Evanghelia zilei
Luca 13, 19-29

Luca 13, 19-29

Pr. Narcis Stupcanu, 15 Decembrie 2018

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția lui Dumnezeu este asemenea grăuntelui de muștar pe care, luându-l, un om l-a aruncat în grădina sa; și a crescut și s-a făcut copac, iar păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui. Și iarăși a zis: Cu ce voi asemăna Împărăția lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului, pe care, luându-l, femeia l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit totul. Și mergea El prin cetăți și prin sate, învățând și călătorind spre Ierusalim. Și I-a zis cineva: Doamne, puțini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă, că mulți, zic vouă, vor căuta să intre, și nu vor putea. După ce se va ridica stăpânul casei și va încuia ușa și veți începe să stați afară și să bateți la ușă, zicând: Doamne, deschide-ne! - și el, răspunzând, vă va zice: Nu vă știu de unde sunteți! Atunci voi veți începe să ziceți: Am mâncat înaintea ta și am băut și în piețele noastre ai învățat. Și el vă va zice: Vă spun: Nu știu de unde sunteți. Depărtați-vă de la mine, toți lucrătorii nedreptății. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților, când veți vedea pe Avraam și pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncați afară. Și vor veni alții de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu.”

Împărăția lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 316

„Cum este împărăția Acestuia arată apostolul zicând astfel: «Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt». Așadar, dacă împărăția lui Dumnezeu este în noi și dacă această împărăție a lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie, înseamnă vă acela care trăiește în acestea este în împărăția lui Dumnezeu și, dimpotrivă, cei ce trăiesc în nedreptate, dezbinare și tristețea aducătoare de moarte, se găsesc în împărăția diavolului și în iadul morții. Prin aceste arătări se deosebește împărăția lui Dumnezeu de cea a diavolului. Și la drept vorbind, dacă luăm în considerare acea stare de contemplație, prin care se obțin virtuțile trebuitoare pentru împărăția lui Dumnezeu, în ce altceva să ne încredem, dacă nu într-o stare de bucurie fără de sfârșit? Ce altceva se potrivește cu adevărata fericire, decât liniștea neîncetată și bucuria veșnică?”

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 115

„Deci, fraților, vom dobândi viața veșnică dacă facem voia Tatălui, dacă ne păstrăm curat trupul și dacă păzim poruncile Domnului. Că zice Domnul în Evanghelie: Dacă n-ați păstrat ce este mic, cine vă va da ce este mare? Că vă spun vouă: Cel ce este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari (Luca 16, 10-12).”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!