Locul în care sufletul şi trupul primesc vindecare

Sufletul e conştiinţa trupului, iar conştiinţa sufletului e Dumnezeu. Când Dumnezeu se atinge de suflet, acesta primeşte viaţă şi vedere. La fel se întâmplă cu trupul când e atins de suflet. De la suflet primeşte trupul căldură, deoarece sufletul primeşte de la Dumnezeu o lumină aparte. Iar când aceasta lipseşte, au de suferit atât sufletul, cât şi trupul. Această gândire nu poate să-i fi fost străină spătarului Mihail Cantacuzino, care a cumpărat teren, în ceea ce este acum centrul Bucureştiului, pentru a ridica o biserică pentru tratarea sufletelor şi un spital pentru trupurile atinse de boală.

Biserica Colţea, situată în zona Universitate, foarte aproape de Kilometrul Zero, este una dintre cele mai vechi biserici ale Capitalei, a cărei frumuseţe renaşte parcă odată cu finalizarea reabilitării spitalului de lângă ea. Având hramul Sfinţilor Trei Ierarhi, biserica va fi înveşmântată mâine, 30 ianuarie, în haine de sărbătoare.

În zilele noastre, Biserica Colţea ocupă un spaţiu restrâns din centrul Bucureştiului, dar trebuie ştiut că, atunci când s-a ridicat în acest loc prima biserică de lemn, la 1641, întreaga zonă era dominată de familia Doicescu. Biserica de lemn cu temelie de piatră acoperea întreaga mahala Colţea. Slugerul Udrea Doicescu este cel care a construit această biserică de lemn, care avea hramul Sfintei Parascheva. Biserica a fost moştenită după moartea sa de fratele său, clucerul Colţea Doicescu. De la acesta a cumpărat ulterior terenul spătarul Mihail Cantacuzino, iar cu aprobarea mitropolitului Teodosie a ridicat, între 1695 şi 1698, o biserică de piatră cu hramul Sfinţilor Trei Ierarhi, denumită iniţial Mănăstirea Trisfetitele.

La 1696 au fost construite casele din jur, iar între 1704 şi 1707 a fost ridicat primul spital din Ţara Românească, care avea 24 de paturi "pentru odihna celor neputincioşi", dar şi spiţerie, case pentru chirurgi şi "o şcoală de ştiinţe", cu odăi pentru dascăli şi alte acareturi.

Spital pentru săraci

Întreg ansamblul a fost gândit după modelul celebrelor Vasiliade, realizate în primele veacuri creştine de Sfântul Vasile cel Mare. Trăind într-o epocă în care săracii erau lăsaţi să moară de foame şi de frig, iar bolnavii abandonaţi la marginea cetăţilor, Sfântul Vasile Cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a coborât în mijlocul miilor de săraci şi a înfiinţat pentru ei, pe cheltuiala sa, spitale şi adăposturi.

După acest model a ridicat, la începutul anilor 1700, Mihail Cantacuzino "două spitaluri de fiecare parte a paraclisului, în unul din ele să fie spre căutare bărbaţi săraci şi străini bolnavi în număr de doisprezece, iar în celalt femei sărace bolnave şi tot dar doisprezece", după cum a găsit în arhive istoricul Adrian Majuru.

Spitalul Colţea a fost realizat după modelul vechiului spital veneţian "Santo Lazzaro e Medicanti". Personalul aşezământului era compus dintr-un medic, un chirurg, un bărbier, îngrijitori şi farmacist.

Potrivit unui regulament din acele vremuri, prezentat tot de Adrian Majuru, în acele spitale ajungeau: "dacă vreun boier scăpătat, petrecând în sărăcie şi bolnav, or pământean de aci sau străin, fie şi neguţător sau vreun alt om cinstit, dar sărac şi bolnav va voi să alerge spre ajutor la spital, să fie primit şi să-şi aibă hrana şi îngrijirea cu îndestulare şi cuvenită stărei sale, fără însă ca să rămâie în spital ci în altă chilie deosebită unde şi doctoru îl va cerceta la veri ce nevoe. Iar preotu cimitirului va avea grijă pentru căutarea lui cu îndestulare; şi de se va întâmpla să moară să fie îngropat şi înmormântat cu toată cinstea."

Pe lângă mănăstire şi spital s-au mai ridicat şi chilii pentru săraci şi o şcoală de româneşte şi slavoneşte. De asemenea, spătarul Mihail Cantacuzino a întemeiat prin 1706 şi o "Fraţietate", adică o instituţie în cadrul căreia oamenii plăteau un leu pe an, iar la moartea lor biserica le făcea pomenire.

Prima şcoală de învăţământ medical din ţările române

Spitalul care se poate observa în zilele noastre nu este însă cel ridicat de Cantacuzino. Acela a fost reclădit între 1836 şi 1842, după planurile arhitectului Heinrich van Fausser, şi a fost extins la 60 de paturi împărţite în două secţii mixte. Tot în acea perioadă s-a înfiinţat sub coordonarea doctorului Kreţulescu "Şcoala de mică chirurgie", prima şcoală de învăţământ medical din ţările române, care a funcţionat în Spitalul Colţea până la 1852 şi care a devenit ulterior Facultatea de Medicină din Bucureşti.

În 1849 a fost construit un etaj peste clădirea Colţei, iar numărul paturilor a ajuns la 150, pentru ca între 1867 şi 1888, sub îndrumarea arhitectului Joseph Schiffler, de origine olandeză, spitalul să fie din nou reconstruit.

În cadrul ctitoriei lui Mihail Cantacuzino a fost întemeiată şi o şcoală unde puteau merge "cei ce poftescu a nu-şi pierde în zadar vremea tineriţilor, în dar vistieriul învăţăturii să poată să câştige". Cel mai vechi document care vorbeşte despre existenţa acestei şcoli este un hrisov datat la 17 aprilie 1708, emis de domnitorul Mihai Racoviţă al Moldovei şi scris de vestitul Axentie Uricarul, iar în Gramata patriarhului Samuil al Alexandriei, din 15 iunie 1715, se scrie că fondatorul Mănăstirii Colţea a întemeiat şi "şcoale pentru felurite învăţături şi de învăţătura cântării, iar pentru învăţături să fie dascăli, unu pentru ştiinţi şi altu pentru învăţăturile începătoare". Documentele vremii arată că şcoala de la Colţea, ca şi cea de la "Sfântul Gheorghe" - Vechi, era o şcoală slavo-românească, dublată de o şcoală destinată învăţământului psaltichiei. Cântările bisericeşti erau predate de un dascăl de la biserica mănăstirii, pentru că învăţământul muzical a început să primească în acea perioadă o atenţie deosebită.

Panorama oraşului, din turnul Colţei

Biserica mare, care se găsea la început în mijlocul curţii, a fost terminată de Mihail Cantacuzino în jurul anului 1702. Ctitoria a fost împodobită cu pictura lui Pârvu Mutu, mărturie fiind până astăzi brâul de la baza turlei naosului.

Întreg ansamblul a fost înconjurat de ziduri, la 1715, în timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino, atunci când s-a ridicat şi turnul Colţei cu intrarea în incintă.

Turnul, care din păcate nu mai există acum, avea o înălţime de aproximativ 50 de metri şi a fost cea mai înaltă clădire a oraşului timp de peste un secol. A fost construit între 1709 şi 1714 de către soldaţii lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care se aflau în retragere prin Ţara Românească după pierderea bătăliei de la Poltava, potrivit Enciclopediei României. Turnul-clopotniţă era situat aproape în axul bisericii, la 20 de metri spre vest, pe sub el făcându-se intrarea în incintă. Aşadar, turnul Colţei a fost conceput şi realizat ca o componentă a ansamblului Mănăstirii Colţea, servind iniţial drept clopotniţă (clopotul cântărea aproximativ 1.700 de kg) pentru ca, ulterior, să-şi dovedească utilitatea şi ca punct de observare pentru supravegherea oraşului, astfel putând fi semnalate prompt izbucnirile de incendii. Turnul a devenit repede şi un punct de atracţie pentru curioşii care se urcau în el să vadă oraşul de sus. A fost demolat în 1888, din cauză că structura sa era deja foarte şubredă şi exista riscul prăbuşirii totale în orice moment. Mai mult, era amplasat în faţa Mănăstirii Colţea şi împiedica lărgirea bulevardului care asigura axa nord-sud a Bucureştilor.

Biserica adăposteşte multe obiecte vechi

Nici mănăstirea nu a avut o soartă mai uşoară. A ars pe la 1739, a fost refăcută, iar la cutremurul din 1802 a fost grav avariată, apoi reconstruită între 1836 şi 1842 în stil neoclasic de arhitecţii Vitul şi Schwinck. Decoraţiunile bisericii noi au fost făcute în 1871 de pictorul Gheorghe Tattarescu. Pictura acestuia este specială, deoarece alternează panourile pictate cu diverse motive sau decoraţiuni din imitaţie de marmoră. În pronaos, în partea de vest a acestuia, se află tabloul votiv al ctitorilor, spătarul Mihai Cantacuzino şi soţia sa, Maria.

Ansamblul a fost parţial distrus în timpul bombardamentelor din 1944, iar cutremurul din 1977 a adus o nouă serie de stricăciuni. Procesul de restaurare a reînceput abia după Revoluţie, după ce biserica a fost închisă total în anii 1986-1989, din ordinul familiei Ceauşescu.

Cu o istorie zbuciumată, de mai bine de 300 de ani, Biserica Colţea adăposteşte încă multe obiecte vechi, chiar şi de pe vremea ctitorului său. De exemplu, biserica şi spitalul din zilele noastre sunt vegheate de statuia marelui lor ctitor, spătarul Mihail Cantacuzino.

Catapeteasma, bogat sculptată în lemn, precum şi pridvorul unde găsim un portal încadrat de două coloane frumos sculptate, împodobit cu viţă-de-vie şi struguri, sunt păstrate de atunci. O altă icoană de valoare din catapeteasmă este cea a Sfinţilor Trei Ierarhi. Mai există icoana Sfinţilor Doctori Fără de Arginţi Cozma şi Damian, atribuită lui Pârvu Mutu. Altă icoană de valoare, pictată şi ferecată în argint, este cea a Cuvioasei Parascheva, pictată în secolul al XVIII-lea de şcoala rusă. Jilţurile domneşti şi stranele din biserică sunt din timpul spătarului-ctitor.

Multe alte lucruri de valoare, precum cărţi şi veşminte vechi sunt depozitate, aşteptând un loc în care să fie expuse. De altfel, unul dintre regretele pe care le are preotul paroh Dorel Moţoc este că, odată cu reabilitarea spitalului, biserica nu a primit un mic spaţiu în care să se poată realiza un muzeu al lăcaşului. "Mai trebuie reparată instalaţia electrică, rezolvată problema încălzirii, poate chiar reabilitată puţin catapeteasma", spune părintele paroh, care explică faptul că îşi doreşte aceste lucruri pentru comunitatea mică de credincioşi strânsă în jurul bisericii.

Chiar dacă nu au parte încă de căldură foarte multă în biserică, oamenii au grijă de bolnavii din spital, după cum spune preotul Moţoc, care precizează că şi cu ocazia hramului, după rânduiala obişnuită şi după parastasul pentru ctitori, oamenii vor dona din puţinul lor şi celor bolnavi la trup.

Cine a fost spătarul Mihail Cantacuzino

Spătarul Mihail Cantacuzino, născut la 1650 din Postelnicul Constantin şi soţia sa Elina, a rămas orfan de tată (acesta fiind ucis când el avea 14 ani). În tinereţe a călătorit mult prin Europa şi a făcut studii de arhitectură la Padova, în Italia. După ce, la vârsta de 31-32 ani, a mers în pelerinaj la Muntele Sinai cu mama sa, a ctitorit Mănăstirea Sinaia (1690-1695). Ulterior, a ctitorit împreună cu nepotul său Constantin Brâncoveanu Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Râmnicu Sărat (1691-1697), dar şi Schitul Titireciu (Vâlcea), bisericile Fundenii Doamnei şi Colţea, cu tot ansamblul. Om umblat şi cultivat pentru vremea sa, şi-a exercitat cultura acumulată la toate aceste ctitorii ale sale. Aşezămintele de la Colţea cuprindeau: Biserica cu hramul "Sfinţii Trei Ierarhi" şi "Sfânta Parascheva" în mijloc, iar în jur mai erau trei paraclise, unul spre miazănoapte al Cuvioasei Parascheva, unde era şi locuinţa arhiereului, altul spre răsărit cu hramul Tuturor Sfinţilor şi altul spre miazăzi cu hramul Sfinţilor Doctori Fără de Arginţi Cozma şi Damian, ca şi cele două spitale, de o parte şi de alta a bisericii mari.