Evanghelia zilei
Luca 8, 22-25

Luca 8, 22-25

Pr. Narcis Stupcanu, 17 Octombrie 2018

„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt și corabia se umplea de apă și erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?”

Valurile vieții

Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învățământul religios, cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 334

„Întocmai ca și cei ce s-au rătăcit prin întortocherile unui labirint și care nu mai știu ieși din numeroasele cotituri ale edificiului dacă nu se țin cu mâinile de spatele unuia care cunoaște locurile și dacă nu pășesc pe urmele aceluia până se văd afară, altfel dacă nu-l urmează, nu vor putea nicicum ieși, tot așa să ne închipuim și viața aceasta un labirint, prin care omul nu se poate descurca și din care nu putem ieși decât dacă urmăm de aproape drumul pe care a ieșit Cel ce ne-a scăpat din această închisoare.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XLVIII, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 309

„Unii dintre filosofii păgâni au scris despre scopul vieții omenești și au ajuns la diferite concepții despre scopul ei. Unii au definit că scopul vieții este știința; alții că scopul vieții este lucrarea practică; alții că scopul vieții este a te folosi în chip diferit de viață și de trup; iar cei care trăiesc ca dobitoacele au definit că scopul vieții este plăcerea. Pentru noi, scopul vieții, în vederea căruia facem totul și spre care ne grăbim, este fericita viețuire în veacul ce va să fie. Iar aceasta se împlinește în a ne lăsa stăpâniți de Dumnezeu. Ceva mai bun decât aceasta nici cu gândul n-ar putea fi descoperit de firea cea rațională, de om.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXXV, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 27

„… toată viața aceasta este chip și înșelăciune, nedeosebindu-se întru nimic de vise. De aceea și fericitul Pavel spunea în epistola sa: Trece chipul lumii acesteia! (I Corinteni 7, 31), arătând că fiecare din cele omenești este numai chip, trece ca umbra și visul, n-are nimic adevărat și trainic. N-ar însemna, oare, să ai minte de copil, să te luminezi de umbre, să te lauzi cu visurile și să-ți lipești inima de cele care după puțină vreme pier? Trece chipul lumii acesteia! Când auzi că trece, pentru ce-l mai cauți? Când auzi că toate cele omenești sunt numai chip, lipsite de orice realitate, pentru ce te lași de bună voie înșelat, pentru ce nu te gândești că sunt ușor schimbătoare și nesigure, pentru ce nu te fac să treci pe lângă ele și să-ți muți dorința la cele veșnice?”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!