Theologica
Locul unde se zideşte o biserică

Locul unde se zideşte o biserică

O biserică se zideşte de obicei pe un loc mai înalt în mijlocul parohiei. În Vechiul Testament, Dumnezeu Se descoperă pe munţi; Mântuitorul S-a rugat pe munte; pe munte era zidit templul din Ierusalim, această preînchipuire a Bisericii creştine, care, după cuvântul Domnului Hristos, se cuvine să se zidească pe piatră (Matei 16, 18).

Locurile înalte îndeamnă îndeosebi la rugăciune; pe ele te afli departe de vuietul lumii; zgomotul pătrunde mai anevoie şi te simţi mai aproape de Dumnezeu. Iisus însuşi S-a dat pe Sine jertfă pe muntele Golgota. Locul cel mai înalt aminteşte că Biserica este cetatea din vârful muntelui (Matei 5, 14); este noul Ierusalim, pe care Sfântul Ioan Evanghelistul l-a văzut pogorându-se din cer (Apoc. 21, 10). Când biserica se află zidită în mijlocul parohiei, înţelegem şi conştientizăm că Bunul Păstor stă necontenit în mijlocul turmei Sale celei cuvântătoare, sub chipul Sfintei Împărtăşanii, ce se păstrează în biserică pe Sfânta Masa, în Sfântul Altar. De aceea ne şi închinăm ori de câte ori trecem pe lângă o biserică.

Biserica, locaş de rugăciune, se mai numeşte «casa lui Dumnezeu», iar după nevoile pe care le slujeşte, se numeşte biserica parohială, în care se îmbisericesc creştinii dintr-o parohie; biserica de cimitir, în care se fac slujbele de pomenire a morţilor; biserica mănăstirească, în care se îmbisericesc călugării dintr-o mănăstire, şi episcopie (ori mitropolie), căreia i se spune catedrală, în care se află scaunul arhieresc al chiriarhului unei eparhii.

O biserică este întocmită pe dinafară, ca şi pe dinăuntru, încât să ne îndemne cât mai mult la rugăciune şi evlavie.

Pe dinafară, de obicei, biserica este înaltă şi mai impunătoare pentru că ea este locaşul Celui Preaînalt. Este totdeauna cu altarul îndreptat spre Răsărit, adică către Hristos, „Lumina lumii”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!