un cadru deosebit de atrăgător datorită secularilor codri de stejar ce se găsesc în apropiere. Cu toate aceste daruri de la Dumnezeu, mănăstirea şi-a împlinit cu prisosinţă destinaţia pentru care a fost zidită, fiind, de-a lungul anilor, pavăză a creştinătăţii şi mărturie a Sfintei Jertfe, dar şi un puternic centru de atracţie turistică, după cum mărturiseşte cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în Proimionul Condicii mănăstirii.

La picioarele Sfântului ei Altar s-au prosternat, în timpuri de pace sau furtună, ierarhi, voievozi, bani, boieri şi credincioşi, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile Sale, dar şi rugăciuni de izbăvire a pământului străbun de păgâneasca sabie ce adesea se abătea asupra lui.

Biserica ciobanului ungurean

Aşezată în partea de miazăzi a oraşului, la intersecţia dintre Calea Caracălului cu Drumul Peştilor, lângă cimitirul Ungureni, nu departe de Parcul Romanescu, Biserica „Sfântul Nicolae” are peste două sute de ani vechime. La 1870, mahalaua Ungureni cuprindea şi pe cea a Bogdanului, iar mahalaua Tabaci, sau a Tăbăcarilor, se limita doar la zona străzii Pârâului. În cadrul acestei mahalale, fraţii Alexe şi Constantin Becheanu au ridicat între anii 1774-1780, pe locul vechii bisericuţe din lemn, o frumoasă biserică din zid, care a păstrat vechiul hram, al Sfântului Ierarh Nicolae, dar şi denumirea legendară de Ungureni.

În timpul în care păstorea la Râmnic Sfântul Calinic, biserica a fost restaurată şi înfrumuseţată „cu multe lucruri trebuincioase, prin ajutorul enoriaşilor şi al mai multor binefăcători, aflându-se dintre ctitori şi paharnicul Nicolae Kintescu”, potrivit pisaniei. Repararea şi reconsolidarea au urmat cutremurului din 1864, atunci când a fost nevoie să fie tencuită şi zugrăvită din nou. De asemenea, după relatările istoricului N. Dinculescu, tot atunci „i s-a închis pridvorul şi s-au scos stâlpii ce despărţeau naosul de pronaos. Exteriorul a rămas aşa cum va fi fost din vechi, cu un brâu ce desparte în două registrele”.

Sfântul locaş a intrat de curând într-un amplu proces de restaurare şi consolidare.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!