Evanghelia zilei
Luca 9, 12-18

Luca 9, 12-18

Pr. Narcis Stupcanu, 19 Octombrie 2018

„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc pustiu. Iar El a zis către ei: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă, ducându-ne noi, vom cumpăra merinde pentru tot poporul acesta. Căci erau ca la cinci mii de bărbați. Dar El a zis către ucenicii Săi: Așezați-i jos, în cete de câte cincizeci. Și au făcut așa și i-au așezat pe toți. Iar Iisus, luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor ca să pună mulțimii înainte. Și au mâncat și s-au săturat toți și au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coșuri de fărâmituri. Și când Se ruga Iisus îndeosebi, ucenicii Săi erau împreună cu El.”

Masa creștină

Tertulian, Apologeticul, XXXIX, 17-19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 94

„Căci nu ne așezăm la masă mai înainte de a fi rostit rugăciunea către Dumnezeu; mănâncă fiecare cât îi cere foamea, bea cât îi îngăduie setea. Se îndestulează astfel, ca să poată și în timpul nopții să nu uite că trebuie să se închine lui Dumnezeu; și stau de vorbă între ei ca unii care știu că Dumnezeu îi aude. După spălarea mâinilor cu apă și aprinderea lumânărilor, fiecare este îndemnat să înalțe cântări lui Dumnezeu după puteri, din cărțile sfinte, sau din propria sa minte. Prin aceasta se face dovada cât a băut fiecare. La urmă, o rugăciune la fel sfârșește ospățul. Apoi fiecare pleacă, nu ca o bandă de ucigași, sau ca o ceată de derbedei, ori ca unii porniți spre desfrâu, ci cu aceeași grijă de modestie și cuviință, ca unii care au aerul că n-au luat parte la o cină, ci mai degrabă la o lecție de virtute.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 2, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 122

„La masă nu trebuie să se vadă că mâncăm cu lăcomie, ci să păstrăm tot timpul stăpânire de sine, seninătate și cumpătare în toate, nelăsând nici atunci cugetul să rătăcească departe de Dumnezeu, ci și din prilejul gustării alimentelor și din felul în care e alcătuit organismul, pe care îl hrănim, să facem prilej de preamărire a lui Dumnezeu, întrucât până și din multele soiuri de bucate lăsate pentru în­tre­ținerea trupului omenesc se poate vedea că ele au fost lăsate de Ziditorul tuturor lucrurilor. Îna­in­te de a ne așeza la masă, se cade să înălțăm sufletul către Dumnezeu rugându-L să ne învrednicească de darurile Lui atât în prezent, cât și pentru cele ce ne rezervă pentru viitor. După prânz trebuie să ridicăm iarăși cugetele spre Dumnezeu spre a-I mulțumi pentru toate darurile primite și spre a-I implora bunătatea pentru cele pe care ni le-a făgăduit.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!